Zbor spre înălțimi

Locul doi:

E-atâta toamnă…
      ~Violeta Andrei Stoicescu~

M-am prins în vals cu toamna prin PARCUL plin de frunze
Ce-aleargă-n ritm agonic sub bolta plumburie.
APUSUL lin coboară printre şoptiri de muze,
C-un tainic vers de seară pe-o lacrimă târzie…

Mă-ntorc tăcut pe-aleea FÂNTÂNILOR, prin TIMPURI,
S-ascult din nou ecoul IZVOARELOR departe…
Şi-o tristă simfonie ascunsă-ntre-anotimpuri,
Îmi picură în suflet melancolii deşarte…

Un cânt suav de greieri ca un ecou de FLAUT,
Îmi leagănă nesomnul cu dulcea lui magie…
Printre-alungite umbre, poteci spre vis îmi caut,
Să te DEZMIERD în noapte, când luna ÎNTÂRZIE.

Potop de bogăție a-nveşmântat grădina,
Cu ale toamnei ROCHII-n culori de fantezie…
Dar parcă printre neguri s-a rătăcit lumina,
Purtându-mi dimineața în trena-i brumărie.

În sufletu-mi e ploaie, plâng strune de vioară,
M-aşteaptă-o altă toamnă sub ramuri întristate,
Pe-un colț de cer stau ÎNGERI veghind cu ochi de ceară,
Să-mi risipească norii şi gândurile toate…

Redactor, coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

CAPĂT DE DEPĂRTARE

~Marian Florentin Urs~

Eu am ucis partea de suflet care te iubea
cel mai mult,
dar cum poţi să îngropi oceanul
într-un răsărit,
sau cum ai putea coborî cerul în mare
dacă e infinit mai multă neţărmurire
în adâncul privirii?

Totuşi eu am sfărâmat partea de suflet
care te iubea până la delir,
apoi am mers prin deşert
până la capătul depărtării,
însă pustiul se năpustea mereu
înspre mine când contemplam cerul
de pe marginea prăpastiei
şi cum să te rogi morţii
dacă iadul nu vrea să te înghită?

Atunci am prefăcut partea sufletului
care te iubea mai puţin
în secetă
şi am început a aduna praful
din urma paşilor tăi
între ridurile frunții,
în cearcănele ochilor,
apoi în clepsidre.
Fiindcă de fapt,
eu mai trăiam doar pentru a-mi aminti
uitarea.

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț

Pietre prețioase
~Camelia Boț~

Ochii tăi, ochii mei,
ieri, două pietre prețioase
căzute-n palmele destinului
din dantela aprinsă
a unui amurg de toamnă,
împrăștiau scântei de credință
printre frunzele arămii,
tânjind după o iubire
cum n-au mai trăit vreodată…

Azi, ei stau tăcuți,
tot în căușul destinului,
unde-și cern clipele,
risipindu-și culorile,
devenind din ce în ce mai mici,
până când însuși destinul,
plictisit de neiubirea lor,
îi va arunca în marea-n care,
până ieri, se unduiau pe valurile ei…

Ochii tăi, ochii mei,
două pietre prețioase-n
palmele destinului…

Redactor șef: Camelia Boț

Să vină primăvara!

În toamna vieții,cu parfum de scorțișoară
Și vise dulci, cu gust de mere coapte,
Cu nasuri în batiste și ploi nostalgice și triste,
Aștept, să mă sărute …primăvara!

Suntem consumatori de vise
Suntem creați din gânduri și speranțe
Din praf de stele argintii și amintiri
Din lacrimi de tăceri anoste și iubiri
Și așteptăm în suflet primăvară și lumină
Dar ordinea există, dintotdeauna ea a existat
Trebuie să treacă toamna, cu aur ruginiu
Și dimineți mai reci, cu ploi și frunze triste,
Și iarna cu nămeți și ceai fierbinte, dulce
Cu-aromă de lămâie și gust intens… de tine
Plăcut și senzual…noaptea târziu.
Suntem consumatori de doruri
De luni, de zile, de ani, de anotimpuri
De nopți reci, , de nopți fierbinți, de nopți „cuminți”
Și așteptăm să vină primăvara
Cu raze jucăușe de frumos și cu boboci gingași de floare
Cu miros verde, reavăn de colț de iarbă
Și fluturi transformați din pupe în…culori de curcubeu
Suflete sensibile celebrandu-și viața
Iubirea, speranța și culoarea…mereu.

Redactor șef: Camelia Boț

Patimile toamnei
de Florin Dediu Suceveanu

Vine un timp cînd nu-ți mai faci vreun plan,
Cînd viața se-nvechește ca o pîine,
Nu se mai feliază an de an,
Sînt doar firimituri de azi pe mîine…
.
Ce vorbe mari ai vrea din nou să spui,
Să creadă alții ce nici tu nu crezi?
Ce fel de ochelari pe ochi să-ți pui,
Pustiul tot mai larg din jur să-l vezi?…
.
Vine o zi cînd zile nu mai vin
Decît pe-o cruce, pe-un mormînt uitat,
Că orișicît în gîndul lor te țin
Se risipesc cei dragi în lung și-n lat…
.
Vine o vreme fără vreo speranță,
Oricîte amăgiri ai inventa
Și ai numi absurdul cutezanță
Să crezi că e eternă urma ta…
.
Cînd urmă de neșters nici piatra n-are,
Cînd foste obeliscuri de granit
Își vîntură nisipul prin sahare,
De vanitatea-ți însăși ești rănit…
.
Fragila mîngîiere e-o credință
C-au mers la bine cei ce-n gînd îi porți,
Dar vom pleca pe rînd în neființă,
Vremelnic vii și pe vecie morți…

Redactor șef: Camelia Boț