Zbor spre înălțimi

ZID

Suntem astăzi cărămizi, fiecare în alt zid,
Partea noastră de iubire am lăsat-o la zidar,
Până când închide cerul cu-o mistrie de mortar,
Mă hrănesc cu amăgirea că am dreptul să decid.

Hotărâtă să mă rup, evadez constant în noapte,
Ca un somnambul trec drumul și mă pun in zidul tău,
Am lăsat să se întâmple, ne-am fost propriul călău,
Ca să ispășim păcatul, mai bătem mătănii, șapte.

Cum de am pierdut edenul ce ne-a găzduit o vreme
Și ne-ar fi ținut acolo, fără niciun fel de plată?
Cum de n-am văzut că zidul proiecta pe cer o pată
Și-am căzut în erezia unei crunte anateme?

Ți-aș mai scrie o scrisoare, dac-aș ști că mai trăiește
Vreun poștas pe lumea asta și aș pune-acolo-n plic,
Ca o lungă spovedanie, încercând să îți explic,
Cum de m-am lăsat zidită, și c-aș vrea să-ți vin, firește!

Redactor șef: Camelia Boț

Sculptură
Autor Ioan Avram

Trupul e sculptat din lut și apă
Iar sculptor este bunul Dumnezeu
Și sufletu-i cu el într-o agapă,
Într-un duet, pe-al vieții lor traseu.

Un gheomotoc frumos, de carne vie,
E trupul firav născut de orice mamă,
Ce vine pe pământ ca o solie,
A sufletului nestemată ramă.

Dar sufletu-i un nimb fără pereche,
Cu rădăcini adânc înfipte-n pieptul tău,
Un diamant ce-n viață strălucește
De-l modelezi frumos, fără cel rău.

În suflet sunt pietre prețioase,
Fiind bun, iubind o lume împrejur,
De nu-l spoiești cu rele și angoase,
De îl păstrezi pios, dea pururi pur.

Redactor șef: Camelia Boț

Eu am pășit în poezie

Eu am pășit în poezie,
Într-o rochiță albă și cu pletele în vânt,
Cu o foaie albă de hârtie,
Și vreau cuvintele frumoase să le culeg și să le pun în rând.
O rugă din cuvinte aș culege,
Să o desprind încetișor din gând,
Spre cer,la Tatăl să alerge,
Să știe de iubirea ce i-o port aicea,pe pământ.
Cuvinte aș alege pentru comoara-mi ancestrală,
Care s-a rupt din inima-mi ușor,
Eu te-am crescut cu drag,tu ai zburat în lume,
Și-n inimă mi-ai pus un Univers de dor.
Vreau să culeg cuvinte de iubire,
Și tuturor să le împart cu drag,
Cuvinte de mângâiere și de mulțumire,
Măicuței mele i le-aș duce-n prag.
Cuvinte de recunoștință aș mai pune-n vers,
Și le-aș trimite profesorilor câte o scrisoare,
În lumea cunoștințelor cu ei de mână am mers,
Și ne-au povățuit cum să pășim în lumea asta mare.
Eu am întrat în poezie și rătăcesc prin minunatele cuvinte,
Dar am numai o foae și încă e curată,
Atâtea versuri îmi roiesc prin minte,
Si aș vrea să bucur cu cuvintele frumoase lumea toată!

Redactor șef: Camelia Boț

Inima de mamă

Inima de mamă mereu clocotește,
Vrea să-și vadă pruncii cât mai fericiți,
Încă de micuți îi tot sfătuiește,
Pentru ei, ea varsă ploi de rugi fierbinți.

Chiar dacă acum au ajuns maturi
Și plecați sunt toți din cuibul părintesc,
Inima de mamă nu se dă în lături,
Vrea să întărească lanțul cel frățesc.

Pentru puii ei, ochii nu-i mai seacă,
Griji îi înfloresc, nopți sunt albe-n șir,
Gânduri mistuitoare spre ea se apleacă
Până nu primește vești de la copil.

Inima de mamă, cât de mult iubește!
Pentru-al ei odor trece munți și văi,
Vrea să-l vadă doar cum mereu zâmbește,
Mergând în viață pe luminate căi.

O-nsemnează anii pe față și pe frunte,
Pe creștetul ei, ghiocei îi cresc,
Inima de mamă rămâne o punte
Ce leagă în veci lanțul cel frățesc.

Copii, nu răniți, inima de mamă!
Ca și-a ei, în veci, n-o să mai găsiți,
Când spre ea gândul iarăși vă îndeamnă
Nu uitați să-i spuneți ce mult o iubiți.

