Zbor spre înălțimi

Redactor șef: Camelia Boț

Bun găsit!
Vă invit la un duet poetic după poezia minunată ,,ÎNTRE MINE ȘI TINE” scrisă de Violetta Petre !(cu permisiunea Doamnei Petre, bineînțeles!)
Succes și inspirație vă doresc tuturor!

Între mine și tine…
Violetta Petre

Între viață și moarte nu e niciun departe,
doar o clipă de chin,
un surâs fără vlagă dintr-o vorbă pribeagă,
gust amar de pelin…
Între somn și trezire e un fel de-amintire
încrustată-n tăceri,
e-o secundă pierdută și de nimeni știută
între mâine și ieri…
Între zori și-nserare e un semn de-ntrebare
la răscruci de destin,
când un ceas îți aduce răstignirea pe cruce
într-un cer clandestin…
Între glas și tăcere, e-un refuz la durere,
evadare din noi,
nebăgare de seamă a simțirii de teamă,
abjurare de ploi…
Între orbi și vedere e-un ocean de durere
și o beznă de iad,
unde umbre de ceară prind lumina în gheară,
când din ea stele cad…
Între mine și tine, e un pod de suspine
peste tranșe de timp,
amânare de viață-n așteptări se răsfață-
‘n sincopat contratimp…
01.11.2021

ÎNTRE MINE ȘI TINE …
Vio Sterian

Între viață și moarte doar o clipă străbate mici frânturi de etern,
duhul care-și adună lutul sfânt dintr-o mână dumnezeiască în stern …
Între somn și trezire este doar o revenire care naște din vis,
o strigare departe ce adună din noapte, șoapte ce încă nu-am scris.
Între zori și-nserare … setea de-mbrățișare te așteaptă-n amurg
un izvor de iubire care curge-n neștire peste noi un râu demiurg.
Între glas și tăcere este un suflet ce-și cere mângâierea-n surdină
un fior de plăcere care mușcă din mere freamătul care alină.
Între orbi și vedere e-un ocean de durere care urlă în neant,
doar întinderi de mână toată lumea o adună într-un văz palpitant.
Între mine și tine, sunt doar clipele pline de iubire și viață,
toată firea din noi care-și scrie din doi versul dintr-o romanță …
un ecou de cuvinte ce îmbracă-n veșminte sufletele în fericire,
maci … cosându-ne în piele purpuriul din stele, când ne curge prin vene … IUBIRE.
02/11/ 2021

Între mine și noi

Autor: Marilena Răghinaru

Între mine și noi e-un banal bun rămas
Neînvins de furtuni, nici de ploaie clintit,
E un dor ne-nțeles de-un cuvânt nerostit,
Între mine și noi sunt iubiri fără glas.

E prea liniște azi între mine și noi,
Ne veghează un cer prea senin, prea anost,
Versul ăsta stupid nu mai are vreun rost..
Între mine și noi nu e niciun război.

Între mine și noi nu sunt nori plumburii
Și nici aștri căzând rătăciți pe pământ,
Mai e loc uneori de un searbăd avânt…
Între mine și noi se mai scriu poezii.

Nu mai plânge vreun gând între mine și noi,
Etalăm fericirea, zâmbind cabotin,
Ne fălim ne-ncetat cu superbul destin,
Când în suflet curg lacrimi, izvorând în șuvoi.

Timid se aude un ecou nefiresc,
Ce mai urlă-n zadar, printe munți rătăcit,
Să-mi șoptească ar vrea ce povești am trăit,
Să mă-ntrebe ar dori dacă azi mai iubesc.

Între mine și noi e un drum amărât…
Nu mai vreau să-l străbat, mă îndreaptă spre-apus,
Presărat cu dureri ce ades m-au răpus,
Între mine și noi e tăcere… și-atât….

