Am bucuria să vă anunț câștigătorii celei de a patruzeci și treia etapă a concursuluI ,,TRIOLETUL UN SMARALD AL POEZIEI”
Premiul special ~Anca Man~
Toamna e acum stăpână
Ultime zile de vară Coboară din calendare, Când pe strune de vioară, Ultime zile de vară Printre clipe se strecoară Și se pierd ușor în zare… Ultime zile de vară Coboară din calendare.
Crizanteme în grădină, Râd în soare ștrengărește… De culoare ziua-i plină, Crizanteme în grădină, Ele nu au nici o vină Că toamna le ocrotește, Crizanteme în grădină, Râd în soare ștrengărește…
Privesc în jur și îmi pare Că toamna-i acum stăpână, Cât cuprinde larga zare Privesc în jur și îmi pare, Agățându-se de soare, Vara vrea să mai rămână… Privesc în jur și îmi pare Că toamna-i acum stăpână.
Premiul întâi ~Peteleu Alex~
Aș vrea
Să fim iar tineri amândoi! Să retrăim iar clipele Când sângele fierbea în noi! Să fim iar tineri amândoi! Să îți sărut buzele moi! Să ne împlinim visele, Să fim iar tineri amândoi! Să retrăim iar clipele.
~Monica David și Floroiu Viorica~
Dialog
Eu: Lasă-mi frunza ce te doare Să-mi mai mângâie privirea Cu un strop cules din soare Lasă-mi frunza ce te doare. Când prin ramuri îți răsare Cu tristețe ruginirea Lasă-mi frunza ce te doare Să-mi mai mângâie privirea.
Copacul: Eu cu lumina unui cer Îmbrățișez fereastra ta, Chiar dacă frunze nu-ți ofer Eu cu lumina unui cer Îți mângâi fruntea efemer. De amândoi ne–am întrista Eu cu lumina unui cer Îmbrățișez fereastra ta.
Toamna: Deși sunt melancolie Pentru gândurile voastre Eu aduc și bucurie Deși sunt melancolie. Vă brodez cu veselie Roadele din palme aspre Deși sunt melancolie Pentru gândurile voastre.
de Monica David
Tu ești
Tu ești plânsa mea minune Câmp de grâu cu spic de aur, Ești zeiască goliciune, Tu ești plânsa mea minune Munte de înțelepciune Ai în suflet un tezaur. Tu ești plânsa mea minune Câmp de grâu cu spic de aur.
de Floroiu Viorica
~Cristina Ghindar Greuruș ~
Coboară toamna
Coboară toamna peste noi Și s-a mai scurs încă un an, Aduce vânturi, nori și ploi. Coboară toamna peste noi Cu frunze care cad șuvoi, Păreri de rău se duc în van… Coboară toamna peste noi Și s-a mai scurs încă un an.
Mamă, vrei să-ți cumpăr rouă din al vieții raft deschis? Să-ți croiesc năframă nouă din culoarea unui vis? Să-ți aduc flori de lumină ce-au crescut pe-un colț de rai, Ori o mantie de stele…peste iarnă să o ai?!
Nu te teme, mai am perle într-un buzunar ascuns! Pot să târgui orice vrere ai avea într-un răspuns, Pot să-ți cumpăr o minune, și-o peniță prinsă-n tuș, Un crâmpei de cer albastru într-un zbor de cărăbuș, Aur din gutuiul porții, frunze ceruind alei! Spune-mi, vrei să-ți cumpăr noaptea dezbrăcată de cercei?!
Călimări și foi veline, gânduri strânse-ntr-un poem… Spune-mi mamă ce să-ți cumpăr din amurgul meu boem?! Știu, zâmbești și vezi în mine un copil cu ochi rotunzi, Ce-a ascuns în buzunare crisalidele din duzi!
