Zbor spre înălțimi

Aș vrea să fiu

Aș vrea să fiu o floare-n calea ta,
Să te apleci, să mă privești uimită,
Când cerul lacrimi calde va vărsa
Vreau să zâmbești și să te simți iubită.

Aș vrea să fiu un fluture plăpând
Cu aripi de mătase străvezie,
Să poposesc ușor la tine-n gând
Să te veghez în noaptea cea târzie.

Aș vrea să fiu o stea pe al tău cer
Să te sărut pe pleoapele închise,
Cântec duios, o urmă de mister,
Să fiu culoarea tainicelor vise.

Aș vrea să fiu un râu cu ape line
Să șerpuiesc printre-ale tale doruri,
Răcoarea verilor cu nopți senine,
Cocorii ce se risipesc în zboruri.

Sărut aș vrea să fiu pe glezna-ți fină,
Un bob de rouă, urmă pe nisip,
Un vânt rebel, o mare de lumină,
Străinul fără nume, fără chip…

Cătălin Iancu 05.05.2022

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Orice om…
Autor Gia Munteanu
11.04.2022

Orice om a iubit măcar o dată-n viața lui,
Nu există suflet să nu aparțină nimănui,
De piatră să rămână-n fața sentimentului
Atunci când gândurile-i zboară des hai-hui.

Orice om a suspinat de dor măcar o dată
Și-a fost împresurat de-o amintire repetată
Atunci când s-antålnit cu o emoție neașteptată,
Răvășitoare,colorată și-n fiori bogată.

Orice om a plâns amar măcar o clipă
Și-uneori de lacrimi a făcut risipă
Atunci când de durere și necaz în pripă
S-a tânguit de neîmplinire, chin sau frică.

Orice om a fost trădat măcar o dată,
Dezamăgirea i-a bătut și lui în poartă
Atunci când,oferind încredere,o pată
De păreri de rău i-a folosit drept plată.

Orice om a înălțat la cer măcar o rugă
Cu toată ființa sa dorind să-i ajungă
Acolo unde LUMINA poate să o strângă,
Unde ADEVĂRUL mereu o să-nvingă.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Când gândul naște poezia

Ascultă inima-n tăcere,
Șoapta prea plină de durere
Ce vrea să-și strige bucuria,
Cănd gândul naște poezia.

În răzvrătiri, tăcutul glas
Îmi este tot ce mi-a rămas…
Eu sorții, stavili nu-i mai pun
Și gânduri în cuvinte-adun.

Nebune, clipele rebele
Și ne-ndurate zile grele,
Ascunse-au fost adânc, în gânduri,
Dar azi le zugrăvesc în rânduri.

Iar în candoarea lor sublimă
Am pus din suflet, o fărâmă,
Gândurilor să le dau viață,
Într-un poem fără prefață.

Cuvântul ce-am zidit în suflet,
Durerea o preface-n zâmbet
Și-un cântec lin mă împresoară…
Îmi este sufletul vioară!

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Celui care pleacă

,,Te-am părăsit’’! cuvântul care taie
Şi ucide nopţi de vis în catifea
Loveşte iar în mine şi mă doare
Şi iar mă chinuie cu absența ta…

Azi voi cădea-n altarele din mine
Şi-n sanctuare vide voi muri
Voi învia-ntr-o lume fără tine
O lume-n care tu nu vei mai fi…

În nopţile albastre duse-n ceaţă
Voi bandaja prin timpul care vine
Dureri adânci pe care dimineaţa
Le voi ascunde-n seceta din mine…

Mă voi târî pe coate şi pe vine
Şi voi cădea-n altarele cereşti
Ce vor clădi o altă lume-n mine
Un loc din care tu te prăbuşeşti.
Liliana M.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

RELU, FLUTURAȘUL-FLOARE
(Andreea Pîrlea)

,,Era o zi caldă de primăvară. Copaci păreau plini cu popcorn. Fluturașii începeau să roiască printre zambile, lalele și narcise.

