Ca-n fața unei minuni, sau ca-n biserică voi tăcea și voi urca și voi cădea, chiar dacă toate păsările prin mine vor zbura, să mă opun eu n-aș putea și altceva nu aș mai vrea, și te-aș trăi, minunea mea, poate doar sufletul ar striga în inima ta, între pereți de lut pe care-am scris și-am desenat ce m-a durut, eu aș tăcea iubirea mea, la porți de cer mi te-aș urca, desprinde-m-aș de viața mea în palma, ta în fulg de nea m-aș transforma și aș tăcea, când m-ar topi căldura ta m-aș revărsa și n-aș țipa când aș cădea-n minunea mea, m-aș frânge-n mii de bucățele și tu te-ai pierde printre ele în praf de stele… în praf de stele…
aș vrea să mă întind lângă crivățul acesta să privesc copacii trecând pe lângă mine și să mă vadă întins aşa, ca o câmpie opacă fluierând tremurat la fiecare vârtej
aș vrea să mă întind peste prăpastie cu capul sprijinit de spatele zborului de pasăre să văd deasupra doar soarele cu dinți de lup sfârtecând o parte din mine, aceea cu care te-am iubit cel mai mult iar partea cealaltă, nevăzută, care mă face vinovat de a fi, s-o întorc palidă spre tine ducându-mă pe pustii, să te întrebe într-un deșert infinit de uitare unde erai tu când eu mă prefăceam la capătul cerului crepuscul şi boltă de iarnă și ție nu ți-era frig de atâtea comete din mine căzând?
Din păcate a mai murit cineva, nu de o moarte fulgerătoare, ca o mângâiere a destinului, a murit de o flacără care mistuie lumina și întunericul, ca o avalanșă peste clipa de tăcere a pinului…
N-a mai rămas nici un semn după care să vibreze pădurile, a mai murit un om și-au plecat către altă lume, trăsurile,
Nimeni n-a mai pus nici o lacrimă în țărână…
A mai plecat un suflet în cer, cu un înger de mână.
O altă etapă s-a încheiat, în cele ce urmează, vă prezint clasamentul câștigătorilor din această săptămână a concursului dedicat lui EMINESCU, nu înainte de a menționa că este o evaluare pe criterii de calitate dar și de respectare a regulilor concursului. Așadar, topul 5 al câștigătorilor este următorul:
FACEREA LUMII ~ Vio Sterian ~premiul întâi
,,Un om se naște – un înger o stea din cer aprinde”, Duh divin se înfiripează în nuielele din lut, Se-adună veșnicia peste noaptea Lunii blânde, Sfânt, în palma Lui divină, iz de viață s-a născut.
Cerul, bolta își deschide, luminând răscruci de vânturi, Dintr-un colț de Univers, soarele-îmbracă eternul, Tremură tăcut pământul, ape clocotesc în vaduri, La un semn puteri divine, luminează tot Edenul.
Pe colinele Golgotei, crucea scrijelează lutul, Râde sub mustăți Baraba, troglodiți în juriul mare, Jertfa sufletelor dragi, sângeră tăcut pământul, Lacrima invocă cerul, într-o rugă de iertare.
Turme-n nopți orbecăiesc, în tribut jertfind păstorul, Mărul prohibit de zei, zumzăie-n coadă de șarpe, Tună-n munte valul marii, dintr-o mână Creatorul, Sângerează în flori Edenul, focul vorbelor deșarte.
Nestingheră în văzul lumii rupe umerii, căința, La răscrucile de drumuri, râde hâd, nehotărârea, Vârcolaci, cu limbi de foc, în cenușă ascund credința, Mistuie iertarea-n flăcări și în păcate omenirea.
Strânge-n piept povara lumii, Fiul ei, dumnezeiesc, Stigma cuielor din palme, își invocă în rugă faptul, În altar dogma iertării, arde-n piept mir părintesc, Din iubire, Dumnezeu iartă Lumii tot păcatul.
