Poezia Zilei 18 Noiembrie ~ Anatol Covalli ~

Cum sã renunţ?
de Anatol Covalli

Ce sã mai întreb când nu-mi pot rãspunde
sub atât noian de griji şi de spaimã?
Sufletul uimit în sânge se-ascunde
şi plâns îngaimã.

Uşile se-nchid. Ferestrele sparte
au de la un timp trainice zãbrele…
Singurele ce pot zbura departe-s
visele mele.

Ieri am fost pe-Alcor. Azi steaua polarã
o colind sperând sã gãsesc motive
ca-n lumina ei noul ţel sã parã
cã mai activ e.

Ştiu cã e târziu, dar nu pot concepe
sã dispar sorbit de cruda uitare.
Nu pot accepta sã strãbat doar stepe
de abdicare.

Şi cum sã renunţ, când a mea fiinţã
care a ieșit dintr-o tristã toamnã,
ca sã uit de plâns şi de suferinţã
sã cânt mã-ndeamnã ?!…

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 17 Noiembrie ~ Daniela Konovală ~

Unde fericirea se divide

Voi păși-ntr-o zi pe drumuri line, colo-n munte, lângă Arieș,
Unde fericirea se divide în culoarea florii de măceș,
Unde frunza cade peste frunză, în covor peren de amintiri,
Unde moartea-i doar o simplă ușă, un portal de gând între nuntiri.

Mult mi-i drag de drumul cel de luntre, peste ape clare cu luntraș,
Spre odihna zilelor mărunte, legănat prelung de-un fluieraș!
Ca un prunc, adăpostit la sânul maicii sale blânde, surâzând,
Tot așa voi fi lângă bătrânul munte drag, cu sufletul cântând…

Voi pași pe drumurile line, pas de iarbă înspre Arieș,
Unde fericirea se divide în petala florii de măceș.
Daniela Konovală

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 16 Noiembrie ~ Ștefan Olaru ~

Sunteţi una!

Cum nici o bucurie nu-i prea lungă,
Agaţă-te de tot ce poţi să ai…
Că de eşti sănătos o să-ţi ajungă
Puţinul ce-l mai ai acum în pungă
Iar cerul tău deschis, e-un colţ de rai…

Dar nici o bucurie n-o să ţină
De n-ai gustat durere mai întâi,
Nu poţi să-mparţi lumină din lumină,
Când sufletu-i uscat din rădăcină
Iar piatra ta-i argint la căpătâi!

Şi nici o bucurie nu-ţi încape
Fără iubirea ce-o presari pe rană,
De n-ai trecut prin ghimpi şi prin hârtoape
Izvorul ei nu poate să te-adape
Sau să-ţi adune geană peste geană…

Doar bucuria dulce-n rugăciune
Îşi poartă-n sine lanţul şi cununa,
Ea surpă ziduri, mângâie, supune
Şi harul ei te vindecă şi-ţi spune
Că-n geamătul furtunii sunteţi una!

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 14 Noiembrie ~ Violeta Andrei Stoicescu ~

Pe țărm de suflet

Am strâns albastrul nopții-n călimară,
Adăpostit la umbra unui vis,
Sub pleoapa lunii cu priviri de ceară,
Ce-şi picura tăcerea în abis.

Ningea o linişte pe țărm de suflet…
În Carul Mare m-am urcat din mers
Dar m-am oprit din fermecatu-mi umblet,
Să scriu c-un colț de stea, pe cer, un vers.

Tot legănate-n fald de reverie,
Silabele-mi zâmbeau provocator,
Iar eu m-aş fi ascuns în poezie,
În universul ei nemuritor…

Am strâns albastrul nopții-n călimară…
Condeiul mai cerea un strop de mir,
Să soarbă pentru-a nu ştiu câta oară,
Seninul din al visului potir.

✍©️ Violeta Andrei Stoicescu

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 13 Noiembrie ~ Nely Vieru ~

Plouă în surdină

Plouă iar!
Decor murdar,
în zadar lumina plânge
tristă dintr-un felinar,
umbrele sunt tot mai rare,
picuri reci pe trotuare,
la pervaz doar umbra ta
înrămată sub perdea.

Ploi de toamnă,
lungi și reci,
nopțile ți le petreci
pe un pat țesut cu gânduri.
Trec cocorii cârduri-cârduri
printr-un vis fără sfârșit.
Luna parc-a adormit
în tabloul de granit.