22/05/2021

Între mine și tine…
autor: Cristina Ghindar Greurus

Între viață și moarte sunt dorințe deșarte
și o mare de stele,
Răutate și ură, tot ce lumea îndură
și cuvinte rebele.
Între somn și trezire, presupusa iubire
ce apare în vis,
E un timp ce s-a scurs, amintiri ce s-au dus,
zborul în paradis.
Între zori și-nserare, doar o zi care moare
Și atâtea-ntrebări,
Cu răspunsuri tăcute, uneori neștiute
și atâtea frustrări.
Între glas și tăcere, noi tânjim mângâiere
pentr-un dor neștiut,
Lacrimi care se scurg și dureri ce se strâng
ca un dar nevăzut.
Între ochi și vedere, oboseli, priveghere
ca-ntr-un basm cunoscut,
O dorință aparte, ce-o simțim de departe
și în noi a crescut.
Între mine și tine, o iubire ce vine,
ne lovește ușor,
Despărțiri dureroase, mărturii mincinoase,
așteptare și dor.
06/11/2021

Coordonator: Vio Sterian

Redactor șef: Camelia Boț

Am îndrăznit să scriu această poezie în amintirea poetului Adrian Păunescu, pe care am avut fericirea a-l cunoaște! Nu spun acest amănunt pentru a mă lăuda ci, pentru a-mi justifica rândurile scrise!

---

MAESTRE, SOMN UȘOR!

În amintirea poetului Adrian Păunescu, care de 11 ani ne privește de Sus!

Maestre, cum e viața pe acolo?
Despre aici…ți-aș face sânge rău,
Fiindcă „orchestra țării” cântă solo…
Și totul se îndreaptă înspre rău!

Câtă dreptate ai avut atunci
Când ne spuneai cu glas baritonal,
Că în curând ne vom târî pe brânci
Și-o să ne cânte moartea din caval!

Vrei să ne zici de unde ai știut
Că vom avea ce ni se-ntâmplă-acum,
Că moartea o să iasă la păscut
Și zâmbetele ni s-or face scrum?

Maestre, nu-i așa c-o să mă ierți
C-am îndrăznit un pașnic dialog?
Știam eu că ești bun și nu mă cerți…
Și nu mă vei da jos din catalog!

Era să uit! Tribunul a ajuns?
Să-i dai și lui un înger păzitor,
Și spune-i că pădurile s-au tuns!
Munții? Și ei sunt suflet călător!

În ultimul deceniu ce-ai mai scris?
S-a terminat cerneala din stilou?
Cu primul nor zburat spre paradis,
Ți-l dăruiesc pe-al meu! E-aproape nou!

Nu duce grija mea! Am și un toc!
De la un timp cuvintele mă dor!
N-aș vrea să punem lacrimi la un loc!
Maestre, „noapte bună”, „somn ușor”!

Constantin Mosor, 05 noiembrie 2021, București.

Redactor șef: Camelia Boț

Opresc…

Opresc sărutul florii ce se trece
De toamnă condamnată la uitare,
Întorc și-o albie să nu înece
Raiul dorit în zori, de fiecare.

Opresc mireasma vântului ce plânge,
Prin adiere sufletu-mi foșnește…
Pădurea tristă ramurile-și frânge,
Jelindu-și frunza ce o părăsește.

Opresc răbdarea, o fur din regrete,
O pun pe scoica de la țărm de vise,
Apoi o ard, petardă în sonete
Și-o risipesc în slovele nescrise.

Opresc și gândul, care tot greșește
Bătând mereu la porțile închise…
Stol de păsări prin tril mă izgonește
Din elegia stelelor ucise.

Opresc vrerea vestalelor trădate
Și ursitoarei îi răpesc din zile,
Le pun apoi în dorurile toate,
Le-ngemănez în mii și mii de file.

Opresc tăceri ascunse în perete…
„Pe mine mă zidesc, n-am altă Ană”!
Trecând prin focurile de regrete,
Se răvășește-amarul pe sub geană…

Redactor șef: Camelia Boț

ZID

Suntem astăzi cărămizi, fiecare în alt zid,
Partea noastră de iubire am lăsat-o la zidar,
Până când închide cerul cu-o mistrie de mortar,
Mă hrănesc cu amăgirea că am dreptul să decid.

Hotărâtă să mă rup, evadez constant în noapte,
Ca un somnambul trec drumul și mă pun in zidul tău,
Am lăsat să se întâmple, ne-am fost propriul călău,
Ca să ispășim păcatul, mai bătem mătănii, șapte.

Cum de am pierdut edenul ce ne-a găzduit o vreme
Și ne-ar fi ținut acolo, fără niciun fel de plată?
Cum de n-am văzut că zidul proiecta pe cer o pată
Și-am căzut în erezia unei crunte anateme?

