Premiul special 1Iulie

M-ai creat, Doamne, femeie! ~Marilena Răghinaru ~

M-ai creat, Doamne, femeie, trup din coasta lui Adam,
Și mi-ai dat nenumărate întrupări prin Veșnicie,
Pentru-a-i fi etern sortită, când metresă, când soție,
Fără-a mă-ntreba vreodată dacă asta îmi doream.

M-ai purtat prin Atlantida și Iliria străveche,
Prin exotice tărâmuri, prin ținuturi înghețate,
Pururi să îi stau în umbră, inocentă jumătate,
Să-nțeleagă că, prin timpuri, veșnic i-am rămas pereche.

L-ai lăsat să-mi modeleze trupul după cum a vrut,
Fildeșul fără de suflet, măiestrit să îl sculpteze,
Numai după a sa voie i-ai permis să mă creeze,
Suflu-apoi să-mi dăruiască prin divinul său sărut.

L-am iubit fără speranță, împotriva tuturor,
Să-i fiu soață pe vecie, chiar otrava am sorbit,
Dacă neamul meu select era cu-al lui învrăjbit,
Decât trai fără iubire, am ales, plăcut, să mor.

Pentru El am străbătut mioriticul meleag,
Când visam, cu disperare, ca în viață să-l găsesc,
Pentru-a mai putea o dată dragostea să i-o șoptesc,
Să îl fac a înțelege, Doamne, cât mi-era de drag!

Uneori l-am părăsit, știind că îi stau în cale,
Nu știam să luminez un Luceafăr sclipitor,
Mă îndepărtam timidă, dar speram, nemuritor,
Să mă regăsească iarăși strălucind printre vestale.

M-ai creat, Doamne, femeie, însă nu regret defel,
Chiar de mi-ai cerut, prin veacuri, sacrificiul suprem,
Să știi, Doamne, că de Moarte sau Iubire nu mă tem,
De, în soarta viitoare, al meu soț va fi tot El!

01/07/2021

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Maria Poiană

Unde-ți este coasa tată? Unde îți e sapa, mamă?
Nedormiți de-un car de vreme văd în ochii voștri teamă.
Da’ nu-i teama că de-acuma bătrânețile v-apasă
Sau că v-ar lipsi vreodată bucăturile pe masă.

Masa voastră e ștergarul cel pe care poa’ să-ncapă
Făr-a vă jeli amarul: mămăliga lângă ceapă.
N-a stat bogăția voastră nici în bani, nici în palate.
Ci în truda palmei aspre și în rugăciuni curate.

Teama voastră e că cerul s-a îndepărtat de lume…
Și că pe nelegiuiri astăzi prețul se mai pune.
Nu-ți e teamă c-ai să pleci dragă tată, biet țăran.
Da ți-e jale c-a ta trudă ți s-a irosit in van.

Astăzi, alți boieri ți-au luat și opinca și securea.
Rău ți-au otrăvit pământul și-au secătuit pădurea.
Munții cei semeți odată, plâng cu jale triști si goi.
Au murit ciocoii vechi. Dar au înviat cei noi.

Unde îți e coasa tată? Unde-ți este sapa mamă?
Nu plecați până ciocoii n-or să dea cu toții samă.
Că v-au văduvit de-o țară și-ați rămas orfani de-un Rai.
Nu pleca, sărman țărane. Pentru fiii tăi mai stai!

… țara e a voastră, tată. Raiul e al vostru, mamă.

m.a. 29. 06. 2021

Redactor șef Camelia Boț

Concurs duminical 20Iunie

Premiul doi
Că te-am iubit, îmi cer iertare
     Violeta Andrei Stoicescu

Te-am întâlnit azi-noapte-n vis,
Tot hoinărind la întâmplare.
Păşind la braț prin paradis,
Eu ți-am furat o-mbrățişare.
Dar zorii clipa mi-au ucis,
Şi-s CONDAMNAT la renunțare…

Cu glas DUIOS, mi-ai spus că PLECI,
Şi te-ai pierdut în nemurire…
Eu am rămas cu ochii reci,
PĂTRUNS de greaua despărțire…
Iar fermecatele poteci
Îmi sunt de-acum doar amintire.

Să nu mă CERȚI dacă mi-e dor,
Şi mă GÂNDESC mereu la tine…
Sunt doar un simplu călător,
Purtat pe-un nor spre SLĂVI senine,
Şi-n vis adesea mă strecor,
Un LEAC să-mi fii printre suspine.

Te văd cum URCI pe-acelaşi drum,
Iar inima îmi bate tare…
Şi-aş vrea să-ți spun, dar nu ştiu cum,
Că mi-eşti balsam şi alinare.
Sunt vinovat! Dar vin acum,
Că te-am iubit, să-mi cer IERTARE.