Stau la geam,
un corb pe ram
înoptând, privesc afară,
pe sub felinar coboară
o pereche, june umbre,
în decorurile sumbre.
Mica rază de lumină
plouă tâmpla în surdină.
Nely Vieru

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 12 Noiembrie ~ Vio Sterian ~

SĂ NE IUBIM LA INFINIT
VIO STERIAN

M-a înțepat în talpă urma ta, din roua unei dimineți,
un pas desculț care-și striga, de dor, vâltoarea unei vieți,
te adunase firul ierbii, doar praf de stele-n clipociri
și-ți mistuiau în focul tălpii, cărări-nmiresmate de iubiri.

Boarea de vânt te-adulmeca, parfum de maci, pe la răscruci,
o frunză-n codru îți doinea, singurătăți, în cuib de cuci,
un lampadar gonit de umbre, te-a furișat trecând nălucă,
printre aleile prea sumbre, surâs, pe-o bancă să te-aducă.

Și-mi alergai pe firul ierbii, fluturi de toamnă violeți,
o rapsodie fără cânturi, încă nescrisă de poeți,
într-un târziu lăsat de seară mă așteptai sub clar de Lună,
unde-am ales Steaua Polară, să ne călăuzească împreună.

Te-adun în palme, verde viu, un dor nespus de primăveri
și-n părul toamnei argintiu te retrăiesc plăcut din ieri,
te-mbracă crinii în Crăiasă, și-n zborul nostru spre zenit
eu te-am ales să-mi fii Mireasă, să ne iubim la infinit.

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 11 Noiembrie ~ Marin Rada ~

MISTER
Marin Rada

Nici cuvintele
nu mai umblă singure,
ca și păsările,
zboară,
de la o vreme,
în stol,
când ai plecat,
ți-ai luat cu tine
parfumul și gesturile,
m-ai lăsat
cu sufletul gol,

Doar fotografia ta
a rămas în oglindă,
întind mâna
și te ating,
respirația ta aburindă
aprinde în mine culorile
și le sting…

Nimic nu se schimbă,
însăși mirarea
rămâne sub pleoape
ca un petec de cer,
tu ești atât de departe,
și ești atât de aproape,
că între noi, totul
rămâne învăluit
în mister…

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 10 Noiembrie ~ Petre Vătuiu ~

Scrisoare
de Petre (Poștașu’) Vătuiu

N-ai mai venit de multă vreme,
M-ai fi uitat, de bună seamă,
Și sufletul a prins a geme
De deznădejde și de teamă.

Eu niciodată nu iubisem
Pe cineva atât de tare,
Să plâng și-aievea și în vise.
Nici n-am știut că dorul doare!

Și-atunci ți-am scris pe primăvară,
Să vii că îmi e dor de tine,
Că sufletul a prins să doară
Și inimioara să suspine…

Priveam salcâmii de pe vale,
Se-nzăpeziseră de floare,
Iar eu mă înecam, de jale,
În lacrimi de mărgăritare.

Nu mi-ai răspuns și înc-odată
Ți-am scris când înflorise teiul,
S-adormi sub umbra-nmiresmată,
Cum îți făcuseşi obiceiul.

Tăcere, doar atât, tăcere!
Trecuse primăvara toată
Și totuși…mai avea să spere
O inimă nevindecată.

Așa că nopțile de vară
Am plâns cu gândurile mele,
Răpus de-a dorului povară
Sub clar de lună și de stele.

Târziu, îmi scrii și tu scrisoare,
Cuvinte reci și-așa puține…,
Că-i drumul greu, că e ninsoare,
Că vremea rea, în loc, te ține.

Degeaba-mi spui că ești departe,
Că-i iarna grea și că tot ninge,
Căci nu troianul ne desparte
Ci dragostea…care se stinge!

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț

Dialoguri poetice-exercițiu literar

16 noiembrie 2021

Horă poetică 
Autori: Ionel Arădoaie, Marilena Răghinaru, Zenovia Priboi, Florentina Savu, Daniela Moldovan, Ioana Conduraru, Aglăiță Lia Timofte, Elena Mititelu, Mihaela Avram

Cântec
(prelucrare populară)
Autor:
Ionel Arădoaie

Măi Ileană, măi Ileană,
Copiliță Cosânzeană
Cu trup ca de Sânziană,
Nu mai pun geană pe geană,
De când te văzui la horă
Maica mi te vrea de noră.
Că ești 'naltă și frumoasă,
Despletită și sfioasă,
Știi purta piatra de coasă
Și la joc te știi-nvârtită,
Ca după soare gătită.
Mi-ai luat inima și somnul,
Lunii-n brațe îi țin cornul
Și mă rog mereu la Domnul
Să ieși seara, la fântână,
Că să mi te prind de mână.
Să te iau în brațe, așa,
Să te fur dacă ai vrea
Și să fii mireasa mea,
Să îmi alini sufletul,
Cu voie de la Sfântul.

Măi Ioane, Ionele
Autor: Marilena Răghinaru

Măi Ioane, Ionele,
Mi-ai pus inima-n zăbrele
Că de mine ai uitat
Iar la horă ai jucat
Cu Ileana, bat-o vina,
Că dansa ca balerina!
Nu mai sunt a ta Mărie,
Cea promisă de soție
Mamei tale să-i fiu noră,
Fratelui tău să-i fiu soră?
Plâng mâhnită de rușine
Și să mă omor îmi vine
Că-ți luă Ileana ochii
Cu-ale ei scurtuțe rochii,
Cu-al ei păr de abanos,
Cu-al ei glas un pic mieros.
Iar acum ți-e tare dragă
Cum, Doamne, să nu te-atragă?
Și cum să nu-ți ieși din fire
Că-i înaltă și subțire,
C-are păr cârlionțat
Și te vrea să-i fii bărbat.
Eu nu sunt ca ea, frumoasă
Și nu mă mai vrei mireasă.
Nu-s bogată ca Ileana,
Minunata Cosânzeana!
Ea te-a purtat printre aștri
Ca să uiți de ochi albaștri,
Te-a fermecat cum a vrut
Să-ți dorești al ei sărut.
Faceți, dară, nuntă mare,
Gătiți-vă-n sărbătoare!
Voi păstra al tău inel,
Dar nu vă blestem defel.
M-oi ruga la Dumnezeu
Să fii fericit mereu,
Bine să îți dăruiască,
Ileana să te iubească,
Dar să-mi trimită și mie
Om bun, să îi fiu soție,
Să nuntim ca într-un vis
Și să uit ce mi-ai promis.

Tu... Mărie, Mărioară
Autor: Zenovia Priboi

Tu... Mărie, Mărioară,
ca și mine ești fecioară,
și ne prăpădim la fel,
după-același Ionel...
Eu sunt brună și sfioasă,
merg la horă și la coasă
cu același drag și spor,
seara mai doinesc de dor...
Căci Ionel, bată-l norocul,
mi-a aprins în suflet focul!
Ba mă ia și ba mă lasă,
îmi spune că sunt frumoasă,
că ar vrea să-i fiu soție...
Asta îți spune și ție?
Ți-a dat și ție inel?
Nu știu dacă Ionel
vrea ceva cu-adevărat!
Cum să îl iau de bărbat?!
Hai Mărie, Mărioară,
să ne întâlnim pe seară
când luna pe cer răsare,
să-i punem o întrebare!
„Spune dragă Ionică,
spune-acuma fără frică
care să-ți fie soția,
Ilenuța, sau Măria?
Ce preferi, hai... poți să spui,
ochii-albaștri, sau căprui?
Nu zâmbi, că nu-i de șagă,
care îți este mai dragă?”
Răspunsul de-l vom avea,
Ionel se va-nsura...

Ionică, Ionele,
Autor: Florentina Savu

Ionică, Ionele,
Mi-ai promis cercei, mărgele
Dar bag seama c-ai uitat
Ori la alta azi le-ai dat?
Știu că ești zurliu din fire
Și că nu o să-mi fii mire.
Altele te-atrag, băiete
Și frumoase, și cochete!
Eu sunt ștearsă și săracă,
Cine oare să mă placă?
Zenovia lui Priboi
Și-a băgat coada-ntre noi...
Îndat' la ea ai alergat
Și pe mine m-ai uitat!
Te du, dragă Ionică
Să fii fericit, adică!
Îți doresc să fii, pe bune,
Cel mai fericit din lume
Căci mărgele și cercei
Nu sunt pentru ochii mei!
Dă-i Zenoviei cadouri,
Chiar și de aur lingouri,
Eu mă mulțumesc c-o floare:
"Nu-mă-uita", frățioare!

Ioane, Ioane,
Autor: Daniela Moldovan

-De-ai ști Ioane cât de mult
Mi-e drag glasul să-ți ascult
Ai sta seara în pridvor
Să îmi cânți de drag și dor.
Spune-mi Ioane de-ai să vii
La răscruci, în podgorii?
Vino să te țin de mână
Seara când e lună plină!
-Aș veni seară de seară
Dar Ileana mi-e mai dragă,
E frumoasă, nu-i săracă
Și a început să-mi placă.
Mă tot duc să-i cer guriță
Și-o strig seara la portiță.
Mai ferit de trecători
O aștept până în zori.
-Du-te Ioane, drumu- i bun
C-apoi vin să te "cunun" !
Cu trei flori de nota zece
Poate dragostea ți-a trece.
Să n-ai tihnă când te culci
Că mi-ai făcut ochii dulci,
Să n-ai tihnă, nici odihnă,
Dorul meu să te ajungă.
...........
De la noi, al trei-lea sat
S-a dus Ioane, la-nsurat,
Crezând că-și va face casă
Cu Ileana lui frumoasă.
Dar acasă s-a înturnat
Numai când s-a ' ntunecat.
Necăjit și supărat
Ca un câine-abandonat.

Măi Ioane, Ionele
Autor: Ioana Conduraru

Măi Ioane, Ionele,
Ți-ai pus la poartă surcele,
Când vin, să nu trec de ele!
Ce păcat, vai, ce păcat
C-aseară umlai prin sat,
Tot strigând că n-ai să uiți
Ai mei ochi gingași și dulci!
Dară văd, umbli aiurea
Colindând plângând pădurea,
După Floarea lui Arvinte
Zicând că te-a scos din minte.
Voi pune lacăt la poartă
Să vezi că nu e de șagă,
Când vei vrea din nou să vii,
Să-mi ceri buze rumenii
Că iubirea nu-i o joacă
Dorind fiecare fată!
E un sentiment divin
Într-un fir de rozmarin!

Ileană, ia bine seama!
Autor: Aglăița Lia Timofte

Ileană ia bine seama
Ca să nu te simtă mama
Mama ta ,nu mama mea
Că ea de noră te-ar vrea,
La a ta nu-i sunt pe plac,
Că eu sunt băiat sărac.
Ileană,vino-n grădină
Noaptea când îi luna plină
Ți-oi da un buchet de flori,
Te-oi prinde de subsuori
Ți-oi da și câțiva bujori
Te-oi pupa pe obrăjori.
Sunt sărac dar sunt bogat
Că am sufletul curat
Ai încredere în mine
N-asculta ce spune-o lume
Eu am inima frumoasă
Și te vreau să-mi fii mireasă.
Eu pe tine te-am văzut
Și pe gânduri am căzut
Noaptea nu dorm,nu am pace
De-ai fi tu bine m-aș face.
Vino iute în cărare
Să-mi dai dulce sărutare.
Să te mângâi printre plete
Parfumul tău să mă-mbete
Să-ți mângâi ușor ai tăi sâni
Să respir cu ai tăi plămâni
În ochi lung să te privesc
Că de nu mă-mbolnăvesc.

Lasă, că ți-arăt eu ție!
Autor: Elena Mititelu

N-am știut că intram și eu în horă...
ca să-l scutur pe Ion,
să mă-audă și în somn,
să știe și să-nțeleagă,
că mi-e inima beteagă,
de când pe la poartă-mi vine,
mințind că-i e drag de mine,
că vrea să mă ia acasă,
cu nuntă, să-i fiu mireasă...
iar acum ce-am auzit,
văd că nu mă mai mărit,
cele două au intrat,
și dragostea ne-au stricat,
Ionel ți-arăt eu ție,
și Ileană și Marie!

Vai, Ionele!
Autor: Mihaela Avram

Vai, Ionele ce să zic:
Grea viață îți mai prezic!
Nu sunt eu o ursitoare
Dar prea fugi din floare-n floare!

Coordonator: Mihaela Avram

Redactor sef: Camelia Boț

Dialoguri literare-exercițiu literar

10 noiembrie 2021

CĂLĂTOR 

M-apasă noaptea solitară
Țâșnită din pământ în sus
Și gândurile toate au apus
Pe foșnetele frunzelor afară...
(Florian Dan)

Și prin verande venustate,
Fură-mă, noapte-n oniric,
Himeră unui areal empiric,
Fără mine, lumile nu-s toate!
(Rony Codreanu)

Urlă un clopot pe Olimp
Apostoli susură soborul
Cu lutu-n palmă Creatorul
Măsoară-ngăduința-n timp
(Sterian Vio)

În altă zi, sau altă viață
Va fi din nou un început,
Un răsărit fără trecut
O retrezire... o speranță!
(Peteleu Alex)

În toamna asta prea fugară
Am adunat doar amintiri
Din flori de viață și iubiri
Ce le-am trăit și mă-nfioară.
(Iuliana Cozma)

M-apasă noaptea şi mi-e dor
De tinereţea, trecătoare.
Mă ofilesc ca şi o floare
Prin viaţă sunt...un călător.
(Cătălina Dana)

Coordonator: Mihaela Avran

Redactor șef: Camelia Boț