Ți-aș mai scrie o scrisoare, dac-aș ști că mai trăiește
Vreun poștas pe lumea asta și aș pune-acolo-n plic,
Ca o lungă spovedanie, încercând să îți explic,
Cum de m-am lăsat zidită, și c-aș vrea să-ți vin, firește!

Redactor șef: Camelia Boț

Sculptură
Autor Ioan Avram

Trupul e sculptat din lut și apă
Iar sculptor este bunul Dumnezeu
Și sufletu-i cu el într-o agapă,
Într-un duet, pe-al vieții lor traseu.

Un gheomotoc frumos, de carne vie,
E trupul firav născut de orice mamă,
Ce vine pe pământ ca o solie,
A sufletului nestemată ramă.

Dar sufletu-i un nimb fără pereche,
Cu rădăcini adânc înfipte-n pieptul tău,
Un diamant ce-n viață strălucește
De-l modelezi frumos, fără cel rău.

În suflet sunt pietre prețioase,
Fiind bun, iubind o lume împrejur,
De nu-l spoiești cu rele și angoase,
De îl păstrezi pios, dea pururi pur.

Redactor șef: Camelia Boț

Eu am pășit în poezie

Eu am pășit în poezie,
Într-o rochiță albă și cu pletele în vânt,
Cu o foaie albă de hârtie,
Și vreau cuvintele frumoase să le culeg și să le pun în rând.
O rugă din cuvinte aș culege,
Să o desprind încetișor din gând,
Spre cer,la Tatăl să alerge,
Să știe de iubirea ce i-o port aicea,pe pământ.
Cuvinte aș alege pentru comoara-mi ancestrală,
Care s-a rupt din inima-mi ușor,
Eu te-am crescut cu drag,tu ai zburat în lume,
Și-n inimă mi-ai pus un Univers de dor.
Vreau să culeg cuvinte de iubire,
Și tuturor să le împart cu drag,
Cuvinte de mângâiere și de mulțumire,
Măicuței mele i le-aș duce-n prag.
Cuvinte de recunoștință aș mai pune-n vers,
Și le-aș trimite profesorilor câte o scrisoare,
În lumea cunoștințelor cu ei de mână am mers,
Și ne-au povățuit cum să pășim în lumea asta mare.
Eu am întrat în poezie și rătăcesc prin minunatele cuvinte,
Dar am numai o foae și încă e curată,
Atâtea versuri îmi roiesc prin minte,
Si aș vrea să bucur cu cuvintele frumoase lumea toată!

Redactor șef: Camelia Boț

Inima de mamă

Inima de mamă mereu clocotește,
Vrea să-și vadă pruncii cât mai fericiți,
Încă de micuți îi tot sfătuiește,
Pentru ei, ea varsă ploi de rugi fierbinți.

Chiar dacă acum au ajuns maturi
Și plecați sunt toți din cuibul părintesc,
Inima de mamă nu se dă în lături,
Vrea să întărească lanțul cel frățesc.

Pentru puii ei, ochii nu-i mai seacă,
Griji îi înfloresc, nopți sunt albe-n șir,
Gânduri mistuitoare spre ea se apleacă
Până nu primește vești de la copil.

Inima de mamă, cât de mult iubește!
Pentru-al ei odor trece munți și văi,
Vrea să-l vadă doar cum mereu zâmbește,
Mergând în viață pe luminate căi.

O-nsemnează anii pe față și pe frunte,
Pe creștetul ei, ghiocei îi cresc,
Inima de mamă rămâne o punte
Ce leagă în veci lanțul cel frățesc.

Copii, nu răniți, inima de mamă!
Ca și-a ei, în veci, n-o să mai găsiți,
Când spre ea gândul iarăși vă îndeamnă
Nu uitați să-i spuneți ce mult o iubiți.

Autor Maricica Miloievici
Moldova Nouă

Redactor șef: Camelia Boț

Dacă vrei

Dacă vrei
să deschizi uşa visului,
nu trebuie
să te culci devreme.
Dacă vrei
să parcurgi calea visului,
de imaginaţie
să ai vreme.
Căci numai cu vremea,
din vreme devreme,
de-i zi sau de-i noapte
în minte visul se cerne.
Dacă vrei
să deschizi uşa visului,
nu te culca devreme,
ci lasă
să-nceapă filmul visului,
făcând anestezie la vreme!
Constantin Nicolae Gavrilescu

Redactor șef: Camelia Boț