Ecou de poezie ~ Violeta Andrei Stoicescu~ premiul doi
„Pe valurile vremii, ca boabele de spume” Ce se topesc în mare, la margine de lume, Plutesc uşor acorduri în zorii dimineții În vers de poezie ce-au scris cândva poeții.
Se-aude-n depărtare un vaiet de vioară, Aceeaşi melodie a nu ştiu câta oară… Şi-aş mai rămâne-o clipă s-ascult cum plânge vântul, Când lacrima-mi trădează cu-o tresărire gândul.
M-aş aşeza pe bancă, sub teiul de-altădată, Cănd luna plimbă raze prin noaptea-ntunecată Să desluşesc misterul Luceafărului rece La ceas de înserare, când ziua dă să plece.
S-a înnoptat în suflet, s-a rătăcit lumina, Şi peste amintire se-aşterne-ncet rugina, Mai zăbovesc o clipă în asfințitul vieții, S-ascult ecou de slovă ce ne-au lăsat poeții.
Dragi creatori de vers, e sâmbătă, deci avem rezultatul concursului dedicat lui EMINESCU, de săptămâna aceasta, la care trebuia să vă prezentați cu un pamflet. Creațiile fără tentă satirică nu au putut fi selectate, după cum era de așteptat. Așadar, mii de mulțumiri tuturor pentru participare și FELICITĂRI câștigătorilor, care sunt următorii:
Am îndrãgit cuvântul ~ Cristina Ghindar Greuruș~ premiul întâi
Ce sã mai spun acum, cã-ntre noi fie vorba, „Decît sã scriu la versuri, mai bine-aş bate toba”, Cã am tot scris şi scriu de ceva timp încoace… Poetã n-am sã fiu. O ştiu dar n-am ce face.
Am îndrãgit cuvântul, iar versul mã vrãjeşte; Mã las aşa, cuprinsã de vrajã şi-mi prieşte. Eu simt cã supãrarea mi-o vãrs uşor în rime, Chiar dacã reuşesc, sau nu, sã se îmbine.
Mã supãr? Pun pe coalã. Mã doare? Trec şi scriu. Îmi place? Compun rime, devreme sau târziu. Eu sufletul mi-l vindec în fiecare vers, Prin versuri pot ajunge oriunde-n univers.
Ce dacã-s cârcotaşi care mã contrazic Şi-mi spun cã-n al meu vers eu nu transmit nimic! E treaba lor, nu-mi pasã! Frustrarea-i copleşeşte; Îi las sã mã vorbeascã, doar are balta peşte.
Şi dacã au curajul, sã scrie-n locul meu, Cã nu e imposibil şi nici aşa de greu. Decât sã comenteze ca oile pe şesuri, Mai bine ar compune şi-ar scrie nişte versuri.
Cã altfel trece viaţa fãcând ceva frumos Care e pentru suflet şi minte un folos. Îţi trece supãrarea, te lecuieşti de dor, Pãşeşti peste necazuri senin şi mai uşor.
Şi nu am mari pretenţii cum cã aş fi poetã, Ştiu, poezia mea e slabã şi incertã. Mai bine sã scriu versuri, decât aş „bate toba”, Deşi mã ocoleşte talentul, fie vorba.
Versuri și poezii ~Andreea Pîrlea~ premiul întâi
,,De mult mă lupt cătînd în vers măsura” Folosită spre a-și ascunde ura Maeștrii fazi ai prefăcătoriei, Chipuri ascunse ale oratoriei,
Care încearcă prin idei cochete Să ne fure privirea cu paiete Date cu șpaclul peste poezie, Prefăcând-o în pură erezie.
De mult tot caut să nu prind măsura Căci, drept să spun, nu mă-ncântă dresura Versurilor în poezii afectate, Despre vreme ori liste de păcate.
