Dorina Omotă

Tu mi-ai fost înger și călău

Tu mi-ai fost înger și călău
Și te-am iubit cu disperare
Însă când simt ignorul tau
Mă frâng în ploi de tulburare

Din gândul meu de ai pleca
Poate c-aș fi iar fericită
Și lacrima mi-aș fereca
Într-un tunel de stalactită.

Nu mă jelesc dar nu mai pot
Când văd privirea ta de gheață
Care mă face să socot
Că-i timpul să îți ies din viață

Și am crezut, da, am crezut
În gura ta cea mincinoasă,
Dar m-a durut când am văzut
Că vorba ți-e tot mai tăioasă.

Și-am înțeles încet, încet
Că mi-e de neiertat greșeala
Findcă din lumea-ți de ascet
Dorit-am să scot plictiseala

Da, recunosc, e vina mea
C-am risipit flori de iubire
Acolo unde loc avea
Doar cineva din amintire.

Și am rămas pe locul doi
Tot așteptându-mi fericirea
Dar findcă nu eram un „noi”
A apărut dezamăgirea.

Tu mi-ai fost înger și îmi ești
Dar astăzi dragostea din mine
Închide cartea cu povești
Și va uita că-ți aparține.

Un tei în amurg și Eminescu ~Dorina Omotă~

Eminescu este dorul,
lnfinitul și fiorul,
Un amurg de tei în floare
Peste ziua care moare.

Este geniul, este zarea,
Preaplinul si disperarea.
Plânsul plopilor nostalgic,
Și-al iubirii țipăt jalnic.

În emoţii dulci de vorbe
Și flori albe scrise-n slove.
El e visul și iubirea,
Patima, nemărginirea.

Eminescu-i poezia,
Absolutul și trăirea,
Stea lucind peste izvoare
În versuri nemuritoare.

autor
Dorina Omota

Din volumul:

  • Dincolo de tăcere –
    2016

Redactor șef Camelia Boț

Lhana Roma-Nova

RECVIEM DE DINCOLO
Autor: Lhana ROMA-NOVA

(dedicat sufletelor plecate Dincolo în acel 4 martie 1977)

Noi, acei de Dincolo…

Nu vă cerem lumânare să ne reînvieze calea, să ne lumineze veacul
fiindcă fost-am judecaţi sub ruine morţi dar… vii,
noi plecat-am în picioare, nu în genunchi, nu purtând sacul
celor care umilit-au mame – în brațe – cu copii!

Nu vă cerem recviem pentru noaptea făr’ de zi, pentru noaptea în care iadul
îndrăznit-a ca să fure, nu ‘cerșească foc din soare;
voi, cei care ați rămas, i-ați fost pradă, spune bardul…
Veşnicia stă ascunsă în hârtia de scrisoare!

De aceea, luați cerneală de la sepia virtuţii, umpleţi călimara clipei
picurându-vă în speranțe…. oh, voi, sălcii plângătoare
ce rescrieţi universul, când secaţi lacul cel negru al durerii, al risipei,
lacrimi de condor renască doar în inimi curgătoare!

Și să curgeţi amintiri și să curgeţi în cascadă ale voastre vechi, noi vise ,
nu vă temeți de uitare, de-acea noapte îngenuncheată,
noi, acei de Dincolo, vă șoptim azi din culise
că lumina-i infinitul de iubire, de credință, fie ea și trunchiată!…
(04. 03. 2020)

Redactor șef Camelia Boț

Interviu virtual cu distinsa Doamnă Maria Bulat, având ca subiect textul literar scris de poetul Anatol Covalli!

Eternul Zbucium
   ~Anatol Covalli ~

Nu toate trec. Ceva totuşi rămâne,
ceva cu altceva mereu se-adună
când mâine curge-n azi şi azi în mâine
trăind în ieri tot timpul împreună.

Un ieri din ce în ce mai plin de sine,
căci tot ce e şi vine-n el încape,
sortit ca-n ale vremurilor mine,
spre a-şi afla prezentul, să tot sape.

Căci începutul din sfârşit începe
mereu într-o continuă rotire,
pentru-a putea-nţelege şi percepe
firimitura sa de nemurire.

Nu ştim nimic şi nu vom şti vreodată
de când şi până când şi până unde
e hărăzită viaţa să se zbată
în moartea zbuciumatelor secunde.

Cine ne-adună, cine ne desparte?
De ce e totu-nvăluit în ceaţă?
Şi-apoi e viaţa viaţă sau e moarte,
care de-abia prin moarte va fi viaţă?

Camelia Boț: Ce părere aveți despre mesajul poeziei?

Maria Bulat: Mesajul poeziei „Eternul zbucium” descrie veșnicia timpului.
Timpul ca atare nu trece, cunoscut ca Timp Universal ( în univers!) Noi trecem prin
Timp! Și dacă noi suntem subiecții în Timp, Timpu’ este cunoscut  ca Timp Subiectiv ! Noi trăim și murim!  Noi reprezentăm Viața și Moartea!

Camelia Boț: Credeti ca era mai bine scrisă în vers liber?

