Paula Abiculesei

Pod de gânduri

Un pod de gânduri mi se face toamna
Neliniști ca frunzele-n zbor se destramă
Alergând fericite bat câmpuri și văi
Într-un dor necuprins și cu ele se duc anii mei.

Pod de gânduri se fac în amintiri ce mă dor,
Cu iubire le adun sub lăcat și inimii pun zăvor…
Era toamnă și frig, soba caldă ne adună
Pe copii, pe părinți lângă ea împreună…

Și tăcerea curgând se așternea peste brume
Frunze mureau, liniștea grea se așeza peste lume
Ramuri negre priveau de prin neguri de vreme
Pe fereastră zăream ceața blând cum se așterne…

Lăcrimând din ochi negri și reci
Prin frunze moarte își face poteci
Viața, cu chipul alb de promoroacă
Ce bine ar fi șirul ei din nou să se întoarcă.

Să mai fiu iar copil, de nimic să nu-mi pese
Să privesc nesătul firul vieții cum țese
Și în gânduri pierdut toamna-mi bate în geam,
Cu brațele pline de ceață, o vrabie cântă pe ram…

Hei , bucură-te, fă-ți din gânduri punte de flori
Privește viața și lumea cu bucurie în zori,
De crizanteme-i plină grădina și știu că uneori…
Te apasă grea, dar e și frumoasă, hai, învață să zbori…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Rudyard Kipling

Jumătatea mării – Rudyard Kipling
Adăugat de: Mierla

Jumătatea mării Rudyard Kipling, 1865 – 1936

Trăiește-acolo, la Poarta Nordului, o nevastă,
O nevastă avută, cu multă stare;
Ea prăsește-o rasă de bărbați hoinari
Pe care-i împrăștie pe mare.

Și unii-s pierduți în depărtări pe ape-adânci,
Și unii-s lângă țărm dați dispăruți,
Și nevasta trudită primește necontenit vești rele
Și trimite alți fii pe mări, mereu mai mulți.

Deși nevasta avea poartă și unelte bune,
Ogradă, casă mare, șură și hambar,
Dorea să-și vadă fii secerând holdele mării,
Deși știa că-i vorba de un jug amar.

Dorea ca feciorii ei să are un ogor de ape,
Stăpânind călări toți armăsarii fricii;
Și unii dintre ei arar reveneau acasă
De pe mările îndepărtate, pline de capricii.

Fii acelei neveste bune se-ntorceau acasă
Cu mai nimic în mâinile marcate de bătături și cute,
Doar cu povești despre niște bărbați între bărbați
În ținuturi noi, necunoscute;

Cu credința unor oameni înfrățiți cu-alți oameni
Prin ceva mai mult decât respirația unei vagi emoții
Și cu niște ochi care citesc cu ochii altor oameni
În cărțile larg deschise ale morții.

Sunt bogați, ei sunt bogați în minunile văzute,
Dar săraci după ale celor de pe uscat cutume;
Și orice-au agonisit iscodind întinderi vaste
Ei vând pentru-a mai cunoaște înc-o lume.

Căci dacă pierd în fața unei vieți anoste
Sau câștigă urmând fără niciun echivoc
Impulsul inimii, ei spun totul nevestei obosite
Care dă din cap și-i aprobă stând lângă foc.

Căminul ei este deschis oricăror adieri de vânt
Care steluțe de cenușă albă, mii, susțin;
Maree după maree, iar între maree
Fii ei pleacă și revin.

(Pleacă cu mare voioșie, dornici să ia-n piept
Toate riscurile unor drumuri fără urme,
Așteptând împăcați sosirea orelor de cart,
Și căldura flăcărilor din această lume);

Și unii se-ntorc când lumina picură-n amurg,
Și alții-n câte un vis treaz, pe nepusă masă,
Căci ea aude pașii unor umbre care cad
Și care călăresc căpriorii de pe casă.