Prefer versul rebel ce parcă n-are sens, Ca un șir de planete în univers În sclipirea tăinuită-ntr-un refren, Scânteie de gândire și de dor peren.
EU ȘI TOBA ~Dalia Alina Moldovan ~premiul doi
„Decît să scriu la versuri, mai bine-aș bate toba.” Poate, mă pricep mai bine, dacă veni vorba. Aștern cuvintele și uneori le potrivesc, Dar astăzi sunt departe de ceea ce-mi doresc.
Stau uneori și rumeg… ce să aștern pe foaie? Cuvintele nu curg ca picurii de ploaie… Dar uneori se-ntâmplă să scriu doar ce gândesc, Cuvinte puse-n versuri și chiar le nimeresc.
Poet… Acest cuvânt nu mi se potrivește, Deși, chiar mă simt bine când altul mă citește. Talent… Poți să îl ai, dar trebuie șlefuit, Nu cred să am norocul s-ajung ce mi-am dorit.
Mă opresc acum din a mai scrie cuvinte, Mă așteaptă toba să dau în ea cuminte. Vă aștept în număr mare la al meu concert, Se pare că eu și toba, ne potrivim perfect.
poetul Adrian Maniu Nastere: 6 februarie 1891, București Deces: 20 aprilie 1968, București
Adrian Maniu a fost un scriitor roman, poet tradiționalist al epocii interbelice. A fost fratele pictoriței, Rodica Maniu și cumnatul pictorului Samuel Mutzner.
S-a nascut in Bucuresti la 6 februarie 189l- Se trage, deopotriva pe linie paterna si materna, din familii cu bogate traditii in existenta noastra nationala. isi petrece copilaria mai ales la mosia Soparlita de pe malurile Oltetului, fapt cu rezonante normale in viitoarea configuratie lirica a creatorului. Isi incepe primele clase liceale la „Gheorghe Lazar, apoi la liceul „Matei Basarab din Bucuresti. Fire temperamentala si receptiva, inca din acesti ani isi manifesta preferintele pentru literatura, filosofie, istoria religiilor. Se inscrie la Facultatea de Drept din Bucuresti. Debutul sau literar se produce inca din 1906 intr-o revista scolara, dar debutul propnu-zis se va realiza in anul 1912 in revista „Insula ‘ condusa de Minulescu si Nicolae Davidescu. A făcut parte din primul colegiu director al revistei Gândirea alături de Lucian Blaga, Cezar Petrescu, Nichifor Crainic. Participă sporadic la cenaclul lui Alexandru Macedonski. Este un an foarte important pentru poet: editeaza, impreuna cu Ion Vinea si Tristan Tzara, revista „Simbolul si realizeaza debutul editorial cu volumul de poezii Figurile de ceara. A lucrat ca functionar la Ministerul Instructiei Publice, director al programului literar Radio, este regizor de ocazie, jurist. Din 1938 este membru al Academiei Romane. Pasionat de desen si pictura, realizeaza cronici si monografii plastice; isi manifesta de asemenea predilectia pentru dramaturgie. A murit la Bucuresti in 20 aprilie 1968.
Opere publicate
Versuri Figurile de ceară, (1912), debut editorial Salomeea, Tipografia G. Ionescu, 1915 Lângă pământ, Ed. Cultura Națională, 1924 Drumul spre stele, Ed. Cartea Românească,1930 Cartea țării, Ed. Fundațiilor Culturale Regele Carol I, 1934 Cântece de dragoste și moarte, Ed. Cultura Națională, 1935
Teatru Lupii de aramă, (1929), republicat la Editura Dacia, Cluj-Napoca, 230 pagini, 1975
Traduceri Cântecul Nibelungilor repovestit de Adrian Maniu, 462 pagini, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1958
Conferințe radio „Gravura în lemn” 1929″ Arta copiilor” 1930 „Despre toamnă” 1932
Călătorind cuminte printre tristeți apuse Și meditând absentă la vorbele nespuse „Văd cerul lan albastru sădit cu grâu de stele”, Mireasma amintirii plutind printre pastele.
