N-am să m-ascund Autor: Adrian George Itoafă …………………………… Rămas-am în adânc de rană ce inundă această glie înrobită în sicrie, un soare ce lucește-i o solie a clipelor ce mă zidesc în colivie, n-am drept să-mi apăr trupul, nici țara, pe-afară corbi bolșevici, seamănă teroare, iar prunci se ascund în foste pântece umane, văd chipuri ciuruite și răniți ce lăcrimează sânge, n-am să m-ascund când mame stau jelind la cruce, n-am să m-ascund la infinit, satană.
Peste satul meu cel viu, S-a întins această țară Fă-mă Doamne bidiviu, Să pot duce-a ei povară!
Mă ofer transfer din om, Fă-mă vită de ocară, Într-un circ cu majordom Ce înghite foc și pară!
Între aleși eu nu am loc, Că le-articulez cuvinte, Obraz n-au nici minte, ioc, De-aș fi cal i-aș lua-n copite!
Fă-mă Doamne praf de pușcă, Să îi tun pe cei din frunte, Și-apoi să fiu pus în cușcă, Și împrăștiat pe-un munte!
Fă-mă Doamne tot ce vrei, Fă-mă fără de sfială, Fă-mă „Curte cu căței”, Dar și…Constituțională!
Fă-mă „Împărat și proletar”, Reunește-n mine simțuri, Să fiu…neștiut parlamentar, Țara s-o sporesc cu zimțuri!
Să trudesc făcând la soamne, Pe fotolii fine-n piele…, Ție ți se închină Doamne, Și la ce au în izmene!
Doamne-n pensii speciale Să-i cufunzi, să-i protejezi, Că îți cântă osanale, Când îs beți și când îs trezi!
Doamne, a tot ce-i rău în țară, Pune vina , tot pe mine și pe noi Să paștem iarbă că-i vară, …Dar eu vreau să fiu moroi!
Și-am să ies din țintirim, Să-i înțarc cu spaima morții, Doamne ție-ți mulțumim Că ne ții în frunte hoții! (*) Zic: Ia-i la tine…că-i mai bine, Du-i pe toți în Rai deodată, Și-astfel Sfinte, din ruine, Scoatem România îndată!
Ionel Rusu Cuvin Arad România! 5 Mai 2022. ROMÂNI -Azi, 5 Mai, este ziua morții Împăratului Napoleon (1769- 1821)
Tutti gli anni ti vanno a trucidare, e tu, piangi silenzioso, mille volte hai taciuto il tuo dolore per renderti la vita migliore…
Sempre tenace, armato con una volontà di ferro tramandando i tuoi frutti alle generazioni a venire, rimani impassibile davanti alla malvagità del uomo…
Sarò come te! Non mi arrendero mai, mi alzerò ogni giorno dalle sofferenze, guardando il cielo.
Ciò che è in me, è tenero e delicato, le anime lo deridono a morte, ma sarò come te… indistruttibile come il tuo essere, riconciliante, paziente genero nuove foglie, da rami mille volte massacrati e a dispetto di ogni pena rimarrò innamorato della vita stessa.
Măslin tuns
În fiecare an ești tuns, și tu plângi în liniște, de mii de ori ți-ai tăcut durerea pentru a avea o viață mai bună…
Mereu vigilent, înzestrat cu o dorință de fier dându-ți fructele generației care vine, rămâi nemișcat înaintea răutății omului….
Voi fi precum ești tu! Nu voi renunța niciodată, mă voi ridica în fiece zi din durere, privind cerul.
Tot ce este în mine, e tânăr e delicat, sufletele râd până la moarte, dar, voi fi precum ești tu… indistructibil ca și sinele tău, împăciuitor, cu răbdare voi naște frunze noi, pe ramurile care de mii de ori au fost masacrate, în fața fiecărei pedepse, voi rămâne îndrăgostit de însăși viața.
Când mie nu mi-e teamă, nici ţie nu ţi-e milă Şi-ţi peticeşti trecutul cu umbra mea umilă Îţi laşi cămaşa udă să-ţi cadă la picioare Şi repetăm păcatul când teiul dă în floare
În dimineţi de ceaţă doar umbra mea te cere Şi-ţi spun că e adio, şi-mi spui la revedere Îmi spui că se mai poate, şi strig că nu se poate Şi-ţi memorez tot trupul în fiecare noapte
Îmi spui că e iubire, şi-ţi spun că e menire Dar mâna mea e rece pe coapsa ta subţire Şi când oraşul tace sub ropotele ploii Ne recompunem soarta din floare de magnolii
Şi timpul nu mă iartă şi vremea nu te iartă Scântei de întuneric sub aşternut de piatră Iar umbra mea de flăcări se lasă peste tine Şi-ţi reconstitui trupul cu rănile din mine
“Pășesc cu-atâta grijă prin viață uneori, De teamă să nu calc pe sufletele-flori. Sunt pline de iubire. Dar firave cum sunt Mai poposesc o clipă, adesea pe pământ.
O clipă cât o oră, o lună sau un veac. Se strâng în cete-îngeri. Ascultă doar… și tac. Ascultă glasul ierbii și-al vântului suspin, Și-n linistea-nserării, mai zăbovesc puțin.
Mai zăbovesc să vadă, din nori cum iese luna Sau cum regina nopții, își flutură cununa Cum stelele aprinse, pe boltă strălucesc… Câtă splendoare-ncape , în traiul pământesc!
O, doamne! Ce splendoare! Și câtă bogăție Privirii desfătare, ar trebui să-i fie… Dar ce păcat că-i alta , valoarea ăstei lumi. Un preț pus fără noimă, doar pe deșertăciuni.
,,Deșertăciuni sunt toate. „-Se vor grăbi să spună Toți cei ce-n timpul vieții, deșertăciuni adună. Dar astea nu mă-ncântă… Și nu-mi trezesc fiori. Lumina-n lume-i dată, de sufletele-flori.
………………………………………………………
…De-aceea calc pe vârfuri, prin viață uneori. Să pot s-ating frumosul, din sufletele-flori. Și-n urma lor, smerită, să merg cu drag și eu Când vor urca spre ceruri, pe scara- curcubeu.”