Acasă…ei revin acasă din fel de fel de porturi,
Viii și morții deopotrivă, cu plete negre sau cărunte,
Fiii nevestei bune se-ntorc mereu acasă
Pentru a fi binecuvântați și sărutați de ea pe frunte.

Trad.Petru Dimofte

Imagine: poetul Rudyard Kipling

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Rotariu Dorel

Ion și Dumnezeu

-Din vechi semne, azi niciunul,
Vremea nu vrea să-mi vestească!
Gândea Ion mustrând străbunul,
Sub vânt rău, cum e taifunul
Gura hâdă când își cască…

De am bătături în palme
Și sub unghii-mi intră tină,
E-n zadar sudoarea-mi Doamne?
Ai pus truda să-mi condamne,
Asuprirea necreștină?

Conduc plugul, dau cu sapa,
N-am rachete și n-am tunuri,
Implor din cer mila, apa,
Nu eu rănesc lumii, pleoapa
Cu otrăvuri și cu fumuri!

Ajut cu slaba-mi spinare
Fratele să-și ducă sacul,
Nu vând puști să ia-n cătare
Frați pe frați, nu-s goarna care
Comandă atacul…

Seceta-l necăjea tare,
Dar un nor purtat de-un înger
Dădu ploii sărutare,
Tunetul din depărtare
Îl certă ascuns de-un fulger:

”-Ioane, tu să-ți vezi de coasă
Precum pasărea de cântec,
N-ai să rabzi tu, foame-n casă,
Rostul lumii, Mie-mi lasă
Am Eu grijă, drept să-l judec!

De-ai putere, nu ești liber
Cum e ciocârlia-n cer…
Ești păpușă și fals lider,
Strângi tensiuni precum un fider,
Le ești slugă până pier!

De-ai avere, pe la gene
Rar te întâlnești cu somnul,
Frica-i sângele-ți din vene,
Zeul ”Ban”, gânduri viclene,
Din zori îți tot țin isonul!

Uită, judecăți și plângeri
Care-ți tulbură izvorul
Și ai să-mi vii cu-alai de îngeri,
Lăsând lumii-n care sângeri
Să-ți tâmâieze ulciorul!”

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Radu Iorgulescu

Rugă

Dă-mi Doamne înapoi aripa frântă
fă-mă la loc cu toate cum erau
să-mi amintesc cum florile ardeau
și să ma-nalț din nou spre steaua sfântă

Să-mi pui în suflet zborul din poveste,
și cântecul ce nu l-am cunoscut,
prin mugurii ce tremură în lut.
să simt din nou cum cerul îmi dă veste

Lumina toamnei palidă și slabă
când dorul nu e vină, ci altar,
prin care lebăda cu gust amar
și-a rătăcit și ultima silabă

Iar dacă-n mine cerul va renaște,
în tot ce sunt sau n-am știut să fiu,
îl voi purta ca pe un vis târziu
de dragoste ce nu se va mai naște

Căci din cădere a-nvățat lumina,
că numai cel ce plânge poate ști
spre miezul cald al altei veșnicii,
cum din cenușă-i crește rădăcina.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Maďiana Domnița Lascu

Cad frunzele…

De câte ori prin toamnă trec,

Nu-mi pare viața roză…

Cad frunzele şi le petrec

Trăiesc metamorfoză!

Şi ele în căderea lor

Mă atenționează, 

Să nu prea uit că şi eu mor

Clipa e ce contează!

Şi-nvăț un lucru important,

Accept a mea cădere…

Că timpul nu este galant,

Nu-mi ține cont de vrere!

De ce părerile de rău 

Te năpădesc în toamnă,

De ce în suflet ai doar hău

Şi ochii lacrimi toarnă?

De ce vezi visul ne-mplinit

Şi clipa netrăită…

De ce nici versul n-ai sfârşit

De ce toamna-i grăbită?

De ce doar toamna parcă vezi,

Ce importantă-i viața…

De ce în nimeni nu mai crezi

Şi-ncepi să-ți cânți romanța?