Azi când a mea iubire a fost abandonată, Când timpul își topește ceara înverșunată, Când visul mai mijește alintând dureri de foc, Te caut dar prezența ți-ai scris-o în străin joc.
„A pus în tine Domnul nemargini de gândire”, A împletit din lacrimi cununi de fericire, Mi te-a săpat în suflet blestem de decădere Rană ascunsă-n umbra lăsată-n priveghere.
Tăceri gălăgioase le-a primenit pe gene, Cuvinte înghețate prin amintiri perene Le-a botezat cu doruri plămădind în artere Poem uscat de lacrimi ce nu au grațiere.
Femeie adorată~premiul trei ~Anca Man ~
,, Departe sunt de tine și singur lângă foc,, Dar nu mai plâng viața-mi lipsită de noroc, Căci în apusul vieții mi-e dat să te-ntâlnesc Femeie adorată, cu chipul îngeresc.
Mă-ntreb… de ce mi-aduci atâta fericire Mie, suflet pustiu de dor și de iubire… Eu n-am știut vreodată cum e să fii iubit Până în clipa-n care, în zi te-am întâlnit.
Minunea mea cerească cu ochi de peruzea, În părul tău de aur ai scânteieri de stea, De te privesc, cuvinte nu mai am să îți spun Că în zâmbetu-ți suav, mă pierd și mă adun.
Mi-ai răsărit în drum cu inima curată, Cu brațe-ntinse vii, cu dragostea ta toată… Acum că ești cu mine la pieptul meu te strâng, ,, În ochii fericirii mă uit pierdut și plâng.,,
În noaptea vieții mele am vrut să am o stea, Să îi simt strălucirea, să fie doar a mea, De piere-n noapte cerul poleit cu stele… Tu strălucești mereu, pe cerul vieții mele!
DIN VALUL TIMPULUI, TE-AȘTEPT SĂ VII~al patrulea premiu ~Floroiu Viorica~
,, În ochii fericirii mă uit pierdut și plâng” Că parcă mi-au zburat visele toate în vânt, Caut să le adun, pe portativ le pun, Un cântec de iubire pe note să-ți compun.
Luna blândă ți-o port, soarele de pe cer De-mi dai o sărutare, nu am ce să-ți mai cer, Sub privirea ta calmă m-aș ridica în zbor Cu aripi de iubire, te-aș invita pe-un nor.
Să ne uităm în noapte cum ninge ca în basme Uitând singurătatea și râzând de fantasme. Să privim amândoi, luna cum strălucește, Să ascultăm cum focul, în sobă-ncet trosnește.
Sete mi-e de tine, gura mi-e veșnic arsă Dorința mi este mare, nu știu dacă-ți mai pasă, Bate vântul în gânduri, dar nu am ce să fac Ninsoarea inimii, mă îndeamnă să tac.
-Da cum să tac iubite, când mă iubeai cântând, Cu adieri de șoapte, cu mângâieri de vânt, Cu marea ca smaraldul, cu pescăruși-n zbor, Cu stelele din cer, care cad de-al meu dor?
Inima mă îndeamnă să te aștept la noapte Să vii în Carul Mare, la mine cu dulci șoapte, Poarta e încuiată, cheia e unde știi, Din valul timpului te-aştept ca să revii.
Mugurii iubirii~al patrulea premiu ~ Felicia Percec ~
„Azi când a mea iubire e-atâta de curată”, Ridic mâna speranței spre cerul meu din gând Și-nalț rugă fierbinte cu inima-mpăcată, „În ochii fericirii mă uit pierdut și plâng”.
Nu-mi este cu putință de-a crede în minune, Ea îmi inundă viața și o sorb cu nesaț, E-un vis ce îl trăiesc, o stea ce nu apune… Sclipire-i dă iubirii iar fricii-i pune laț.