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Concurs duminical 28Iunie

Mențiune;
Ca o pleoapă spre Pământ
   Daniela Konovală

Te iubesc cu OCHI de Lună prins în APĂ la DESCÂNTEC,
Te-am PĂSTRAT, STROP de lumină, în lăcașul meu de PÂNTEC,
În cosițe împletită floare-amară de pelin,
POARTĂ nouă îți deschide într-un vis de heruvim.

Noaptea CRAPĂ la răspântii înspre zori de zi prin tei,
Dimineața îmi aprinde macii TOȚI dintr-un condei,
Torțe vii, pe drum de soartă pașii ni i-am însoțit,
Arzând viață după viață către plus de infinit.

În călcâie pârjolite SOARBĂ lutul din arsuri,
Noi, din lacrimi altoite să ne făurim trăsuri
Ori opaițe de Lună, prinse-n ore de pătrar,
Să ne lumineze calea spre cetăți de chihlimbar,

Unde nu-s dureri și patimi, doar iubirea-i crezământ…
Unde raiul se deschide ca o pleoapă spre Pământ,
Unde inima-i acasă în bordeiul ei de mir
Și-n căderi de curcubeie cerul naște flori de crin.

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Lavinia Elena Niculicea

Așteptări fragile ~Lavinia Elena Niculicea ~

Am așteptat ca viaţa
să mă ia-n braţe,
să mă ducă la pieptul ei,
să beau însetată
lacrima lui Dumnezeu.
Din răsad de cer
răsare visul –
mac rușinat ce lasă pistrui
pe obrazul verii,
într-un câmp cu aşteptări fragile.

Am așteptat ca timpul
să-mi dea întâlnire cu noi
la ora când mi-e dor
de fericire.
Stau la rând,
cuvinte dezbrăcate
de bătăile inimii,
luceferi să le topească gheaţa
c-un plâns de piatră.
Pe buze îmi rămâne un murmur
de aurore.
Pun puncte de suspensie
Luminii,
trăindu-o cu ochii închiși.

Redactor șef Camelia Boț

Concurs, Trioletul un Smarald al poeziei 20Iunie

Premiul întâi:
~Alex Peteu~
Vorbele tale deșarte

Mi-au dat speranțe și vise!
Vorbele tale deșarte,
Tentante iubiri promise,
Mi-au dat speranțe și vise!
Gânduri, doruri, ard nestinse,
Îmi vei fi mereu departe,
Mi-au dat speranțe și vise!
Vorbele tale deșarte.

2) ~Monica David ~
Aripi

Din aripi care țes pe cer
Un gând din sufletul curat
Se nasc și vise ce tot pier
În aripi ce se țes sub cer.
Într-un adânc, tainic mister
Se zbat minuni ce le-am păstrat
În aripi care țes sub cer
Un gând din sufletul curat.

3) ~Cristina Ghindar Greuruș ~
Tu, Poete, n-ai murit

Născut atunci la Ipotești,
Tu pururea vei dăinui,
Deși nu știm azi unde ești.
Născut atunci la Ipotești,
Ca un Luceafăr strălucești
Și veșnic ne vei străluci.
Născut atunci la Ipotești,
Tu pururea vei dăinui.

La Codru nu te-ai mai gândit,
Te-ai dus și timpul a trecut,
Noi Doina n-am mai auzit…
La Codru nu te-ai mai gândit
Deși atâta l-ai iubit
În anii ce s-au petrecut.
La Codru nu te-ai mai gândit,
Te-ai dus și timpul a trecut.

Azi, Lacu-i singur, liniștit,
Stingher și fără mângâieri,
Deși mulți ani a strălucit,
Azi, Lacu-i singur, liniștit,
Atâtea inimi a unit
Și a știut multe dureri.
Azi, Lacu-i singur, liniștit.
Stingher și fără mângâieri.

Bătrânul Tei, descumpănit,
Mai plânge flori peste mormânt.
Anii, prea mulți, l-au gârbovit.
Bătrânul Tei, descumpănit,
De-atâta dor s-a vestejit,
Tu nu-i mai spui niciun cuvânt…
Bătrânul Tei, descumpănit,
Mai plânge flori peste mormânt.

Scrisorile nu se mai scriu,
Hârtia a îngălbenit.
De scris, acum e prea târziu,
Scrisorile nu se mai scriu…
Deși mesaju-i încă viu,
Voința-n timp s-a risipit.
Scrisorile nu se mai scriu,
Hârtia a îngălbenit.

Pe deal e „Sară de mormânt”
Și Steaua a apus demult…
E doar tăcere în cuvânt.
Pe deal e „Sară de mormânt”
Și e durere pe pământ,
Și-n suflete ne e tumult…
Pe deal e Sară de mormânt
Și Steaua a apus demult…

Mulți nici nu știu c-ai existat
Dar Tu, Poete, n-ai murit.
În urmă opere-ai lăsat.
Mulți nici nu știu c-ai existat,
Cu frumuseți ne-ai încântat,
Tezaur sfânt ne-ai dăriut.
Mulți nici nu știu c-ai existat
Dar Tu, Poete, n-ai murit.