Maria Bulat: Nu!  Categoric nu! E perfect respectată poezia clasică! Fiecare strofă are
câte  patru versuri, numită catren! Rima este clasică și ea, încrucișată: 1 cu  3 și 2 cu 4!

Camelia Boț:Ce-mi puteti spune de simplitatea cu care autorul redă tabloul liric ?

Maria Bulat: Textul poeziei, nu e atât de simplu! Ea este o poezie „harnică „, te impune să pui în funcție rațiunea, citind foarte atent, meditând profund asupra fiecărui cuvânt, sintagma, vers  și numai atunci vei avea plăcerea și vei sesiza frumusețea poeziei. De fapt ,poezia are o tentă filozofică: mișcarea materiei în natură! Nicio materie nu se pierde, ea capătă altă formă!
Exemplu: frunzele cad, putrezesc și trec în altă forma – humus!

Camelia Boț: Credeti că poezia clasică va fi mereu de actualitate?

Maria Bulat:  Da! Ce este clasic nu moare niciodată!  Deci, poezia clasică nu va dispărea niciodată!  Pentru a scrie o poezie clasică trebuie TALENT ȘI HAR DE LA DUMNEZEU!

Notă: Doamna Maria Bulat, este o iubitoare de poezie de calitate, am intâlnit-o virtual, întotdeauna la poeziile dlui Anatol Covalli. M-a impresionat prin comentariile ei elaborate, descrierea textului scris de dânsa, mă ajuta să înțeleg cât de profund trăiește emoția mesajului, fapt care m-a determinat să caut dialogul cu dânsa, în ceea ce privește latura lirică a multor poeme scrise de autorul Anatol Covalli.  

Redactor șef Camelia Boț

Despre cărți

Când primești daruri de la prieteni și încerci să vorbești despre multitudinea de forme în care poate fi definită o stare:

Poezia, această prezență difuză care nu poate fi înțeleasă decât în felul în care privim, în interiorul și în afara unei imaginare ferestre sau oglinzi, reflexia noastră. Nu, nu este modul în care sunt așezate cuvintele, ci modul în care aerul lor te lovește în piept. Este spațiul în care un corp se întrepătrunde cu umbra sa, așa cum se infuzează carnea cu dorințele sale. Este acel colț înghețat care dislocă orizonturile unui schelet, vertebră cu vertebră, care poate tăia mierea lucrurilor de zi cu zi, care poate construi cele mai simple și mai fragile bucurii.
Poezia poate fi acel partener pe care îl faci părtaș la frica ta. Este scrâșnet și insomnie este setea fiarei care se apropie să bea din visele noastre.
Poezie este și acea pagină goală pentru toți cei care și-au pierdut speranța în cuvinte. Poezie sunt toate acele cuvinte care ne prind de mâini, care ne apasă în palmă încruntarea și ura, tot ce ne rănește lăsând în urmă tumefieri invizibile. Poezia nu este o prezență, nu este un corp pe care să-l putem încălzi. Este memorie. Este amintire. Este absență și vid, și distanță. Apa ei sărată se dizolvă în râul uitării și apoi se întoarce încercând să ne înece. Ne împietrește ochii, ne umflă pleoapele… ca un răspuns pe care refuzăm să-l vedem pentru că îl știm. Și odată ce simțim căldura poeziei în corp, ne adăpostim în ea ca într-un nisip, parcă anume făcut să șlefuiască, să ne îmbrace în luminiscența ei ca într-un giulgiu.

Material semnat, Mioara Băluță!

Mulțumesc, Teodor Dume!
Drum bun spre cititori volumelor tale!

Redactor șef Camelia Boț

Constantin Nicolae Gavrilescu

E mărțișor!

Sunt ultimile zile, și adio!
Ici-colo, neaua se topește.
De undeva, la radio,
un cântec vesel înflorește.

Zâmbește soarele-n ferestre,
căldura țurțurii-i dezgheață,
rămâne iarna fără zestre
când strălucește–n dimineață.

E mărțișor! Vin babe multe
și ghiocelul a-nflorit,
zăpadă este sus la munte
în zilele ce s-au mărit.

E început de primăvară.
Pe jgheaburi curge apa iernii,
se-agită totul pe afară
când răsăriți sunt ghioceii.

Încep să-apară călătorii
plecați din toamnă peste mări,
se-ntorc și berzele, cocorii,
acasă, de prin depărtări.

E primăvara ce-i grăbește
să reînceapă ciclul sfânt,
al dragostei ce izvodește
și redă viața pe Pământ.
Constantin Nicolae Gavrilescu

Memento mori

Sar scântei răvăşitoare,
aprinzând mintea uimită
privind viaţa de sub Soare,
a Lumii cea umilită.

Sunt sclipiri ce explorează
pătrunzând durerea seacă,
neuroni-n cap valsează
în ritm şchiop, după o placă.

După şocul suferit
sufletul în chin se zbate,
tinzând către infinit
unde nu există moarte.

Însă-n noaptea-ntunecată,
brusc, năluca-mi se disipă,
Universul îl încarcă
întregindu-l într-o clipă.

Sar scântei răvăşitoare,
explodează în eter,
nu-s ca razele de Soare
strălucind pe eşicher.
Constantin Nicolae Gavrilescu

Redactor șef Camelia Boț

Mihail Janto

Redactor șef Camelia Boț

Rodica Ochiș

Lacrima trandafirului

Își plânge trandafirul lacrima
Pe firul ierbii care l-ai călcat,
Trecând cu gândul și cu patima
În nopți târzii cu cerul înstelat,

Să culegi aroma dulce-amară,
Să o strecori în sufletu-nsetat…
Penița uitată-n călimară
Tînjește dup-un dor înrourat

Născut din roșu-aprins de catifea ,
Un orizont întreg a colorat
Să-și lase asfințitu-n palma mea.
A vântului necunoscut oftat

Să-mi cânte la fereastră simfonii,
Compuse din fiorul unui dor,
Să nu ne fie clipele târzii,
Când ceru-și cerne umbra dintr-un nor.

Din lacrimile ploilor ce cad,
Trandafirul a ales trei boabe
Să picure pe sufletu-mi de jad,
Cu patima ce-otrava ei o soarbe.

Iarba frematândă-ți poartă pasul
Pe malul gândului însingurat,
Atunci când îți vei trăi popasul
Pe brațele de dor înrourat.

Eternități promise

Te cere șoapta mea însingurată
Ce se-adâncește în clipele târzii,
În ea, raza de soare strecurată
Îți încălzește nopțile pustii.

Daca-aș putea ți-aș da o fremătare
Prin ramuri desfrunzite dintre gânduri,
Cu primavara mea le-aș îmbracă în floare,
Să-ți fiu o poezie printre rânduri.

Să mă culegi cu mâna-ți tremurândă,
Să mă așezi pe boltă printre stele,
Să-ți fiu pe-altar de foc ofranda blândă
Ce te-a salvat din joc nebun de iele.

Păcatul o să-l port o veșnicie
Să nu te-atingă negura uitării,
Să fiu izvorul tău de apă vie,
Din el să sorbi nectarul vindecării.

Și dacă toate-acestea te vor cere,
Să-ți faci culcuș în ale mele vise…
Vei șterge lacrimile mele grele,
Să-mi dăruiești eternități promise.

Rodica Ochiș

Redactor șef Camelia Boț

Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi

Reverie ~Iancu Cătălin~

Zile se scurg
Înspre amurg,
Mult prea grăbit
Spre infinit,
Pași rătăciți,
Muguri striviți,
Stele se sting,
Îngerii ning,
Clopote bat
Pe înserat,
Un alb catarg
Se pierde-n larg,
Mări fără fund
Taine ascund,
În ceas târziu
Un vers mai scriu,
Născut din patimi,
Stropit cu lacrimi,
Vreau să fiu iar
Spirit hoinar,
Să zbor râzând
La tine-n gând,
Să te cuprind,
Să mă aprind,
Să îți sărut
Cuvântul mut,
Buzele moi,
Umerii goi,
Să ne iubim,
Să-ntinerim,
Cuplu de vis
În Paradis. Câtălin Iancu

14.02.2021

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi

NUNTA DE FLORI
Autor:Mirela Butacu

La tine-i încă iarnă, iarnă siberiană
Și arctică-i privirea din gânduri cenușii
De-aceea-ți scriu iubite cu-a primăverii pană
Ce-o-nmoi azi în cerneala de muguri timpurii.

Voi pune mult, mult soare în versurile mele
Polenizându-ți calea spre inima-ți cu dor
Și-un Paradis albastru din mii de viorele
În tine se va naște, cu fluturi mulți în zbor.

Să-ți curgă primăvara prin gânduri și prin vene
Și mugurii de zâmbet să se desfacă iar
Nimic să nu rămână din vechile troiene,
Să-nvie colțul ierbii din albul glaciar.

Să-ți umple liliacul privirea de petale
Cu ea să mă întâmpini la nunta cea de flori
Să-ți fiu din nou mireasă în timpuri noi, florale
Să ne cunune cerul cu-albastrele-i culori.

Dansa-vom sub magnolii tangoul vieții noastre
Și reîntoarse păsări suav ne vor cânta,
Răscolind prin zodii, găsi-vom cele faste
Să ne surâdă soarta, în vremi ce vor urma!

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Maria Defrancz

LA GEAMUL CU RÂNDUNELE

Norii plini de rândunele străbătură drumul lung,
Printre ploi și vremuri rele care penele le smulg.

Poartă haine de mătase negre de cărbune stins,
Papioane roșii toarse și cămăși pe care-a nins.

Văd pe cer cum se întoarce norul viu de rândunele,
Primăvara iute-și coace, raze dulci prin rămurele.

Până seara construiră cuib din paie și noroi,
Iar din pene pregătiră paturi pentru puii goi.

La geamul cu rândunele, iasă puii din găoace,
Iar o mână dintre stele, vine ca să îi îmbrace!

Înc-o primăvară zboară, cine le-o mai număra,
Și la geam a câta oară vine rânduneaua mea?

Maria Defrancz
06 03 2021

Redactor șef Camelia Boț