Au trecut demult cocorii peste dealurile mute, Și-au luat cu ei de-a valma dorurile mele slute. Ciumpăvite de nesomnul nopților cu tânguiri, Încărcate de atâtea și atâtea amăgiri... (Maria Poiană)
Amăgiri și doruri mute chipul zilei l-au sluțit, Mi-au gonit cocorii-n lume unde gându-i primenit, Unde nopțile-s senine "bântuite" cu iubire, Unde frunza poartă verde, respirând nemărginire... (Daniela Konovală)
Când ei trec tot mai departe către zările senine, Eu privesc cum depărtarea îi tot curge dinspre mine Și rămân suflet coloană către infinitul cer Așteptând să cadă crinii, împăcării din eter. (Monica David)
Au trecut demult cocorii dintr-un suflet tot mai rece Si nu știu fără să sânger câte zile vor mai trece Până când se vor intoarce din adâncurile-albastre Prin furtuni purtând in ciocuri crinii împăcării noastre. (Ștefan Olaru)
Au luat anii mei din viață și i-au transformat în toamne, Iar din nori de borangic au făcut albe turbane Fără să întrebe însă dacă vreau să-mbătrânesc... Primăvara port în suflet, Doamne vreau să mai trăiesc! (Cristina Tunsoiu)
Dragii noștri, scumpi părinți, Plângem azi, strângând din dinți, Căutând prin amintiri Glasul vostru-n povestiri.
Din PUȚINUL ce-ați avut NEPRIHĂNIȚI ne-ați crescut, Ați pus floarea raiului În calea PĂCATULUI.
Viața când vă RÂDEA-N geam STROP de rouă culegeam Din ochii îNLĂCRIMAȚI; Cu cât drag ne alintați…
Bunul sfat ne-a ÎNDRUMAT Când în lume am plecat, RĂTĂCIND prin căutări, Uitând duioase chemări.
Astăzi, sfâșiați de dor În al CASEI vechi pridvor, Arde în suflet la noi RUGĂCIUNEA pentru voi, Dragii noștri, scumpi părinți, Îngeri acum, printre sfinți!
Când ochii plâng și inima suspină, Tu unde ești, pe ce cărări străină? De ce-ai lăsat să mi se zbată-n tâmple Amurgul viu și-mpovărat de umbre?
De ce mă calci, cu pașii tăi pe gânduri, De ce le tot strivești și le tot vânturi? Amorul tău sub greul lui mă ține; Tu unde ești când îmi e dor de tine?
Eu am rămas un ulm la o răscruce, Ce-a prins prin vârfete să se usuce, În frunză-mi cântă păsările dorul, La umbră odihnește călătorul.
Și-așa mi-e dor, că m-aş lua cu drumul, M-aş pierde-n cer ca praful și ca fumul, M-aş risipi ca valu-n larg de ape, Să nu las doru-n carne să mă sape!
Dar locul meu e-aici pentru vecie, De dorul tău să ard ca o făclie! Și-abia simțind o inimă ce zace, Veghez cărarea care te-ar întoarce.
Cum de te-ai dus când primăvară toată, Potop se năpustise deodată: Culori în flori și verde în pădure Și tropotit de cai cu coame sure?
De-ai ști cum fluturii-ți adastă părul, De dorul tău cum tremură izvorul Și cum e bolta tristă și albastră! Cine te-a luat din primăvara noastră?
Amurgul curge, palidă tăcere, Lumina după vârf de dealuri piere; Se lasă vălul nopții peste mine. Tu unde ești când îmi e dor de tine?