Cu tine-mi înving teama iar visurile-mi zboară Spre mugurii iubirii ce astăzi s-au deschis, Cu flacăra credinței, să nu-i lăsăm să moară, Să ne-nflorească-n inimi miracolul atins!
Scânteia visului frumos~al cincilea premiu ~Coca Mahalu~
,,Departe sunt de tine și singur lângă foc” Iar sufletul îmi plânge că n-am avut noroc, Mi-e sufletul sărac și buzunarul gol Mă doare amintirea, doru’-a lăsat pârjol.
Te caut cu privirea prin sumbra încăpere Lumina lumânării te-ascunde prin unghere, Cu mâna îți cuprind iluzia făpturii Ce se destramă parcă în aburii cäldurii.
Tu suflete pereche, pe unde înnoptezi Și-n gândul cui un templu al iubirii sculptezi? Căci te-ai pierdut în noaptea cea plină de păcate Și inima rănită, te cheamă printre șoapte
Să îi sădești din rouă un sentiment curat Pe-aripi de fericire, eu să mă las purtat Spre mândru ideal născut din praf de stele Dragostea ce nu piere, minunea vieții mele. ………………………………………………………………….. Din sobă o scânteie tresare și răsună Reîntregind în grabă a focului cunună Eu mă trezesc din visul frumos și în tăcere O lacrimă îi șterge blânda sa adiere Lăsând urme pe tâmple cu ninsori efemere Și rătăciri de-o clipă, în gând prizoniere.
Volbură de ape~al cincilea premiu ~Cristina Tunsoiu ~
,,Departe sunt de tine și singur lângă foc” Iar iarna de afară îmi pare azi străină, Doar flăcări jucăușe, parcă-mi urau noroc… Și nu aveam curajul să-mi recunosc vreo vină!
În liniștea lăsată după plecarea ta, A inimii bătaie părea încremenită… Cafeaua se răcise, nimic nu mai conta, Când dintr-o simplă vorbă tu te-ai simțit rănită!
Aș fi putut opri cumva a ta plecare, Dar mă simțeam penibil, absent sau chiar nătâng… Sunt pregătit iubito să facem o schimbare, ,,În ochii fericirii mă uit pierdut și plâng”!
Tu te-ai întors timidă, lipsită de reproș… Iar eu în adorare te-am sărutat pe pleoape, Apoi precum Ulise care-i era strămoș, Îmi revenea iubirea din volbură de ape!
Nemărginire~mențiune ~Nela Boca ~
„A pus în tine Domnul nemargini de gândire” Să zbori printre cuvinte, să le dai împlinire! Luceafăr ce străluce stingher pe bolta albastră Urcând în nemurire, prea sfântă limba noastră!
Azi versul îți e cântec, rostit sfios și blând De suflete ce simt lumina- ți în adânc! Și necuprins e dorul ce ai lăsat pecete În versurile tale, mărețe, înțelepte!
Răsari din nou, Luceafăr, sfidând nemărginire Croiește vise albastre și dă-le nemurire! Deschide calea stelei, mai fă înc-un popas Dă strălucire vie, cuvintelor dă glas!
La margine de lume, croiește iar albastru, Doar tu ne mângâi vise, Luceafărule astru!
Din care stea? ~mențiune ~Iuliana Cozma~
Eu n-am știut că-n viața pământeană Sunt îngeri cu aripi strălucitoare Și dintre stele luna diafană, Prin gândul meu ție-ti făcea cărare!
Din care stea ai luat lumina uimitoare? Ce îmi pătrunde în adâncul gând Prin care treci ca o rază de soare, Și simt deodată sufletul zburând!
Și-n zborul cald tresare-atâta dor Mă-ndrept spre dulcea ta nemărginire, Cu adieri de vis în mintea-ți mă strecor ,,A pus în tine Domnul nemargini de gândire!”
Zbor spre înălțimi 