Zbor spre înălțimi

Pasărea
~Pande Ionut~

Omul tot fuge, fuge, fuge
După o Pasăre și n-o ajunge,
Iar când o ține-n mâini vioară,
Pasărea zboară, zboară, zboară..

Din crâng în vânt, din vânt în crug,
Omul stă-nchis în trup cu drug
De neputinți, legat cu ață
Și atârnat în cui de viață.

Pasărea zboară pe strună lină,
Peste vioară, arcuș se-mbină,
Întruna-mi fuge, izvor se face,
Dar cuibul său în mine zace.

Îmi arde-n degete o lavă,
Mi-e cerul un izvor de slavă
Și-adun în pumn întreg văzduhul,
Zadarnic, Pasărea mi-e duhul.

Ah, cum mai urlă Universul
Și cum se strânge-n mine Versul,
Sunt cânt, poemă și pictură,
Dar EA mă-ndeamnă: Iură! Iură!

Redactor, coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Crivăț  
    ~Rotariu Dorel~

În păcura nopții, se cască adâncuri,
Iar crivățul urlă că iar e stăpân,
Își plânge câmpia destinul hain,
Zăpada s-adună ca turma de gânduri.
Genunea se naște, cădem în străfunduri,
Sinistru din trâmbiți, se-anunț-un prăpăd…
Pâraie duc pietre spre-al mării vag țărm,
Speranța se pierde-n dușmane abisuri.
Copacii se-nclină pocnind des sub ger,
Neliniștiți bat caii în grajd din copite,
Ne cheamă în noapte, ca lupii ispite,
Stafii și blesteme, în zori, abia pier.
În păcura nopții crivățul urlă,
Că el e stăpânul, cel aprig, pe ger
Biserici cu turle, semeț îl înfruntă,
Sunt brațe ce cheamă pacea, din cer…

Redactor, coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

ÎNTRE AZI ȘI DEMULT

de Marian Florentin Ursu

Te ascult cel mai mult când tu taci și exiști,
Când mai crezi c-am rămas doi copaci pesimiști,
Tu trăiești cel mai mult în prezentul ocult
Și mă cauți mereu între azi și demult

Pe aceleași alei sunt un biet menestrel,
Sunt o salvă de tun într-o piele de miel,
Nu mai sunt ca un om, nici copac nu mai sunt,
Sunt un tropot de cal cu potcoave de vânt

Te iubesc mai acut când prin ploi te dezbraci
Și te-mbraci cu finalul câmpiei de maci,
Nu mai știu nici ce ești, nu mai pot nici să mint,
Cât de mult te-am urât, cât de mult te-am iubit !

Sunt o brumă de toamnă pe-o frunză de crin,
M-ai rugat să te mângâi pe coapse puțin
Și prin umbra înaltă-a pădurii de tei
Suntem trupuri de foc și ne pasc niște lei

Nu mai sunt ca un om și nici cal nu mai sunt,
Sunt un dangăt de clopot căzut pe pământ,
Sunt o toacă de lut care bate tacit,
Dinspre minus nimic, înspre plus infinit

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

În ceasul crizantemelor târzii

Uşoare umbre cresc dezlănțuite,
Septembrie aproape a trecut…
În filmul mut al toamnei răzvrătite,
Hoinare nostalgii mocnesc durut.

Octombrie aprinde-n lampioane,
Prin reci unghere, palide lumini…
Şi plâng cărările de paşi orfane,
Îgenuncheată-i frunza în grădini.

Am naufragiat pe-un vers de seară,
În ceasul crizantemelor târzii,
Ucise sub a timpului povară,
Cu revărsări de-amurguri sângerii.

Pe portativul vieții, în surdină,
Fug toamnele-ntr-un veşnic contratimp,
Să toarne din potire de rugină,
Suspine, peste-apusul anotimp.

Redactor, coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Dialog mut
~Ionuț Pande~

