NEÎNVINȘI eram amândoi într-un contrast perfect: eu, femeia din sângele tău, tu tărâmul fierbinte al vieții mele… sărutul se decupa din frunzele iubirii, făcându-ne neînvinși… Flori Gomboș
A FI FEMEIE A fi femeie, e să absorbi întreaga omenire, a fi femeie, pentru a purta plăcerea iubirii și otrava ei, să fii femeie, ca să îndulcești sfârșitul lumii… Ce tulburător! Femeia e o ființă ce doar înțelege darul lui Dumnezeu… Cât o poți onora? Flori Gomboș
Am lăsat deschisă ușa și fereastra de la drum, S-aud picurii de ploaie care curg pe geam duium. Stau tăcută-n fața ușii. Da’ mi-e gândul dus hai-hui. Cui să-i pese? Știu prea bine că nu-i pasă nimănui…
O perdea de ploaie rece o învăluie un vânt. Pere coapte pădurețe cad de-a valma la pământ. Ies desculță-n prispa casei. Merg prin ploaie în tăcere. Și ce dacă cerul toarnă? Eu adun în poală pere.
Ploaia-n baltă clipocește. Bate vânt dinspre pădure. Doar atât cât amintirea asta dulce să mi-o fure. Stau aievea-n fața ușii. Gândul mi-e plecat hai-hui. Cui să-i spun că astăzi părul din copilărie nu-i…?
Astă amintire-aduce sufletului meu un leac: Gust de pere pădurețe de-acu’ jumăta’ de veac…
Cu aripi de VULTUR mă-nalț peste NEGURI Sub VRAJA ce umple al clipei delir, Să sorb din seninul ce toarnă din ceruri Albastrul ascuns în al zilei potir.
Privesc cum se-adapă din el RĂSĂRITUL Ce-nvăluie zarea-n sclipiri de safir, Când roua-n ADÂNC îşi presară argintul, Să mângâie floarea cu dulcele-i mir…
Pe boltă o rază de foc SCÂNTEIAZĂ Iar aripa-mi ZBOARĂ din nou spre pământ Şi simt cum o pace în suflet se-aşază… Din vis mă trezeşte o boare de vânt.
Se-aude-un ecou ca o dulce chemare Ce-mi leagănă gândul RĂTĂCITOR… LUMINA-şi aşterne a ei SĂRUTARE Şi-mi ninge în gând cu petale de dor.
Mi-e sufletul aripă-ntinsă spre zare, Plutind peste noapte spre limpezimi, Un abur ce suie spre neuitare, O şoaptă purtată în zbor spre-nălțimi…
Cuvântul tău, iubite, are puteri astrale Mă urcă spre înalturi deasupra unui nor Și îngerii din ceruri, în aripi cu pocale, Îmi toarnă mir pe tâmple, mă iau cu ei în zbor.
Culeg din cer azurul și îl cufund în mare, Nemărginiri albastre pot pune în priviri, Ca stânca de granit atât pot fi de tare Și pot zidi în suflet, iubirii, mănăstiri.
Mă întrec cu pescărușii când zboară peste valuri Când spui că ți-este dor și te gândești la mine, Croiesc din spuma mării o mantie… și-n voaluri Eu te aștept să vii pe țărmuri euxine…
Se despletește valul, mi-am despletit și părul, Pe țărmul de smarald vom sta o noapte întreagă Și-n cântecele mării vom desluși misterul Cuvântului ce-nalță, iubirii ce ne leagă….
