ÎN LUMEA VISULUI Vino, în umbra visului, la mine, tu desparte-te de lume, de noroi! Acolo,în ecou de muzici line, fericiți vom fi, iubito, amândoi! Tu lasă-te de vorbe legănată, de fericirea dulce, cea dintâi… Vom șterge împreună orice pată, în lumea visului de-ai să rămâi! Și dacă vocea mea, din altă vreme, o mai auzi ca palid legământ, tu lasă iar iubirea-ți să mă cheme, de dincolo de cer și de pământ! Vom trece-n zbor închisele hotare, chiar de la tine-i numai iarnă rece… În lumea visului e locu-n care, cu umbra ta în brațe, eu voi trece! Mirela Șoimaru
Dansez pe jarul iadurilor toate, să sting durerile ce-mi umblă prin destin, Cu o durere cât mai mare, chiar se poate să scapi de suferință și de chin… Eu sunt nebuna cu dorințe oarbe, cerșind doar un reper în drumul către rai, Pe lângă mine trec iubiri furate, strivite-n fugă, sub copitele de cai… Plouă cu foc dintr-o planetă surdă, pe unde țipă visele pe două voci Pe clape de pian falsete zburdă, refrene-n glasuri mincinoase de proroci… În urma mea cenușa se răsfață într-un poez cu versuri răstignite-n vânt În care doar consoanele dintr-o paiață își mângăie-asonanța în cuvânt… Aștept implozia ca pe o izbăvire, să intru-n mine-n punctul culminant, Unde nu se anunță nicio știre și pentru fericiri nu-i niciun post vacant… Înveșmântată-n sângerii taftale, voi arde visele în dans pe-un rug de doi Din care vor lipsi brațele tale și-un violet poem nescris, pentru-amândoi… 19.02.2022
A mai rămas iubire, a mai rămas şi moarte, A mai rămas ecoul, am mai rămas şi noi, Biletul de adio la un final de carte Și-un tren ce se nu se-ntoarce vreodată înapoi
Când marii singuratici în primăvara rece Se –ascund adânc în sine de teama vreunui nor, O umbră–ngenunchează când alta vrea să plece şi-un felinar în gară a îngheţat de dor
Când ochii se sfărâmă în limpezimi de piatră În zarea fără capăt, pe drumul ocolit, Se sinucid speranţe pe-o linie ferată În aşteptarea lungă, cam cât un infinit,
Dar nimeni nu-i acolo în depărtarea surdă, La capătul de linii, în ştersul anotimp, Doar marii singuratici prin gara muribundă, Suscită o iubire la margine de timp,
Luminile sunt stinse-n oraşe ferecate Și idealuri frânte se clatină pe culmi, Mai trec nişte destine cu trenul cel de noapte, Prin cea mai veche gară, ce-mparte două lumi
Iubito, ninge, ninge cu nesaț De parcă altă iarnă n-ar mai fi! Se-apleacă arborii de-ngreunați Și lupii umblă-n haită prin câmpii.
De câtă vreme ninge numai știu Sau dacă se va mai opri cândva; S-au adâncit în albul de pustiu Speranțele si tinerețea mea.
E totul alb și drumu-i troienit, De-atâta alb atâtea vise mor, Dar sub acest argint nețărmurit Mai pâlpâie o flacără de dor…
Mai răscoleşte câte-un gând amar Aceste clipe triste și pustii Căci prin zăpada fără de hotar, Iubirea mea nu știe a muri.
Zadarnic ninge până-n vârf de crâng, Un dor mă poartă sus, peste zăpezi, O inimă te cere și te plâng Doi ochi, pe care tu n-ai vrut să-i vezi!
Și m-aş zvârli prin haita cea de lupi, S-ajung la tine, dorul să mi-l stingi, Chiar dac-aș ști că colții lor în trup M-ar scrijeli, mi-ar face răni adânci!
Dar m-ar ucide gândul că n-ai fi Și c-aş găsi acolo doar pustiu. Și-atunci, că-s mort, tu nici măcar n-ai ști, Cum nu știi astăzi dacă mai sunt viu!
Iubito, ninge și am să rămân, Până mai arde flacăra în piept, Aici, pe albul de pustiu stăpân, Să număr zile și să te aștept!