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Alexandru Popa

RONDELUL DEZNĂDEJDII

Nu te-aștepta să mai renască
Această țară-ngenunchiată
Stând cu coloana-ncovoiată
Fără ca biciul să pleznascsă !

Privirea-i tâmpă, nefirească,
O-adunătură idioată,
Nu te-aștepta să mai renască
Această țară-ngenunchiată !

O națiune dezmembrată
Ce stă ca proasta : ,,gură-cască”,
Da-i place, mult, să trăncănească
S-arate cât e de ,,dășteaptă” !

Nu te-aștepta să mai renască
Această țară-ngenunchiată… !

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Tatiana Pavel

Târziu

De ce
te cerți cu mine aşa târziu,
când se prelinge frigul
prin crăpătura lemnului uscat
din podul unde-am tot urcat
ce am crezut că pot
lăsa in alte anotimpuri?
De ce nu vrei să-mi stai alături,
pribeag uitat
pe-o margine de drum?
Eu incă vreau să te alint!
Doar mă atingi cu desfrunzirea si
toti mestecenii bătrâni,
se pleacă-n fața ta…
Nu e păcat?
Eram doar eu, cu tine!
Si pe atunci nu imi spuneai
străine vorbe când ne-ngânam
cu diminețile din mai
şi nu îmi luai credința…
şi …ca şi mine, suflete, visai!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Silvana Toma

Se sting lumini

E noapte iar și iar e lună plină,

din stele cade peste Univers,

o mantie de liniște deplină…

De nicăieri, cuvinte-ncep să vină,

să se îmbrace-n haine de lumină 

și să se împletească-n ultim vers.

Târziu, când pleacă luna la culcare,

foșnește doar o foaie-ntr-un caiet,

rămas deschis pe-un colț de taburet

si, în secundele ce trec încet,

spre zorii albi, la răsărit de soare,

se sting lumini în suflet de poet.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Tatiana Pavel

Acasă

…mergi cu mine? Te țin de mână şi,

uite, am o cutie de chibrituri! 

O păstrez de la ultima împărtăşanie… 

Nu-ți fie teamă! 

Dacă ne va trebui lumină, 

voi aprinde candalebrele din castanul de la poartă; 

aşa vom şti locul.

Ție ți-a spus cineva: eşti frumoasă? 

Eşti aproape la fel de frumoasă 

ca trestia ruptă şi pusă in glastră.

Trupul tău înalt 

până aproape de nori 

îşi subțiază umbra căutărilor 

odihnind pe masa pe care străbunii 

şi-au ținut ochii închişi.Mâinile tale, 

pistruiate de timp, 

au degetele împreunate pentru 

o ultimă rugă, chipul prelung

adună-n obraji picuri de ceară, 

plete cu miros de ambră strânse-n 

cocul cu bucle de nori iți dau, 

firesc, loc de icoană-n peretele alb.

…mergi cu mine? Uite, 

am primit o scrisoare, ce dacă e 

din secolul trecut! 

Ne cheamă -copii cu aripi de păsări

acasă.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Daniela Konovală

Țesători

Adesea trec prin fața casei albe
Să mi te văd în umbre de perdea,
De te zăresc cu genele-aplecate
Peste-un poem… mi-e dor de dumneata!

M-aș mulțumi cu străluciri de zâmbet,
Ori un cuvânt rotund să-mi dăruiești,
Din când în când un gând pornit din suflet
Să-mi umple călimara cu povești.

Nu voi din tine carne juruită,
Știu că nu-i rostul tău să-mi fii mereu…
Îmi ești aproape-n file îngrijite
Și-n vârful de grafit ești doar al meu!

Puțin?! Nu, nu-i puțin să țesem șoapte,
Să dăruim culori celor sărmani,
Prin diamantul lutului terestru
Vom țese aripi pentru îngeri albi!

Fotografie și compoziție: Daniela Konovală

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț