Dedicato a chi impara a stare nel vuoto,
scoprendo che anche nel buio più profondo non siamo mai davvero soli.
Il seme quieto
Paul Andrei Rîpă
Nella stanza vuota
parla il silenzio.
Ogni ombra racconta
un nome perduto.
Le ore scivolano lente,
senza suono.
Il cuore cerca porte
che non trova.
Ma nel vuoto
cresce un seme quieto:
imparare a stare,
senza paura.
Ascoltare il respiro,
compagno fedele
nel buio.
Trad: Camelia Corina Boț
Dedicat celor care învață să stea în gol, descoperind că nici în cel mai adânc întuneric nu suntem vreodată cu adevărat singuri.
Sămânța liniștită
În camera goală
vorbește tăcerea.
Fiecare umbră deapănă
un nume pierdut.
Orele alunecă lente,
fără sunet.
Inima caută porți
pe care nu le găsește.
Dar în gol
crește o sămânță liniștită:
să înveți să guști clipa,
fără teamă.
Să-ți asculți respirația,
tovarăș fidel
în întuneric.
Lecția tăcerii și triumful maturității interioare în lirica lui Paul Andrei Ripa
În fiecare sfârșit de lună, cer un text nou pentru revista online. Uneori primesc, alteori nu, iar dacă nu primesc, public unul mai vechi. Acum, însă, am fost cu totul surprinsă să primesc acest text, care m-a obligat să fiu extrem de atentă atât la traducere, cât și la analiză. De ce? Pentru că în momentul citirii textului, ceva mai puternic decât mine însămi m-a transportat direct în camera descrisă de autor… Mi-a fost foarte greu să mă adun și să privesc textul așa cum mi-o impunea privirea curioasă a lui Paul.
Ca promotor de literatură, mă confrunt deseori cu creații tinere, însă este pentru prima dată când îmi este atât de dificil să pătrund în universul unui autor de doar 15 ani și să rămân pe deplin obiectivă, tranșantă și detașată. Paul reușește, prin poemul „Il seme quieto” / „Sămânța liniștită”, să spargă barierele analizei tehnice reci și să mă invite la o vulnerabilitate critică rară.
Sper să reușesc…
Poemul este o bijuterie a minimalismului reflexiv. Structurat în două secvențe existențiale clare, textul debutează sub semnul unei claustrări dureroase. „În camera goală / vorbește tăcerea” nu este doar o imagine vizuală, ci o stare de spirit acută în care cititorul este absorbit instantaneu. Paul desenează un spațiu al pierderii și al căutării sterile, unde inima caută porți pe care nu le găsește, iar timpul își pierde consistența sonoră, devenind fluid și greu. Într-o analiză detașată, am putea vorbi despre o asimilare organică a melancoliei specifice vârstei, însă autorul refuză să rămână blocat în această paradigmă a izolării. Maturitatea poetică izbitoare a lui Paul explodează în a doua jumătate a poemului, unde turnura textului devine una de o profundă reziliență psihologică și spirituală: „Dar în gol / crește o sămânță liniștită”. Golul nu mai este un spațiu al abandonului sau al singurătății sterile, ci devine un pământ fertil pentru autodescoperire. Acel „imparare a stare” (să înveți să fii prezent, să guști clipa) reprezintă o performanță filosofică uluitoare/echilibru de sine pentru un tânăr de 15 ani. Textul se leapădă de frica paralizantă și se agață de cel mai intim și sigur adevăr biologic și existențial: propria respirație, definită superb ca „tovarăș fidel în întuneric”.Paul nu scrie doar versuri; el cartografiază o geografie a salvării interioare. Dincolo de ritmul impecabil și de economia riguroasă a cuvintelor, textul său emană o forță blândă, dar de neclintit. Este o poezie a esențelor care ne dă certitudinea că în grupul nostru, „Zbor spre înalturi”, s-a așezat o voce autentică, capabilă să privească întunericul în ochi și să-l transforme în lumină pură. Aripile acestui tânăr vor zbura spre infinit pentru că detaliile critice nu îl pot limita, ci doar îl pot confirma.
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 