CĂLUGĂRUL ŞI CĂLUGĂRIŢA
Într-o iarnă nu prea mare dintr-un an destul de gras,
Într-o noapte rece tare, chiar geroasă pot să zic,
Un călugăr oarecare şi-o călugăriţă stas
Se plimbau în goană mare pe un munte nu prea mic.
Brusc deodată, din eroare, în mod absolut firesc,
Într-o clipă uimitoare de moment şi de clipită,
Fără nici o ezitare,ei se foarte rătăcesc
Şi ajung din întâmplare într-o casă părăsită.
Obosiţi de tot la bască, încep iute imediat
Să se foarte pregătească pentru a dormi subit,
Dar în casă, belea mare, nu erau decât un pat,
Nişte pături cam bizare şi-un sac simplu de dormit.
Cavaler beton pur sânge din picioare până-n gât,
Dom’ călugăr nu se plânge nici măcar un sfert de pic,
Ci din contră, vesel foarte, dă din umeri hotărât
Şi c-o voce ca la carte spune limpede şi şic:
-Soră dragă, mult şi bine, dormiţi dumneavoastră-n pat,
Că aşa se şi cuvine şi aşa e potrivit!
Fără nici o supărare, eu, normal, că sunt bărbat,
O să dorm cu-ndemânare jos, în sacul de dormit.
Şi spunând acestea toate, dom’ călugăr, fără trac,
Se încruntă ca s-arate cât de serios vorbeşte,
Se agită cu ardoare, intră tot, de tot, în sac,
Îl închide cu răbdare şi-apoi iute aţipeşte.
Dar n-apucă, sărăcuţul, s-aţipească liniştit
Şi să-şi pună, ca drăguţul, mâinile sub cap, covrig,
Că deodată, brusc adică, se aude lămurit:
-Aoleuuu şi aolică! Frate, frate, mor de frig!
Fără să se dea în lături, iese repede din sac,
Caută vreo două pături foarte groase şi nu prea,
Le ia lin, fără vreo fiţă de om aspru şi posac,
Merge la călugăriţă şi le pune peste ea.
Dup’-aceea, mândru foarte, cât ai zice „cotcodac”,
Îşi dă barba într-o parte ca să pară serios,
Se-ncordează ca primarul, intră val-vârtej în sac,
Trage bine fermoarul şi adoarme bucuros.
Dar n-apucă, sărăcuţul, să adoarmă prea curat
Şi să-şi pună, ca drăguţul, mâinile sub cap, covrig,
Că deodată, brusc adică, se aude răspicat:
-Aoleuuu şi aolică! Frate, frate, tot mi-e frig!
Fără să se dea în lături, iese iar, decis, din sac,
Caută mai multe pături groase foc şi frumuşele,
Le ia lin, fără vreo fiţă de om aspru şi posac,
Merge la călugăriţă şi-o-nveleşte şi cu ele.
Dup’-aceea, mândru foarte, cât ai zice „pitpalac”,
Îşi dă nasul într-o parte ca să pară genial,
Se-ncordează ca primarul, intră iar, cu stil, în sac,
Trage bine fermoarul şi adoarme natural.
Dar n-apucă, fără teze, să adoarmă prea subit
Şi să-nceapă să viseze cât e el de prea isteţ,
Că deodată, brusc adică, se aude lămurit:
-Aoleuuu şi aolică! Frate, frate, eu îngheţ!
Acum însă, făr’ să iasă absolut deloc din sac,
Dom’ călugăr nu se lasă mult şi foarte mult rugat,
Se întoarce într-o parte şi într-alta cam buimac
Şi, pe-un ton amabil foarte, spune chiar neîntrebat:
-Soră dragă şi iubită, serios şi fără glume,
Dacă eşti nedumerită, fii atentă care-i treaba:
Suntem la distanţă mare şi de oameni şi de lume!
Aşadar şi prin urmare ne cam chinuim degeaba!
Ce-ar fi deci, la o adică, dacă stăm pe-aici cum stăm,
Fără teamă,fără frică şi chiar fără abureală,
Amândoi, indubitabil, să ne foarte comportăm
Ca un soţ ireproşabil şi-o soţie ideală?
-Păi, măi, frate, eu, aparte, n-am ce spune, n-am ce zice!
Aşadar, din a mea parte, chiar nu e nici o problemă!
Spune-ncet călugăriţa cu o voce chiar propice,
Zâmbind larg ca ştrengăriţa doar aşa, de teoremă.
Bucuros de nu se poate şi nespus de încântat,
Dom’ călugăr dă din coate şi-apoi urlă fără frică:
-Păi, atunci, ia dă-te, fată, rapid iute jos din pat,
Dă-mi o bere-adevărată şi ia-ţi pături singurică!
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 