Cum zici că te cheamă? Om?!
Eu?! Sunt cum mă simți: Moartea.
Deși în alte cercuri mi se spune Eliberatoarea.
Eu îți devorez țărâna plămădirii?!
Aiurea! Ți-ai ales din ce-i mai bun, ce-i mai prost!
Ești colivia propriei Păsări de văzduh.
Pasărea văzduhului nu are margini, e pretutindeni,
doar ii auzi foșnetul prin aer.
Tu i-ai făcut hotar din țărână.
Suferă de dorul de Înalt!
Ești egoist și fățarnic și te autodevorezi.
Furi, dușmănesti, ucizi!
Apoi dai vina pe mine.
Știu, știu, știu! Mori devreme fără să faci rău și viceversa.
Dar cine nu face nimic e un ceasornic ce nu funcționează.
Cum? De ce mor copiii?!
Cine te-a făcut pe tine, Omule? Supranatura?!
Mă faci să râd, eu care nu zâmbesc niciodată.
Tu crezi că te-a frământat Luna, te-a dospit Vântul și te-a copt Soarele?!
Aiurea!
Hazardul lucrează după legi probabilistice;
El generează fiindul și nefiindul.
El e cauza neexplicatelor.
Tu îți trăiești fantasmele, îți proiectezi propria realitate.
Ești un panoptic al propriilor gânduri.
Cum? Îmi ceri să vorbesc în metafore?!
Habarnamistule!
Eu sunt realitatea simplă, simplă și unică, fără cuvinte.
Eu sunt eliberatoarea păsării dinlăuntrul tău.
Eu nu sunt metafora ce-ți umple gâtlejul.
Eu sunt hiperbola ce umple văzduhul.
De ce văzduhul?!
Căci pământul e analfabetismul zborului tău.
Eu te alfabetizez, Creatură cu două gambe și aripi atârnânde!
Efemeritatea e materia ta primordială.
E adevărul sângelui din tine.
Veșnicia?!
Eu sunt principiul realității și atât.
Dar tu, tu, Arlechin cu nasu-n vânt?!
Veșnicia ta e așteptarea viermilor între două dezrobiri consecutive.

De ce taci? De ce taci?

…Scutură-mi țărâna!

Redactor, coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

ADUCERE AMINTE
~Georgeta Radu~

S-a răcorit în toamnă şi-ntreg sufletul lumii
ascultă – n șoapta ploii secretu-nchinăciunii…
Că-n fierbinţeala verii, ne-am rătăcit de noi
și am uitat de timp, dând ceasul la gunoi.

Dar timpul nu permite să-l luăm peste picior
și ne aduce-aminte de apa din ulcior.
De nu o-mprospătezi, se tulbură sau seacă.
Doar ploaia cea curată îl umple şi-apoi pleacă…

Să ne-amintim de timp, să ne-amintim de noi…
și-n suflet, de-i noroi, să îl spălăm în ploi!

Redactor, coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Locul trei:

De toamnă
    ~Ionuț Pande~

În panoplia timpului, septembrie-i uitare,
Un FLAUT  trist întoarce-n calendar o altă filă,
În PARCUL cu platanii înșirați pe o cărare,
APUSUL croșetează, pe o bancă, o idilă.

Cu părul mirosind a mere coapte și-a amurguri,
Pe brațe de octombrie, în vise, toamna șade,
FÂNTÂNILOR cu setea-n gând le dă doar must de struguri
Și-n ROCHII frunzele preschimbă-n culori miriade.

IZVOARELOR le sapă vaduri, norii când se-apleacă
Mătănii ploilor să bată, TIMPURI noi să nască
Și ÎNGERI sunt în promenade, vânturile-mpacă,
Pe malul apelor vin cerbii doruri ca să pască.

Din fructul roșu în obraz, ÎNTÂRZIE  să iasă
Un vierme ce-a săpat adânc și-a rătăcit cărarea,
Eu mai DEZMIERD în miezul crud aroma prețioasă,
Mă ține toamna-ntr-un miraj și-mi stă în ochi mustrarea.

Redactor, coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Locul trei,

Om bogat
    ~Cristina Tunsoiu~

Când ai părinți, ești om bogat,
Oricât ar fi viața de grea…
PUȚNUL lor, un gând, un sfat,
Pe prispa CASEI  vei avea.

Prin ceața lumii  RĂTĂCIND,
ÎNLĂCRIMAȚI și obosiți…
În RUGĂCIUNEA  lor plutind
Cu lacrimi multe și fierbinți,

Vor povesti lui Dumnezeu
Despre copii NEPRIHĂNIȚI,
Îți dăruiesc ultimul leu…
Ești fericit cât ai părinți!

Ei ne-au crescut, ne-au ÎNDRUMAT,
Pustie-i vatra satului…
Un STROP din inimă ne-au dat,
Au rezistat PĂCATULUI,

Având  o singură  dorință,
Să-ajungem oameni de onoare…
Părinți trecuți în neființă,
Iar chipul le RÂDEA-N  soare!

Redactor, coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț

Luna
   ~Cristina Ghindar Greuruș~

FERECATĂ-N mii de timpuri,
Luna ȘADE-N așteptare,
Că prin multele-anotimpuri,
Loc să doarmă, nu mai are.

E trecut de MIEZUL nopții
Și s-ar duce să se CULCE
Dar o ține gândul sorții,
Care nu-i fu așa dulce.

Se prelinge în FEREASTRĂ
Ca FELIA de jăratic,
Pe întinderea ALBASTRĂ,
Vede-un CERB trist, singuratic.

El pășește temător,
Cu urechile ciulite,
Spre năvalnicul izvor,
Să se-adape mai ‘nainte.

Iar apoi, cu-o TREMURARE,
Vede-al Lunii rece CORN,
Cum în noapte, brusc tresare
Lângă stelele ce dorm.

Redactor, coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț