Voi păși-ntr-o zi pe drumuri line, colo-n munte, lângă Arieș, Unde fericirea se divide în culoarea florii de măceș, Unde frunza cade peste frunză, în covor peren de amintiri, Unde moartea-i doar o simplă ușă, un portal de gând între nuntiri.
Mult mi-i drag de drumul cel de luntre, peste ape clare cu luntraș, Spre odihna zilelor mărunte, legănat prelung de-un fluieraș! Ca un prunc, adăpostit la sânul maicii sale blânde, surâzând, Tot așa voi fi lângă bătrânul munte drag, cu sufletul cântând…
Voi pași pe drumurile line, pas de iarbă înspre Arieș, Unde fericirea se divide în petala florii de măceș. Daniela Konovală
Cum nici o bucurie nu-i prea lungă, Agaţă-te de tot ce poţi să ai… Că de eşti sănătos o să-ţi ajungă Puţinul ce-l mai ai acum în pungă Iar cerul tău deschis, e-un colţ de rai…
Dar nici o bucurie n-o să ţină De n-ai gustat durere mai întâi, Nu poţi să-mparţi lumină din lumină, Când sufletu-i uscat din rădăcină Iar piatra ta-i argint la căpătâi!
Şi nici o bucurie nu-ţi încape Fără iubirea ce-o presari pe rană, De n-ai trecut prin ghimpi şi prin hârtoape Izvorul ei nu poate să te-adape Sau să-ţi adune geană peste geană…
Doar bucuria dulce-n rugăciune Îşi poartă-n sine lanţul şi cununa, Ea surpă ziduri, mângâie, supune Şi harul ei te vindecă şi-ţi spune Că-n geamătul furtunii sunteţi una!
Am strâns albastrul nopții-n călimară, Adăpostit la umbra unui vis, Sub pleoapa lunii cu priviri de ceară, Ce-şi picura tăcerea în abis.
Ningea o linişte pe țărm de suflet… În Carul Mare m-am urcat din mers Dar m-am oprit din fermecatu-mi umblet, Să scriu c-un colț de stea, pe cer, un vers.
Tot legănate-n fald de reverie, Silabele-mi zâmbeau provocator, Iar eu m-aş fi ascuns în poezie, În universul ei nemuritor…
Am strâns albastrul nopții-n călimară… Condeiul mai cerea un strop de mir, Să soarbă pentru-a nu ştiu câta oară, Seninul din al visului potir.
Plouă iar! Decor murdar, în zadar lumina plânge tristă dintr-un felinar, umbrele sunt tot mai rare, picuri reci pe trotuare, la pervaz doar umbra ta înrămată sub perdea.
Ploi de toamnă, lungi și reci, nopțile ți le petreci pe un pat țesut cu gânduri. Trec cocorii cârduri-cârduri printr-un vis fără sfârșit. Luna parc-a adormit în tabloul de granit.
Stau la geam, un corb pe ram înoptând, privesc afară, pe sub felinar coboară o pereche, june umbre, în decorurile sumbre. Mica rază de lumină plouă tâmpla în surdină. Nely Vieru
M-a înțepat în talpă urma ta, din roua unei dimineți, un pas desculț care-și striga, de dor, vâltoarea unei vieți, te adunase firul ierbii, doar praf de stele-n clipociri și-ți mistuiau în focul tălpii, cărări-nmiresmate de iubiri.
Boarea de vânt te-adulmeca, parfum de maci, pe la răscruci, o frunză-n codru îți doinea, singurătăți, în cuib de cuci, un lampadar gonit de umbre, te-a furișat trecând nălucă, printre aleile prea sumbre, surâs, pe-o bancă să te-aducă.
Și-mi alergai pe firul ierbii, fluturi de toamnă violeți, o rapsodie fără cânturi, încă nescrisă de poeți, într-un târziu lăsat de seară mă așteptai sub clar de Lună, unde-am ales Steaua Polară, să ne călăuzească împreună.
Te-adun în palme, verde viu, un dor nespus de primăveri și-n părul toamnei argintiu te retrăiesc plăcut din ieri, te-mbracă crinii în Crăiasă, și-n zborul nostru spre zenit eu te-am ales să-mi fii Mireasă, să ne iubim la infinit.