Om bogat, om sărac… ( autor, Lidia Stoia ) Mereu revine în viețile noastre timpul când cel ce nu ştie trebuie să afle, că, nu e bogat
acela ce are mult, ci, acela care are nevoie de puțin… şi bogatul, şi săracul, din carne şi oase, şi unul, şi altul, cu ochi ca să vadă, cu urechi să audă şi cu un suflet divin, căruia îi place să i se răspundă la întrebări care vin… şi, nu sunt mistere şi nici dovezi mincinoase, că, amândoi suferă, fiindcă, cu toții simțim, însă, nu suferim pentru aceleaşi lucruri, întâmplări ce le trăim, triate de-o minte ce le cerne în simțuri, aşa cum gândim, în adevărul creat de noi, despre noi, speriați… om liber, sau rob, calfă şi jupân, slugă, sau stăpân, ajunşi sau ratați, într-o viață de felul ei mâhnicioasă după modelul omului mofturos la care-i place să tragă cu ochiul la altu’ în ogradă nemulțumit cu viața ce-o are după chipul şi-asemănarea sa, în lumea asta atât de frumoasă, să-şi construiască şi omul lumea, în care, una e osteneala dreptului, şi, alta să fie, osteneala celui ce-aduce urgie, viclean şi strâmb, că-i plină lumea de omul bolând, cu bogați şi săraci în grea pătimire, uitând des de Hristos şi de Sfintele Porunci ale vieții… luptându-se între ei ca orbeții şi bogați cu săraci, şi bogați cu bogați, şi săraci cu săraci, cel care pofteşte mai mult, mai sărac decât cel mai sărac între oameni, însă mai bogat decât celălalt cu o mie de draci aleşi pe sprânceană să-i lipsească pe semeni de-agoniseală, ei …să fie bucuroşi că li s-a lăsat viața în casa lor goală şi mai au în piepturi o inimă bună şi simplă nu una-ncărcată de boală, minciuna, boala unui secol ce-a răstignit dreptatea, după ce în toată fanfaronada a agățat în cui dragostea, boala răutății, găsind pământ bun de prăsit în lutul lihnit, foamea să facă din om o goană… vânători şi vânat, vânați de cei mai bogați fârtați mondiali pomeniți în istorii ataşați în manuscrisele aleatorii, ascunse să nu se ştie nimic, când de fapt nici bogăția nici sărăcia nu sunt un stigmat, ci-n om, firea, ce-aleargă după-nnavuțire, devitalizând oricare spirit ce-şi caută aici mântuirea, astfel încât, ori că ai, ori că n-ai multe, nu îți sădeşte în inimă nici o virtute, n-aduce înțelegere, nici pricepere, şi nici nu-l fac pe om mai cuminte, ci mult mai rău, ajuns să-L hulească pe Dumnezeu, sămânța răutății, stând de pândă la hotarele vieții, să prindă pe-oricare ce vrea să se vândă, tu să vezi clar prin viețuiri că nu sărăcia şi nici bogăția nu creează-nrobiri ci tu omule stăpânit de gânduri şi simțuri ce-au consolidat îngrădiri, aşa şi în viețuirea ta, după cum ai sufletul şi modu-n care cugeți, vizavi de ceea ce eşti, dimensiunea scopului, umplându-ți inima cu ce nici nu gândești, că, şi la sărac, şi bogatului, lăcomia îi vine de hac, mai ales că fapta frumoasă şi dreaptă se manifestă nu o dată stângace, nepotrivită şi nestatornică… virtutea, o calitate a sufletului de ea dornică, trupul, oricând vulnerabil, de mult prea puține capabil… bunacuviință, fiind, pe placul lui Dumnezeu şi smerenia, cu care acoperi păcatele tale, respectul aducând respectul mereu …chiar dacă, pentru făptura umană, este tot timpul prilej de poftire, de intrigă şi mânie, răutate, descoperind berechet …ea îl duce pe om în târg, şi îl vinde acelui spre care se dovedeşte cu sârg, de multe ori să cumpere dracu sufletele date pe veresie, aici şi acuma, hotărând omul, aşa sau aşa… alegerea ta să-nsemne mult, sau mai bine zis, totul, c-al jocului rămâi după ce-ai ales jocul cu decizia proprie căpătâi… săracul, sărac, săracul, dar şi mai sărac bogatul ce nu-şi mai aduce aminte de când nu s-a mai gândit, şi nici n-a mai umblat căutând cele sfinte, el, nedomolit, ahtiat şi hulpav… un martor, ce-arată la ceilalți, cum e un om posedat, de cel mai groaznic nărav : orgoliu şi mândria, de unde îi vin năpraznic păcatele, vină neavând bogăția sau sărăcia, ci, semeția şi-ambiția, cele două hiene, ca nenorociri ale trupului şi-ale sufletului, viața, ca un vis pentru un om înțelept, un joc pentru un om prost, o comedie pentru omul bogat, şi-o tragedie pentru omul sărac, ce, se crede lipsit de noroc, mândria, rea în cazul celui avut dar şi mai rea în cazul unuia neavut, ce, să se educe nu a putut, sau n-a vrut, într-un tot uman ce ține de steaua sub care te naşti c-un destin, inima, cea care-l îmbogățeşte pe om, nu sferele prin care se-nvârt oamenii şi nici moştenirile din care provin, bogăția sa, în funcție de ceea ce este trăindu-şi între ceilalți viața, aşa sau aşa, sărăcia, pentru toți o problemă, ca o poveste de groază, pentru fiecare poveste, trăită de om, fie că eşti negru sau alb, plin de bani, sau calic… omul care n-are avere nimic, uitând că se are pe el, uită că-L are aproape pe Dumnezeu, şi-i uită şi pe-aceia din jurul său, şi-şi uită şi credința ce-n bine îl îndeamnă să rămână cinstit, ca un animal de casă, paranoia, când ți s-a pus pata să ai ceva ce nu poți avea, unii, tânjind după bani, alții, adulmecă ca pe-un vânat dragostea, ce, niciodată nu se va putea cumpăra, omul, uitând de unde îşi are originea, numai ce vine de la Dumnezeu, să dăinuie veşnic… sărăcia, fără maniere alese, mânată de prostie şi de impuls, în excese, dar, şi bogăția asemenea urmărind propriile ei interese… bogați sau săraci, în funcție de proporția dintre dorințe şi bucurii, o casă-n care se află şi cărți să fie un loc cu posibilități de învăț ca să devii ce vrei ca să fii, nu numai săracii capabili de crimă ci mai tare bogatul care face orice să rămână bogat, crezând că e mai presus de-orice vină, într-o țară fără legi care să facă lumină, absentă şi arta ce pare a fi o străină printre oameni străini în propria țară unde bogatul pe cel sărac îl omoară cu biruri şi taxe ce-l scot din casă afară, şi bogăția şi sărăcia, ca o stare care defineşte o situație temporară, că, ştim bine, că, nu e mult, să nu se gate, şi, nici puțin, să nu-ți ajungă oricât de mulți sau puțini ai banii în pungă, chibzuința înlăturând umilința… acea grea povară a facturilor şi a taxelor s-aducă-n societate mizeria îngroşând grămezi mari de săraci de care, n-o să-l vezi pe bogat c-o să-l doară, mai toți ascunzând un suflet calvin, convinși, că, săracul, nu-i doar sărac, ci e şi cretin… dar Dumnezeu Sfântul, cu ochi şi urechi în tot ce e viu, vede cine-i fals şi cine nu minte, cine-i asupritor şi cine-i cuminte, şi omul bogat şi omul sărac, şi bun, şi rău, săracul trudind pentru pâine, bogatul, muncindu-se a fii totdeauna cel câştigat, de diferența ce s-a creat amândoi vinovați, sărmanul ca s-a lăsat subjugat, bogatul că e prea lacom şi n-a ajutat… mereu