• Mami, uite! Fluturele acela! Pare o floare.
• Poate o fi… Știi? Unele lucruri sunt eterne.
• Precum poveștile, mami?
• Da, precum poveștile cu iubire.
• De ce fluturii seamănă cu florile?
• O legendă spune că odată au fost flori.
• Au fost pedepsite și au fost transformate în fluturi?
• Nu, dragule! Au fost binecuvântate.
• Mami, spune-mi, te rog, povestea! A fost odată, pe când lumea abia se forma, o insectă firavă, care stătea ascunsă printre flori și firele de iarbă. Părea că Dumnezeu nu a reușit să își definitiveze creația. Abia putea merge. Fusese lăsată acolo și părea că Dumnezeu, ocupat fiind cu facerea lumii, a uitat de ea. Relu, așa se numea mica insectă, plângea tăcut. Se uita în jur și vedea că toate au rostul lor. Se simțea și el plin de viață, însă nu putea părăsi locul unde fusese lăsat. Admira frumoasele culori ale florilor, gingășia aripilor de libelulă și zborul maiestuos al păsărilor. Îl aștepta pe Dumnezeu, însă Acesta părea că nu mai vine. Avea nevoie de ajutor. Se simțea invizibil. În jur totul era armonie, însă el era măcinat de tristețe. Răsăritul își revărsa razele calde ale începutului. O rază jucăușă alerga printre flori. Se împiedică și căzu lângă Relu.
• Iartă-mă, nu te-am văzut!
• Nu-i nimic. Nimeni nu mă observă. Un bob de rouă strălucea cu ardoare pe genele sale.
• Ești frumos! zise raza luminându-l cu un surâs.
• Mulțumesc pentru vorbele calde! Eu mă văd mărunt, întunecat și neputincios. Simt cum viața arde în mine, însă, totodată, mă simt de parcă aș fi mort.
• Ești plin de strălucire, Relu! Caută adânc în sufletul tău. Trebuie să o descoperi!
  Relu-Fluturelu închise ochii și simți. Lumina îi inunda sufletul. Zâmbi și prinse a străluci. Atunci toate florile l-au privit. Au observat nevoia sa de ajutor și îi ascultară cântecul blând. Mica insectă avea o voce divină, dar atât de firavă, încât, în zgomotul bucuriei de a descoperi lumea, nu era auzită. (Pentru a auzi unele lucruri trebuie să închizi ochii și să taci.) Unele flori au simțit pentru prima oară iubirea pentru un seamăn al lor, au simțit duioșie și prietenie. Au simțit că nu îl pot lăsa singur pe Relu, care, cu al său cântec tăcut, oferea petalelor strălucire. Astfel, au hotărât să îi facă un dar. Și-a rupt fiecare câte o petală și le-au lipit pe spatele micii insecte. Relu se simți fericit. Atât de bucuros încât începu să zboare.
• Uitați-vă, petalele voastre mi-au dat viață! Vă mulțumesc, dragile mele prietene!
• Nu, Relu! Petalele au fost iubire, viața era deja în tine. Mica insectă tristă devenise fluture. Zbură printre flori apoi se înălță spre Dumnezeu. Dorea să-I arate ce dar a primit. Acesta a zâmbit cu lumină și i-a zis lui Relu-Fluturelu:
• Poate ai crezut că am uitat de tine, dar nu a fost așa. Eu m-am asigurat că vei fi văzut și că vei aduce bucurie oricui te va observa. De aceea am dăruit florilor multă iubire: ca s-o împărtășească celorlalți. Iubirea este viață.
  -Aș dori să le mulțumesc cumva. Dacă ar putea și ele să zboare… Știi? Mă simt singur. Mai bine mă transformi într-o floare. Văzând iubirea, dar și singurătatea fluturașului (căci era doar unul pe pământ), Dumnezeu le prefăcu pe minunatele flori, care își sacrificaseră o petală, în fluturi.
• Mami, acesta e motivul pentru care florile și fluturii aduc doar zâmbete?
• Cu siguranță. Iubirea aduce bucurie. Eu nu știu niciun om care să nu se bucure de flori și de fluturi.
• Mami, dar florile care nu au dorit să-l ajute pe Relu au devenit spini?
• Posibil, dar asta e o altă poveste.”

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Dacă te-aș mai iubi

Lina Blum

Dacă te-aș mai iubi
știu eu…
în ce frânturi de vreme
aș renunța la umbre
ce odinioară
au fost străjeri
în visele de-o clipă

dacă te-aș mai iubi
în alt popas
în altă abordabilă durere
aș desfrunzi pădurea
de amintiri
să nu te mai pot pierde
dacă te-aș mai iubi…
dacă te-aș mai putea iubi!

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Și trăiesc.

de Petre Poștașu’

Eu nu plâng, cum toată lumea plânge,
Lacrimând sau suspinând a jale.
Mie plânsul mi s-a risipit în sânge
Și spre inimă își face cale.

Și-astfel plâng când inima îmi bate,
Răzvrătită până sus în tâmple,
Pentru ce-am pierdut și pentru toate
Câte nu a fost să mi se-ntâmple.

Însă știu să plâng de bucurie
Pentru un miros de primăvară,
Pentru câte pot să mă mângâie,
Și-astfel plâng cu inima ușoară.

Eu nu țip, căci plânsul nu se țipă,
Nu se azvârlește prin zăbrele.
Eu zidesc în fiecare clipă
Un castel, cu plânsurile mele.

Eu nu plâng ,,de-a plânge” niciodată,
Trebuie să simt un fel anume,
Ca să-mi facă inima să bată
Într-un plâns, pe care să-l consume.

Numai plânsul știe să mi-o-ndemne,
Ea, să bată, de la el învață.
De n-aș plânge, aș muri pesemne,
Negăsind un țel să fiu în viață.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

O SĂ TE-AȘTEPT

Eu, ți-am aprins o lampă la fereastră
Ca să nu pierzi cărarea către mine
Și te doream privind la bolta-albastră
Topindu-mă de dor, gândind la tine.

Deschisă-i poarta! Nu am pus zăvorul
Te-aștept în prag să vii să mă iubești,
Iederă, să îmi fii, să-mi încolăcești dorul
Cu sărutări fierbinți, trupul să mi-l trezești.

Te voi primi la mine în odaie
Și îți voi dărui iubiri promise…
Și voi menține-a dragostei văpaie
În sfumaturi de sentimente-aprinse.

O să-ți citesc poeme de iubire
Despre dragostea noastră o să scriu,
Lumea din jur să afle cu uimire
Că noi ne-am întâlnit, c-o viață mai târziu.

Versuri Viorica Floroiu
30.01.2022

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț