Zbor spre înălțimi

LUNĂ PLINĂ!

Cerul are ochii roșii!
Azi n-au mai cântat cocoșii!
I-auzi! Vântul zice… uraaa!
Le-o fi luat iar partitura!

Vântul e viclean din fire,
Alteori plin de iubire,
Când… și muza și poemul
Își deșiră-n mine ghemul!

Dimineața e aproape.
Va veni să ne adape
Sufletele cu lumină!
Visele, pe rând suspină!

Dar de ce suspină vise,
Când au porțile deschise
Înspre noaptea următoare,
Care ieri stătea la soare?

M-am păcălit! E tot noapte!
Stelele vorbesc în șoapte!
Ceasul merge în surdină!
Uitasem că-i lună plină!

Constantin Mosor, 29 martie 2022, București.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Clipă sibilină…
Violetta Petre

Mă dăltuiesc secundele nebune, ca pe o stâncă ce o roade ploaia
Doar că pe mine vor să se răzbune, că nu îmi sting în niciun fel văpaia
Ce încă-i trează-n inimă și sânge, un foc bengal șerpuitor prin vene
Și arde lacrima și-amurgu-l strânge în umbrele ce-aleargă prin poiene…

Pe brațe-mi înverzește firul ierbii și seva crudă îmi inundă sânii,
Când boncănesc, mugind de poftă cerbii și se nuntesc pe unde vor păunii…
În iriși rogvaivu-și cerne movul prin sita unui cer cu ochiuri dese
Să-nnobileze dorului alcovul cu irizații din astral culese…

Sub tălpi pământul zemuiește-a viață și simt cum urcă-n mine pe sub piele,
Îmi înfloresc primulele pe față și mă avânt în dans nebun de iele…
De-atâta primăvară, în clepsidre se-oprește timpu-n unghiul mort al vremii
Nisipul se ascunde în cilindre, să nu îl risipească-n vânt boemii…

În orologii s-a-ntrupat tăcerea, e-o clipă sibilină de visare,
Adun în poală stele din căderea bucăților de roți din Carul Mare…
Arunc în asfințit cu versuri albe și rima o păstrez pentru vecie,
Înșir la gât metafore în salbe, să am merinde pentru poezie…
26.03.2022

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Perspectivă de 1 Aprilie!

Pamflet!

De întâi Aprilie mă voi ruga la sfinți,
Să-i dea lui d-l Dracul pe-acei președinți,
Care în capete au felurite bose bombă,
Cu reprezentarea în gândirea grav diformă!

Periculoși ca soacrele ce în turbare,
Mușc” beregate la nurori în ziua mare,
Pe gineri le e mai greu să îi doboare,
Că-s diferențe în forțe grele-n măsurare!

Și iată, bunăoară un cumplit exemplu,
Pe care Sf. Petru ar trebui să-l ia la templu,
Îngerul morții să îl pună pe-o rachetă,
Îmi asum să îi aprind focosul cu-o brichetă!

Eu înspre răsărit nu vreau să trag cu tunul,
M-ar asasina Kim Jong-un, spunând-nebunul!
Adică eu!-să-mi risc viața contra bolșevici,
Mai bine să-i ia Dracul și ducă-i de aici!

Acolo în poarta de intrare a vechiului macaz,
Voi fi și eu!-o să vă prăpădiți de-atâta haz!
Cum o să-i judec drept pe-acești demenți,
Un fel de Nurnberg ce-a fost atunci la nemți!

Pedepsele ce le voi da, cu aplicare imediată,
Nu vor fi epuizate în veacuri niciodată,
Putin va curăța pe totdeauna singur buda,
La draci în Iad să-l râdă chiar și Iuda!

Pe grasul Kim Jong-un cel fără de izmene,
Să-l ungă cu rahat și să-i lipească pene,
Din când în când ei doi puși în tandem
Să joace-n jar până s-or face ghem!

După această misiune de mine asumată,
O să mă întorc! Vă spun! E gogonată!
Dar, a meritat să îmi asum marele risc,
De aceea îmi permit să dau din plisc!

Ionel Rusu Cuvin Arad România!
31 Martie 2022.

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Literatura. Poemul „November”, autor Luisa Pîrvan.
Eseu critic, Gheorghe Apetroae Sibiu

Iată un alt neînceput, cel al trecerii proteice pe „ alei zglobii”, pe aleile căptuşite cu frunzele în corindonul autumnal al poetei Luisa Pîrvan. Este acel zbor de întrecere al „frunzelor galbene” cu frumoasa sa vârstă „ ille tempore”, cu gândul câştigării oricărei curse în devenire „mă întrec cu un novembre” și tot în peisajul exotic – plutitor al frunzelor desprinse, ”păsări galbene” din braţele tremole ale cerului albastru, de culoarea ochilor săi. Poeta Luisa Pîrvan simte în frunzele ce cad în jur şi peste trup o relativizare existenţială a jumătăţii din Tot, lipsa trunchiului din neînceput ”fără rădăcini”, ea însăşi, o ramură ce încă mult viază, prea încărcată de mustirea eluviilor telurice în creaţii lirice ce îi împlinesc lăuntricul și o însoțesc mereu la banchetul de lumină…
pentru lirismul și incărcătura ideatică a versurilor! Gheorghe Apetroae, SibiuDin genomul axis al focului sacru, acel interior al creaţiei prin cuvânt, cel predestinat poetei ”se aprind felinare prin zodii”, exponenţiali ai transcenderii asimptotice în esteticul imaginar elliptico-gnomonic, în creaţia sa adânc reflexivă şi atât de frumos versificată. Se observă un travaliu arhitectural al sublimului în lirica versului său şi asistăm, astfel, la un rit sacerdotal, sacrificial și insolit al unui suflet cristic inundat de înfloriri şi robit de frumuseţea tăcerii din iubire. Este sufletul angajat în zidirea de cupole lirice pentru cauza celestă a slujirii iubirii pure pe pământ „făcând zidiri din duminici”, spre înobilarea apolinică de pe trecerea edenică… A construit poeta Luisa Pârvan templul său liric spre liniştea ce crește în dumnezeire ”cu uşi deschise către tine” spre revigorarea tantrică a sufletului său sensibil la armoniile serafice, fie chiar şi un atribut al lăuntricului partenerului său. Şi nu întâmplător, poeta îi simte trecerii valul greu de balsam așternut și în versul său „ miroase a tufănici ascunse”, în adierea vântului de toamnă peste sufletul cuprins de aşteptarea marilor împliniri, de o nouă primăvară… Din registrul panteismului încifrat ” în sânul pumnului de frunze”, în culori hematice, frunze căzute pe caldarâm şi în suflet, poeta îşi devoalează abundenţa gândurilor „iar sufletul mi se întoarce/ în destăinuiri”. Poeta se resemnează la condiţia trecerii şi la peisajul autumnal cu abundenţa frunzelor ruginii, cel care o va încarca cu melancolii autumnale ” păsări galbene/ mi se rostogolesc în păr/ în dansul prizioner/ al îngerilor goi…” Dar nu se lasă pradă acestora și din nou este cuprinsă de fulgerările de lumini ale flăcărilor din inima amiezii sale, în rostogoliri de suflet în spiralele combustiilor tinereţii, motiv de a exclama imperative „în ochi port amiezi însorite” şi, în anamneză, stolul de frunze de rodii și de roze albastre, plutind libere prin spaţii , îngeri goi, ce poate fi altceva, în oglinda versului său de gală, decât „…trupul tău cald” pe care îl identifică în pozitivări metafizice, în culoarea cerului unei inimi atât de însângerată de vulcanii iubirii, și într-o binemeritată graţie…!Felicitări

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Să respirăm iubire
Autor Gia Munteanu
15.03.2022

Iubirea a fost scrisă-n stele,
Pământul s-a născut prin ea
Fără de care nu s-ar fi putut crea
Poveștile pictate în pastele.

Viața e zămislită prin iubire,
Ea însăși sufletele leagă.
Ce bine-ar fi ca toți să înțeleagă
Că între semeni să nu facă deosebire.

Iubirea gheața inimii topește
De o lăsăm să ne-încălzească.
În ochii fiecăruia sclipește,
Deschideți sufletul să o primească!

Prin mama învățăm ce e iubire
De când ne naștem până la apus.
La început,culoare în vorbire
Apoi un sentiment de toți expus.

Iubirea e privirea soarelui
Spre lumea-ntreagă,fără margini,
Amicilor,a fratelui,părintelui
Răsfrântă-n mii și mii de pagini.

De-am învăța să respirăm iubire
Războaie,suferințe ar muri treptat.
Am triumfa cu pacea în răzbire,
Gândul spre cer să fie îndreptat!

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț