Zbor spre înălțimi

ANETA

(part.31 – fragment din romanul apărut anul trecut) Seara, medicul de gardă l-a lăsat pe Petrișor să plece acasă din spital, după ce asistentele i-au mai făcut un rând de perfuzii. Înainte să plece i-a scris o rețetă cu ceva pirule ca să le ia de la farmacie și pe care să le înghită timp de o săptămână. Aneta mai avea ceva bănuți prin portmoneu, suficient cât să sune de la telefonul public din curtea spitalului, la ei în sat, acasă la părintele Rodion. Părintele era ieșit, însă i-a răspuns preuteasa, iar fata s-a prezentat și a rugat-o pe femeie să dea o fugă până acasă la maică-sa ca să-i spună că ei, copiii, sunt bine, sănătoși și că se vor întoarce acasă cu cursa de seara. Au ajuns târziu, aproape de miezul nopții, iar Zamfira i-a așteptat cu tocană bună de pui și mămăligă aburindă, cum îi plăcea lui Petrișor și castraveți murați, preferații Anetei. Erau treji cu toții, inclusiv copiii. Au mâncat fiecare cu poftă, după care s-au așezat în pat, la culcare. Viața își continua cursul ei obișnuit în timp ce noaptea a pus stăpânire peste satul moleșit. În scurt timp se mai auzea doar sforăitul Zamfirei și respirațiile liniștite ale copiilor, însoțite de lătratul stingher al vreunui câine… A doua zi, de dimineață, Zamfira s-a trezit, prima, ca de obicei, ca să pregătească de mâncare pentru cei ai casei și să pună la foc fiertura pentru porci. Aneta s-a trezit și ea destul de repede, imediat după mama ei, s-a-mbrăcat cu hainele de casă și a ieșit afară, în răcoarea dimineții. S-a spălat cu apă rece pe față, așa cum l-a văzut pe Nea Ion că făcea în fiecare dimineață, după ce se trezea. A coborât în conie, i-a dat binețe mamei sale și a pupat-o veselă pe obraz, după care s-a dus în grajd la oi, să le dea de mâncare și apă. Trebuiau să le dea la împreunatul turmei. Ceea ce-nsemna că toți cei din sat care aveau oi le dădeau la ciobani, după ce făceau măsurătoarea . Ciobani erau cei doi frați gemeni, Relu și Nelu a lui Pistol, care urcau cu turma sus, pe dealuri, la vechea stână și se întorceau abia toamna târziu. Pentru asta, fiecare om trebuia să se ducă, atunci, la stână ca să-și aleagă oile din ciopor și să vadă de-i lipsește sau nu vreo oaie. În cazul în care-i lipsește, săteanul musai să cadă la-nțelegere cu ciobanul, care trebuia să-i plătescă oaia sau să-i dea o oaie de-a lui, la schimb. În ziua aceea oamenii din sat se adunau pentru măsurătoare și trebuiau să mergă cu oile lor, să participe la întrunire, la fel ca în fiecare an. Aveau douăzeci de capete iar Nea Ion, când trăia, se mândrea la oricine c-ale lui sunt cele mai multe din sat. Pentru asta era respectat și apreciat, întotdeauna îi era ascultată și cerută părerea în legătură cu oile și cu locul de pășunat. În anul acela, sătenii au stabilit ca măsurătoarea să se țină de dimineața, la ieșirea din sat, pe pășunea unde era terenul de fotbal. Zamfira a aprins focul, a pus la fiert pentru porci și s-a dus să-l trezească pe Petrișor. Aneta s-ar fi dus doar ea la întrunire, poate că Petrișor s-ar simți slăbit după cele două zile petrecute-n spital, dar maică-sa nici n-a vrut s-audă, i-a zis că fără fratele ei mai mare nici vorbă să meargă. Ce să caute ea, fată singură, cu oile, acolo-ntre atâția bărbați? Nu se cade! Petrișor s-a trezit cu greu, ca de obicei, s-a îmbrăcat, s-a spălat, a coborât în conie și s-a așezat la masă. Se simțea mai bine, nu-l mai durea stomacul, îi era foame de-ar fi mâncat orice. Zamfira le-a pus copiilor să mănânce, iar ea s-a așezat la locul ei pe laviță, îmbucând un colț de pită cu silvoiț de prune. Când i se făcea dor de Ion al ei, îl privea pe Petrișor și zâmbea, băiatul se străduia atât de mult să-i semene tatălui său încât de cele mai multe ori îi reușea, însă… Au deschis larg poarta și au ieșit în uliță, întâi oile iar în spatele lor Aneta și Petrișor mânând turma. Trebuiau să ajungă la întrunirea de pe terenul de fotbal, pentru măsurătoare. Nicu a lui Țolea, vecinul lor, a ieșit și el din curte cu cele zece oi ale lui, s-au înțeles de mai devreme să se ducă împreună. Două case mai încolo, Ghiuțu a lui Milea îi aștepta-n drum, cu oile lui și cu ciobănescul mioritic care lătra noaptea de-i asurzea pe toți vecinii. Pe vremuri Nea Ion a vrut să-i cumpere câinele, dar omul n-a vrut să-l vândă nici în ruptul capului, chiar dacă bătrânul i-ar fi dat o sumă bună… După ce s-au întâlnit, bărbații au dat mâna, iar Ghiuțu le-a zis că el își ține oile lui mai în spate, ca să nu le amestece cu ale celorlalți, iar Țolea și Petrișor s-au apucat de râs și au zis că oile lui oricum erau prea slabe și se deosebeau de restul turmei. După-aceea s-au oprit, chiar în capul satului, să fumeze și să bea câte un păhăruț de jinars, iar Aneta i-a zis lui frate-său să stingă țigara că nu-i bună, însă Petrișor i-a răspuns: „Așa făcea și ticu’ cân’ merea cu oile să le deie-n turmă, tu Anetă!” Au ajuns chiar la timp, pe pășunea de pe terenul de fotbal erau adunați mulți săteni, fiecare cu oile lui, așezați care pe unde apucau. Unii dintre ei au venit cu căruțele și cu caii ș-au adus vase mari pentru măsuratul laptelui. Toader a lui Canciu, bătrânul, stătea așezat la umbra unui stejar gros, lângă caii lui, răsucindu-și o țigară. Avea câteva oi și-un singur berbec, iar Dorin, fecioru-său ședea lângă el și mânca. După ce și-a aprins țigara, bătrânul a scos dintr-o desagă o glajă. I-a smuls dopul cu dinții și a turnat într-un păhăruț, pe care l-a băut dintr-o data, strâmbându-se din nas și zicând: „No, Doamn-ajută!” Apoi și-a mai turnat unul. L-a întrebat și pe Dorin dacă vrea și el unul, că mâncarea fără un jinars înainte nu merge, n-are nici un gust, dar feciorul a dat din mână a lehamite, continuând să mănânce. Petrișor și Aneta s-au așezat nu departe de Toader și oile lui, iar Dorin, când a văzut-o pe fată s-a ridicat în picioare și i-a făcut cu mâna. În clipa aia bătrânul lui tată a pufnit nervos în râs, zicându-i feciorului: „Iar te uiți după aia a lu’ Mătrăgună? Că nu-i de nasu’ tău, bă! Aia-i premiantă la școală, nu ca tine slugă la coada calului!” Dorin s-a uitat încruntat la taică-său, vrând să-i zică ceva, însă s-a abținut, după care și-a adunat lucrurile și a plecat de acolo. Bătrânu-său a strigat după el și l-a întrebat unde se duce, însă feciorul nu i-a răspuns, grăbind pasul… Aneta a avut de grijă ca înainte să plece de acasă, să-și însemneze oile cu litera A, cu feșteală galbenă, pe spinare, ca să le cunoască și deosebească de celelalte. Nicu a lui Țolea le-a feștit pe spinare un X mare verde, iar acum erau amestecate cu oile copiilor. Doar Ghiuțu a lui Milea s-a dus ceva mai încolo, lângă un văr de-al lui din partea cealaltă de sat și s-au apucat de povestit și de băut. În scurt timp s-au adunat câțiva oameni chiar în mijlocul terenului, iar Aneta și Petrișor s-au dus să vadă despre ce e vorba. Începea măsuratoarea mult așteptată. Asta-nsemna că fiecare om prezent acolo trebuia să-și mulgă oile, iar cantitatea de lapte obținută era măsurată și consemnată de Traian A lui Hâțu, președintele de la CAP, într-un registru. El făcea socotelile și nota măsurătoarea laptelui în fiecare an, chiar dacă unii săteni erau nemulțumiți și ziceau că el ține ba cu unul, ba cu altul… Erau cazuri în care omul care avea oi mai multe, mulgea de la ele mai puțin lapte, în comparație cu un altul care avea oi mai puține, dar care dădeau mai mult lapte. Iar cel care avea cantitatea cea mai mare de lapte la măsurătoare, era primul pe listă, următorul era cel cu cantitatea ceva mai puțină, și tot așa.

(VA URMA)

GLOSAR:

pirule – pilule, tablete, pastile;
împreunat – toate oile dintr-un sat, adunate laolaltă într-o singură turmă;
măsurătoare – vas tronconic de lemn cu care se măsoară laptele la stână;
silvoiț – dulceață, gem de prune;
feșteală – spoială, vopsea

Redactor șef Camelia Boț