Lasă să te laude faptele bune și nu cuvintele goale. ~Camelia Boț ~
Ai nevoie de înțelepciune ca să rămâi în liniște, mult mai multă decât ai pune în cuvinte. ~Camelia Boț~
Și soarele ar vrea să guverneze cerul în deplină libertate, dar, uită de existența norilor. ~Camelia Boț~
Când uităm de cei dragi, Dumnezeu plânge de mila noastră. ~Camelia Boț ~
Lasă soarele să-ți mângâie chipul, ca umbra să-ți cadă dincolo de umeri. ~Camelia Boț~
Prietenia, un măr ce-ți fură ochii, deseori, având gustul de pelin. ~Camelia Bot~
Când îmi lipsești, îmi pun mâna la inimă să simt bătăile inimii tale. ~Camelia Boț~
Perseverența apei șlefuiește orice piatră și nu forța ei. ~Camelia Boț ~
Timpul îți va îmbătrâni trupul, gândul îti va albi părul, doar în tine stă puterea de a-ți păstra sufletul tânăr. ~Camelia Boț ~
Oamenii, fie ei oricât de mici, dar dacă fapta lor e măreață, vor străluci precum un diamant. ~Camelia Boț ~
Acceptarea eșecurilor este un act de curaj, conștientizarea slăbiciunilor este un act de sinceritate, în ambele situatii e nevoie de înțelepciune. ~Camelia Boț~
Cu cât piedicile se înmulțesc cu atât îți descoperi propriul curajul de-a le înfrunta. ~Camelia Boț~
În micimea ta, caută să fii soarele pe care cu toții îl caută. ~Camelia Boț ~
Aranjează cu grijă totul în sufletul tău încât să încapă toată frumusețea din acest univers. ~ Camelia Boț ~
Milioane de priviri nu vor vedea niciodată ce văd doi ochi care mă privesc cu iubire. ~Camelia Boț ~
Și soarele ar vrea să guverneze cerul în deplină libertate, dar, uită de existența norilor. ~Camelia Boț ~
Dacă nu m-ar durea gândul și ochii nu mi-ar lăcrima a vreme trecută, sufletul mi-ar fi o oază de liniște infinită. ~Camelia Boț ~
Caută-mă, acolo unde timpul s-a oprit în loc, unde amintirile au devenit vise, unde sărutul tău este magie, iar iubirea are glasul tău. ~Camelia Boț ~
Condamnare proprie: să ai creier și să nu știi să-l folosești. ~Camelia Boț ~
Învăț să-mi iubesc singurătatea, fiindcă a avea companie, a devenit un lux pentru buzunarul sufletului meu. ~Camelia Boț~
Priveștete-n oglinzile întâlnite pe drumul tău, pentru a te descoperii pe tine însăti/însuți! ~Camelia Boț ~
Respectă spațiul celui de tine, pentru a nu-ți simți sufletul îngrădit. ~Camelia Boț ~
Dorința de negare vine din urmă lipsei de sinceritate. ~Camelia Boț ~
Agresivitatea își are rădăcinile înfipte bine în întunericul tău propriu. ~Camelia Boț ~
Dacă vrei să transformi pământul intr-un cimitir, ucide iubirea! ~Camelia Boț ~
Fericirea mă saltă, mă frământă din nou, Din munți albi ca misterul, îmi ajunge ecou … Păsări mari zboară-n aștri, e un zbor fermecat, Într-un ritm al tăcerii, deseori amânat.
Ce comori de albastru mă răsfiră ușor Cu puteri ce emană un impuls creator, De mă simt inspirată să trezesc dimineți Dintr-o veche-amorțire a uitatelor vieți?
Rosturi noi se ridica din pământul mirat, Năvălesc ghioceii, un zefir sărutat De o mie de zâne dintr-un cor liniștit, Printre-o mie de stele deodată-i vestit!
Soare sfânt duce raza ca pe-un înger vioi, Muguri roz se frămantă, înflori-vor apoi … Nu e doar înflorire, e-un asalt iubitor, Semn ca cerul e-aproape, ne veghează cu dor!
De-aș avea doar o liră de magii aurii, Aș cânta într-o seară pentru sfinții cei vii! Lumea-ntreagă să fie un lucid paradis, Printre ploi de ambrozii să se-ntoarcă din vis!
Zbor spre înălțimi 