Autor Maricica Miloievici
Moldova Nouă

Redactor șef: Camelia Boț

Dacă vrei

Dacă vrei
să deschizi uşa visului,
nu trebuie
să te culci devreme.
Dacă vrei
să parcurgi calea visului,
de imaginaţie
să ai vreme.
Căci numai cu vremea,
din vreme devreme,
de-i zi sau de-i noapte
în minte visul se cerne.
Dacă vrei
să deschizi uşa visului,
nu te culca devreme,
ci lasă
să-nceapă filmul visului,
făcând anestezie la vreme!
Constantin Nicolae Gavrilescu

Redactor șef: Camelia Boț

CUVÂNTUL MEU

Cuvântul meu, balsam să-ți fie
Ca o atingere fugară
O adiere răcoroasă
A unui vânt de primăvară

În fiecare slovă eu am pus
O picătură de iubire
Ți-aș dărui pământul tot
Pentru un gram de fericire…

Doar pentru tine eu am scris
Cuvinte calde, arzătoare
Să înțelegi misterul lor,
Atunci când sufletul te doare

De vei citi aceste rânduri
Vei înțelege că-mi lipsești
Cuvintele, oricât de multe ar fi
Nu pot să spună cât de mult iubești

Cuvântul meu, balsam să-ți fie
Pe sufletul tău obosit
O șoaptă, o aducere aminte
A tot ce-a fost și ai iubit…

Stefan Sitaru Din volumul FEMEIA DIN VIS.

Redactor șef: Camelia Boț

Cer mult?
Veluta Kalmar

Aș vrea,de nu-i mult,
să văd începutul
când El, Dumnezeu, din sân, poezia,
a luat-o în brațe, i-a dat cunoscutul
și suflând în lut și-a-mbrăcat bucuria.
Apoi mersu-albastru ca o-mbrățişare
de suflet și liniștea fără de ani
le-a pus în iertare-n genunchii
sub care
lumina cunună creația-n psalmi.
Se nasc poezii
când roua încalță
picioarele ierbii cu-alint
dimineața
iar darul iubirii în duh mă înalță
smerindu-mi privirea-n
amurg de speranță.
Cer mult
să-mi lipesc de tine o talpă,
să-nvăț să pășesc ca și tine Poet?
Căci umbra pe mine,
curând va să cadă
de nu lași din tine , pe mine un semn.
Un semn ghemuit precum o mireasmă
să şchioapete-n mine-a tăciune
nears,
să plâng când mă cerni
cu lumina întoarsă-n
poemul de-atunci…netrezit
de-al meu glas.

Redactor șef: Camelia Boț

AM FOST…
Florentina Savu

Am fost visul din furtună ce s-a spart de mal abrupt,
Am fost punctul de lumină pentru un nou început.
Am trecut de stavili multe și m-am cățărat pe stânci,
Am iubit, ca nimeni alta, valul care mi-a dat brânci.

Am fost viață și-am fost moarte, sprijinită de-ochiul tău,
Am fost înger, vrăjitoare, dar am fost și Dumnezeu.
Tu ai suferit ca mine și vei suferi pe veci,
În bucurii și-n iubire ai visat să mă întreci.

Ești iubire, sunt iubire, însă nu mă înțelegi,
Fiecare ne conducem după ale noastre legi.
Am fost viscol, am fost vânt, am fost și ploaie cu piatră,
Ne-am perdut pentru vecie visul de-a avea o vatră.

Tu la stânga, eu la dreapta, ca într-un dans popular
Și amândoi, din păcate, lipsiți de orișice har.
Am fost frunză-ngălbenită, căzută din pomul sfânt,
Care, plină de tristețe, spre pământ își ia avânt.

Am fost petec de azur pe cerul unor iluzii
Iar acum constat, în fine, c-am nevoie de perfuzii
Pentru a gândi la rece, pentru a mă obloji,
Pentru-a uita de trecut, spre-a primi o altă zi.

Am fost problemă complicată, ai fost exercițiu greu,
Nerezolvabili niciodată, așa a vrut Dumnezeu:
Două drumuri paralele, prin pustiu și prin hățiș
Și-adesea am mers în viață nu-n picioare, ci târâș.

Astăzi ne eliberăm, cu multe lacrimi neplânse,
Ne-ndreptăm spre alte locuri, făurindu-ne noi vise.
Spre lumina veșniciei ne-ndreptăm cu pași alerți,
Spre lumea cea fără moarte, lumea bun-a celor drepți!

Redactor șef: Camelia Boț