Redactor, coordonator Mirela Cocheci

Redactor șef Camelia Boț

Poezia specială 15 Iunie

Cu dor de Eminescu ~Maria Poiană ~

Fiind băiet, cutreierai
Prin mândri codri de cleștar.
Mi i-ai lăsat și mie-n dar.
Să-mi fie sufletului rai.

N-aș fi știut în veci de veci
Să caut glasul codrului…
Nici tânguirea vântului…
De ce-o fi trebuit să pleci?

Copil fiind, te căutam
Prin orice colț de luminiș.
Veneai adesea pe furiș.
Erai. Deși nu te vedeam.

Dar te simțeam cum zăbovești
Culcat, visând lângă izvor.
Acele amintiri mă dor.
Acum pe unde îmi mai ești?

Toți plopii lumii îi iubesc
Fiindc-ai trecut pe lângă ei.
Dar, Doamne! Florile de tei,
Îmi sunt alean Dumnezeiesc.

Intreaga lume-i mai frumoasă,
Doar pentru c-ai trecut prin ea.
Rămâi în gând. Nu mă lăsa.
Îmi ești și cer îmi ești și casă.

Nu am cuvinte mari să-ți spun.
Doar fie-ți veșnicia lină.
Din drumul tău plin de lumină,
Mănunchi de stele îmi adun.
Mănunchi de necuprinse stele
Căci știu că-i versul tău în ele.
m.a. 15. 06. 2021

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Concurs, poezia zilei 25Iunie

Aparențe ~Luminița Andronache ~

Prin sufletul de dor bătătorit,
Văd primăvara îmbrăcată-n zdrențe.
Iubirea ce părea fără sfârșit
nu e iubire, sunt doar aparențe.

Ne rătăcim adesea în confuzii,
Combatem insistent orice realitate;
Ne-nconjurăm, nebuni, doar de iluzii
captivi în labirinte încuiate.

E primăvara un miracol,
Dar azi nu-și pune haina nouă.
De ce iubirea-i doar spectacol
ce-adună-n ochi boabe de rouă?

Clișee imprimate pe retină
se derulează-n sute de secvențe.
Chiar și la depărtări de ani lumină
ne vom lovi de aparențe.

Mă doare azi că-ți ceri iertare…
Cuvintele din slăvi le-ai adunat;
Mai bine pleci, ce rost mai are?
Uitării eu te-am condamnat.

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Concurs, poezia zilei 15 Iunie

Vis de toamnă
~Lizeta Prața~

Cai albi coboară în galop, pe brațul meu,
spre palma desfăcută pe reavănul pământ.
Copitele se pierd în somnul greu,
prin coame vântul fredoneaz-un cânt.
Și trec aievea, în același ritm, deasupra lor,
aripi de păsări, creionând un zbor.
Cerul coboară pân’ la zăbala viselor,
aceeași inimă se zbate în pieptul tuturor.
Simt adierea spicelor ce-au germinat în gând,
cu mâna le ating și le aud crescând.
Mai fac un pas și valuri mi-acoperă picioarele,
în marea ce așteaptă un răgaz, mai licărește soarele.
Culori nepământene mă copleșesc și mă înalță,
tot ce ating se estompează și naște o nuanță.
Norii sunt arămii, ca frunzele desprinse,
stropi de lumină îmbracă ramurile stinse.
În suflet, cuvintele se-alungă și se cheamă,
un cântec mai străbate tot cerul de aramă.
Plutesc deasupra lui, ușoară, fără teamă,
m-aș pierde printre stele,
dar visul se destramă.

28 septembrie 2018/vol:” Suflet desculț, printre cuvinte”@Lizeta Prața

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Concurs duminical 28Iunie

Locul întâi;
Inima
   Cristina Ghindar Greuruș

Inima e STROP de viață într-o lume fără milă,
Este licăr de speranță, e tăcută și umilă,
Este POARTĂ pentru suflet și OCHI pentru fiecare,
O salvezi doar cu un zâmbet de-i rănită și o doare.

Inima-i precum copilul ce se zvârcolește-n PÂNTEC
Și CRAPĂ de supărare de nu-i fredonezi DESCÂNTEC.
Ea poate să SOARBĂ lacrimi din TOȚI anii ce-au trecut,
Iar dac-a PĂSTRAT vii patimii, din uitare-și face scut.

Sângele-i mereu se scurge și nu se transformă-n APĂ,
Sufletul dacă mai plânge, ea de greutăți îl scapă.
Greu supusă amăgirii, luptă ca să viețuiască,
Iar pocalul fericirii, vrea oricui să-l dăruiască.

Mai oferă-n dar de toate, gânduri bune și iubire,
Deși-i mică, încă poate să-mprăștie mulțumire.
Bate pentru noi o viață, nu se teme că ‘i-e greu,
Ne hrănește cu speranța și ne mângâie mereu.

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț