Judecată
Când soarele apune, se-nalță zeci de stele
De una iar dispare, nici nu o vezi prin ele,
Când unul, când, renunță și piere-n abis sec
Îl plânge numai umbra când cere mortii cec.
Și de năprasna lumii, din veci o clipă ar sta,
Doar ochiul ți-ar fi orb, căci mintea ți-ar vedea.
Și-ai vedea în umbre de zeci de gânduri goale,
Ce se perind prin colțuri privindu-te agale,
O umbră de-ntuneric și-o stâncă de lumină,
O inima bătândă și-o carte-n solve plină.
Pe galbenele-i pagini o lume se arată
Dar povestindu-ți cartea, te gândești la plată.
Cuvintele ei blânde, în tine n-au ecou
Căci sunetul averii…doar el îți e erou
Și de Adam, și Eva îți sunt doar vorbe reci
Tu îți deschizi iar ochii, și te decizi să pleci.
Și când s-o-nchide poarta, atunci la judecat’
Vei fi numai durere și glas întretăiat.
Căci gheața ta din suflet de inimă te-o prinde
Și sufletul cu viața, din tine s-o desprinde.
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 