dimpreună, în palma lui Dumnezeu… omul care are… să facă din cel ce n-are un Hristos răstignit între legi aduse din iad unde orice bine e de prisos iar Bunul Dumnezeu e călcat în picioare… o piață, lumea umană, unde se vinde şi se cumpără orice şi oricine, oricând… totul de cumpărat, totul de vânzare, că îți convine sau nu, fără să îi pese la nimeni, vânătorul, să ajungă şi el vânat… sărăcia, față tristă, ce-a uitat cum e să zâmbească între durere şi suferință cu un somn chinuit de unde visu-a plecat luând şi dorința de-a-nvăța carte… bogăția, precum o mască de sub care îi iasă tentaculele de caracatiță şi le-ntinde pe tot ce poate cuprinde, de-aceasta, şi cel sărac, vinovat, când a tăcut şi-a cedat centimetru cu centimetru, azi, un mondial cu avere, la care, săracul lumii, e slugă băgat, însă, bogatului, tot nu-i ajunge şi tot el se plânge că n-are ce suge şi-i aerul prea puțin de prea mulți respirat… el culmea, o băşică cu fiere, ce crede că-i fagur cu miere şi-l sperie pe sărac invocând diabetul, destui săraci făcând coadă la farmacii pentru bolile inimii de amărăciune îmbolnăvite, gura hrănindu-şi din ea ca din cancere, cu tebeceul ce nu-i lasă a respira, şi, peste toate, o mască ce nu-i poate-ajuta cu nimica, oprind în gât vorba ce-ar cuvânta, bogatul baban, nici înțelept, nici medic, nici altruist, ci… doar un nebun plin de bani, singur şi trist, ce jefuieşte viața celor sărmani cu ochii întors de la dreptăți şi Scripturi, şi bogăția, şi sărăcia, zadaruri, cu viața ce ai şi o am nu dintr-o-ntâmplare ci din taine nouă superioare, şi bun, şi rău, şi bogat, şi sărac, un fiu al Său, în viața Lui invitat, pentr-un timp oarecare, bine determinat… chinul omului, de om inventat, să îşi ducă crucea, de faptul de-a fi viu, speriat… în ziua judecății, nefolosind la nimic bogăția şi nici sărăcia nimeni neprimind izbăvirea de moarte, ținându-se minte mânia ce-ai declanşat-o în soarte vânzând sângele unei întregi generații după ce-ai împrăştiat țării ăsteia vistieria, ținându-te minte şi glia, care ți-a numărat şi ți-a simțit paşii înspre trădare şi spre vânzare-ndreptat, tot glia aceea ce te primeşte întrânsa în ziua pe care nu ai putința de a o amâna, ea, marea finală a ta, când vei fi-ntrebat unde-ți e inima între nedreptăți, crime şi jefuire, iertarea, singură formă de mântuire, atunci când ți se poate ierta… sufletul… oglinda în care te vei reflecta-n veşnicie, ori aşa, ori aşa, din vrerea ta… bogatul şi săracul numai aici să se-ntâlnească unul cu altul, un bogat cu suflet hain, ca o ploaie ce trânteşte la pământ tot ce prinde în cale, să vezi cu timpul că-n holdele sale nici grâul pâinii nu se mai coace, nici un cal nu mai nechează, nici pisica nu toarce, ci totul tace-n tăcere mormântală aşteptând să le acopere-ntunecimea să-ngroape aurul şi argintul în întuneric, ele fără putere să țină loc la un sfetnic, acuma, urât şezându-ți pe chip smerenia, tu, îmbuibatul ce-a urât tot săracul de când ai dat mâna de te făcuşi frate cu dracu, să-ți poți apăra bogăția… pornirile netrebnice, o cale folosită-mpotriva semenului tău, numai pentru că e sărac devenindu-i călău, măreț, învârtind lumea pe degetul mic trăind pe picior mare ne-nvrednicit… lumea, niciodată a ta, cu toți banii ce i-ai avea hoțind nimicul strâns peste ani de sărmani, jecmănindu-i rece şi arogant chiar şi de ultimul sfanț datorat, datoria, numai în mințile tale, ce se gândesc mereu la furat… lumea noastră ca o definiție la ceea ce suntem, om bogat, om sărac, lipsiți de orice virtute, omul ca o fereastră pentru propriul suflet de unde-l vede ce face şi ce vorbeşte aude, el oglinda cu tot ce pe om îl cuprinde, rai, sau infern… sufletul, infam, ori, nobil şi demn… om bogat, om sărac, cu toții suntem la fel, cu păcate, dinaintea lui Dumnezeu, inima săracului, să poată fii dată şi ea dracului cățălindu-se gudurită la porți unde nu-i primită ci doar folosită, şi-n omul bogat şi în omul sărac fragmente din infern întrânşii reconstruite, dreptatea umană ca un cui înfipt cu sila-ntr-o cruce de om, să stea prinsă de el când o duce …să n-o piardă la trecători …să nu fie luată de ape prin vaduri, omul, prins de ea să treacă vâltori, chiar dacă s-ar îneca, bogat, sau sărac, cu veleități peste lume de domn, căruia-i place porunca… cuvântători nebuni ce se vor cu toții stăpâni peste ceva ce nu va fi a lor niciodată, chiar dacă omul pare o pradă cu uşorul prădată de-alt om, ce-a recurs la minciuni… el, beteag, nutrind spre o nemurire beteagă, după ce-a fost pe pământ precum o căpuşă ce-a supt sângele semenilor în lumea de el condusă cu libertatea, o rană, cu iubirea de aproapele său, ca un vis, şi cu dreptatea, prigoană… la uşa ta bătând vătăşeii iadului omenesc după un bir atribuit unor noi forme de sărăcie ce le-a gândit bogatul smintit uitând că dreaptă-i dreptatea când pe toți ne ia moartea, toți, balanțe false şi mincinoase, şi sărac şi bogat tot un drac, omul de astăzi un diavol emancipat, şi unul şi altul la fel vinovat, unul manipulat, cel’lalt dresat, şi, nici unora nu le pasă că presară în jur răutăți aduse din iad, iadul uman, noua lor casă într-un concern mondial congregat cu o condiție de pucioasă azvâlită peste orice suflet curat… că …cine eşti tu…?! …cine sunt eu…?! … cu toții-n palma lui Dumnezeu, un fiu al dumezeului tău… deci, cine-i bogatul şi cine-i împăratul… cine este rob şi cine-i săracul, în lumea, care, nu e a noastră, primită cu împrumut pentru un timp limitat, în care, cine e rău şî cine e bun…?! …viața fără rest în socoți să ți se adauge trăire, că, cine sunt eu sau tu, care suntem şi da şi nu… un păduche sărac, ori, un păun tanțoş, tot una, când se stinge lumina, nepăsător întunericul când te pretinzi vreo mărire, că şi-aşa cum eşti, eşti tot răzvrătire, un cerșetor ce numai să ceri ți-aminteşti, lovind şi-n dumnezeire să ajungi să primeşti… oamenii, lacomi din fire, cu foamea în gânduri bătute de vânturi… cu teamă de sărăcie, şi cel sărac şi cel bogat, cu gândul la propriul sac… când, pe oameni, om, nu banii îi fac, ei, şi drepți şi strâmbi, şi blânzi şi nemernici, şi satiri, şi cucernici, şi bufoni, şi ironici, toți atâta bogăție în cronici, ca într-un snop strânsă, în care, fiecare bob, are propriul scop, viața, clipa lui de noroc …ea, fără o secundă cu înşelare, cât eşti în ea pasăre cântătoare, ce cântă, şi-apoi moare, făcând față vieții, ca oricare om bogat, om sărac …viața, o sperietoare pentru propriul sac, pe care, aici îl laşi, ca pe celelalte… la plecare, sacul ocrotit cu atâta păcat, prea greu de cărat, între saci de păcate…
Zbor spre înălțimi 