Nici cuvintele nu mai umblă singure, ca și păsările, zboară, de la o vreme, în stol, când ai plecat, ți-ai luat cu tine parfumul și gesturile, m-ai lăsat cu sufletul gol,
Doar fotografia ta a rămas în oglindă, întind mâna și te ating, respirația ta aburindă aprinde în mine culorile și le sting…
Nimic nu se schimbă, însăși mirarea rămâne sub pleoape ca un petec de cer, tu ești atât de departe, și ești atât de aproape, că între noi, totul rămâne învăluit în mister…
Măi Ileană, măi Ileană, Copiliță Cosânzeană Cu trup ca de Sânziană, Nu mai pun geană pe geană, De când te văzui la horă Maica mi te vrea de noră. Că ești 'naltă și frumoasă, Despletită și sfioasă, Știi purta piatra de coasă Și la joc te știi-nvârtită, Ca după soare gătită. Mi-ai luat inima și somnul, Lunii-n brațe îi țin cornul Și mă rog mereu la Domnul Să ieși seara, la fântână, Că să mi te prind de mână. Să te iau în brațe, așa, Să te fur dacă ai vrea Și să fii mireasa mea, Să îmi alini sufletul, Cu voie de la Sfântul.
Măi Ioane, Ionele Autor: Marilena Răghinaru
Măi Ioane, Ionele, Mi-ai pus inima-n zăbrele Că de mine ai uitat Iar la horă ai jucat Cu Ileana, bat-o vina, Că dansa ca balerina! Nu mai sunt a ta Mărie, Cea promisă de soție Mamei tale să-i fiu noră, Fratelui tău să-i fiu soră? Plâng mâhnită de rușine Și să mă omor îmi vine Că-ți luă Ileana ochii Cu-ale ei scurtuțe rochii, Cu-al ei păr de abanos, Cu-al ei glas un pic mieros. Iar acum ți-e tare dragă Cum, Doamne, să nu te-atragă? Și cum să nu-ți ieși din fire Că-i înaltă și subțire, C-are păr cârlionțat Și te vrea să-i fii bărbat. Eu nu sunt ca ea, frumoasă Și nu mă mai vrei mireasă. Nu-s bogată ca Ileana, Minunata Cosânzeana! Ea te-a purtat printre aștri Ca să uiți de ochi albaștri, Te-a fermecat cum a vrut Să-ți dorești al ei sărut. Faceți, dară, nuntă mare, Gătiți-vă-n sărbătoare! Voi păstra al tău inel, Dar nu vă blestem defel. M-oi ruga la Dumnezeu Să fii fericit mereu, Bine să îți dăruiască, Ileana să te iubească, Dar să-mi trimită și mie Om bun, să îi fiu soție, Să nuntim ca într-un vis Și să uit ce mi-ai promis.
Tu... Mărie, Mărioară Autor: Zenovia Priboi
Tu... Mărie, Mărioară, ca și mine ești fecioară, și ne prăpădim la fel, după-același Ionel... Eu sunt brună și sfioasă, merg la horă și la coasă cu același drag și spor, seara mai doinesc de dor... Căci Ionel, bată-l norocul, mi-a aprins în suflet focul! Ba mă ia și ba mă lasă, îmi spune că sunt frumoasă, că ar vrea să-i fiu soție... Asta îți spune și ție? Ți-a dat și ție inel? Nu știu dacă Ionel vrea ceva cu-adevărat! Cum să îl iau de bărbat?! Hai Mărie, Mărioară, să ne întâlnim pe seară când luna pe cer răsare, să-i punem o întrebare! „Spune dragă Ionică, spune-acuma fără frică care să-ți fie soția, Ilenuța, sau Măria? Ce preferi, hai... poți să spui, ochii-albaștri, sau căprui? Nu zâmbi, că nu-i de șagă, care îți este mai dragă?” Răspunsul de-l vom avea, Ionel se va-nsura...
Ionică, Ionele, Autor: Florentina Savu
Ionică, Ionele, Mi-ai promis cercei, mărgele Dar bag seama c-ai uitat Ori la alta azi le-ai dat? Știu că ești zurliu din fire Și că nu o să-mi fii mire. Altele te-atrag, băiete Și frumoase, și cochete! Eu sunt ștearsă și săracă, Cine oare să mă placă? Zenovia lui Priboi Și-a băgat coada-ntre noi... Îndat' la ea ai alergat Și pe mine m-ai uitat! Te du, dragă Ionică Să fii fericit, adică! Îți doresc să fii, pe bune, Cel mai fericit din lume Căci mărgele și cercei Nu sunt pentru ochii mei! Dă-i Zenoviei cadouri, Chiar și de aur lingouri, Eu mă mulțumesc c-o floare: "Nu-mă-uita", frățioare!
Ioane, Ioane, Autor: Daniela Moldovan
-De-ai ști Ioane cât de mult Mi-e drag glasul să-ți ascult Ai sta seara în pridvor Să îmi cânți de drag și dor. Spune-mi Ioane de-ai să vii La răscruci, în podgorii? Vino să te țin de mână Seara când e lună plină! -Aș veni seară de seară Dar Ileana mi-e mai dragă, E frumoasă, nu-i săracă Și a început să-mi placă. Mă tot duc să-i cer guriță Și-o strig seara la portiță. Mai ferit de trecători O aștept până în zori. -Du-te Ioane, drumu- i bun C-apoi vin să te "cunun" ! Cu trei flori de nota zece Poate dragostea ți-a trece. Să n-ai tihnă când te culci Că mi-ai făcut ochii dulci, Să n-ai tihnă, nici odihnă, Dorul meu să te ajungă. ........... De la noi, al trei-lea sat S-a dus Ioane, la-nsurat, Crezând că-și va face casă Cu Ileana lui frumoasă. Dar acasă s-a înturnat Numai când s-a ' ntunecat. Necăjit și supărat Ca un câine-abandonat.
Măi Ioane, Ionele Autor: Ioana Conduraru
Măi Ioane, Ionele, Ți-ai pus la poartă surcele, Când vin, să nu trec de ele! Ce păcat, vai, ce păcat C-aseară umlai prin sat, Tot strigând că n-ai să uiți Ai mei ochi gingași și dulci! Dară văd, umbli aiurea Colindând plângând pădurea, După Floarea lui Arvinte Zicând că te-a scos din minte. Voi pune lacăt la poartă Să vezi că nu e de șagă, Când vei vrea din nou să vii, Să-mi ceri buze rumenii Că iubirea nu-i o joacă Dorind fiecare fată! E un sentiment divin Într-un fir de rozmarin!
Ileană, ia bine seama! Autor: Aglăița Lia Timofte
Ileană ia bine seama Ca să nu te simtă mama Mama ta ,nu mama mea Că ea de noră te-ar vrea, La a ta nu-i sunt pe plac, Că eu sunt băiat sărac. Ileană,vino-n grădină Noaptea când îi luna plină Ți-oi da un buchet de flori, Te-oi prinde de subsuori Ți-oi da și câțiva bujori Te-oi pupa pe obrăjori. Sunt sărac dar sunt bogat Că am sufletul curat Ai încredere în mine N-asculta ce spune-o lume Eu am inima frumoasă Și te vreau să-mi fii mireasă. Eu pe tine te-am văzut Și pe gânduri am căzut Noaptea nu dorm,nu am pace De-ai fi tu bine m-aș face. Vino iute în cărare Să-mi dai dulce sărutare. Să te mângâi printre plete Parfumul tău să mă-mbete Să-ți mângâi ușor ai tăi sâni Să respir cu ai tăi plămâni În ochi lung să te privesc Că de nu mă-mbolnăvesc.
Lasă, că ți-arăt eu ție! Autor: Elena Mititelu
N-am știut că intram și eu în horă... ca să-l scutur pe Ion, să mă-audă și în somn, să știe și să-nțeleagă, că mi-e inima beteagă, de când pe la poartă-mi vine, mințind că-i e drag de mine, că vrea să mă ia acasă, cu nuntă, să-i fiu mireasă... iar acum ce-am auzit, văd că nu mă mai mărit, cele două au intrat, și dragostea ne-au stricat, Ionel ți-arăt eu ție, și Ileană și Marie!
Vai, Ionele! Autor: Mihaela Avram
Vai, Ionele ce să zic: Grea viață îți mai prezic! Nu sunt eu o ursitoare Dar prea fugi din floare-n floare!
