Poezia zilei!
Felicitari autoarei si mult scces!
DRUM ÎN DOI
Mihu Eugenia
Lângă opaiț, în casa mică, pe-o margine de pat din lemn
Stau triști, dar umăr lângă umăr, și-apoi tresar ca la un semn.
Pisica surdă și zevzeacă se gudură, torcându-și vise
Din vremuri de demult uitate, cu dorurile interzise.
Măicuța se ridică-agale și ia de sub ștergar o pâine
Făcând o cruce peste ea. Apoi cu gândul către mâine
O rupe-n două și-o așează pe masa veche și uzată
Acoperită de o pânză, imaculată, fără pată.
Mai scoate-un boț de caș micuț, trei cepe și un pic slănină,
Le drămuiește să rămână și pentru ziua ce-o să vină.
Din pivniță aduce-un vas cu lapte de vreo oră muls
Și-i pune mâței în castron. Apoi își pune, din impuls,
Și ei o cană plină ochi, dar socotește c-a greșit
Și-o pune cu blândețe-n fața moșneagului cel preaiubit.
Bunicul scoate un briceag din buzunarul zdrențăros
Și curăță de coajă ceapa apoi, în pumnul noduros,
O strânge tare s-o înmoaie, că dinții i-s din nouă-n zece,
Și-abia mai molfăie-n gingii oleacă de măligă rece.
Și după ce împart în doi merindea slabă de pe masă
Se cuibăresc, bătrâni sărmani, sub țoala neagră, veche, roasă.
- Mai știi muiere, de demult aveam o pătură mai nouă
Și vara, când mergeam la câmp, o așterneam direct pe rouă
Și ne uitam culcați pe fân, cum trec în stoluri mici cocoare.
Mă crezi muiere, că mi-e greu și inima în mine moare?
Dar când mă duc, mă rog la sfinți, să-mi fie drumul liniștit,
Iar tu să nu bocești prea mult și sufletul tău chinuit
Să meargă înainte cale, să te descurci cum o să poți
Cu casa, mâța și văcuța, cu pensia de câțiva zloți.
Să te-ngrijești, să nu mai uiți să-ți iei pastilele în zori,
Să ieși pe ulița cea mare, măcar în zi de sărbători,
Să te îmbraci mai gros un pic, că știi, la noi în casă-i frig
Și nu o să-ți mai fiu aproape, când uiți din nou eu să te strig.
Să vii la mine la mormânt, oricât de rar, să-mi pui o floare
Și să grijești să nu îmi fie prea mulți scaieți pe la picioare
Și dacă poți să-mi pui lumină, dar dacă nu, zău, n-o fi bai
Că știu c-am fost un bun creștin dar geaba, n-oi ajunge-n rai.
- Ce-mi spui bărbate? Ce mă-nveți? Am fost o viață împreună
Și-acum la bătrânețe vrei să umblu singură-n furtună?
Să pleci, eu să rămân pe-aici, o bătrânică de pripas?
Nu, fără tine nici nu pot și nici nu vreau să fac vreun pas.
Iar de va fi să te grăbești plecăm ținându-ne de mână,
Nici tu mai repede, nici eu, și amândoi vom fi țărână
Totdeodată. Și aș vrea, bărbate dragă, să ne-ngroape
La țărmul văii dinspre deal, la cap cu murmurul de ape.
Îi prinde mână uscățivă și i-o sărută, parcă-i sfântă,
Sărută pleoapele căzute și buzele ce nu cuvântă,
Se cuibărește-n brațul drag, într-o prelungă-mbrățișare
În timp ce porumbei se zbat și gem în blânda înserare.
22.07.2020
Partajează acest lucru pe:
Zbor spre înălțimi 