S-a ajuns și la nivelul în care, Dacă între proști cutezi să gândești, Să fii acuzat de discriminare, Condamnat daune să le plătești!
Ți se cere din plin astăzi toleranță, În incultura proprie să nu-i lovești, Să nu-i atingi nici măcar prin ignoranță, Ca nu cumva demnitatea să le strivești!
Cel ce te urăște îți va da bună-ziua mereu dar niciodată nu te va îmbrățișa cu mâinile sale de om ci te va aștepta la răscruce deghizat
…în chip de om
ACASĂ printre iedera urcată peste horn (Autor: Teodor Dume)
Cerul se topeşte în mine ca un fulg mă descompun în trup de îndrăgostit liniştea îmbracă imagini văd casa în care am copilărit o mângâi din priviri şi aştept mama trebuia să iasă în prag să mă cheme la masă apoi să-şi răsfire degetele prin păru-mi cârlionţat dar… tristeţea îmi torturează privirea mă uit la buruienile ce-au invadat pridvorul şi la ochiul de apă înecat în fântână lampa s-a înnegrit sub grindă un păianjen obosit îşi devorează prada
nimic nu seamănă cu ce a fost
ca un condamnat îmi descifrez vina apoi îmi împreunez palmele pentru iertare.
(…) Băiatul a continuat s-o privească pe Rubina, care se îndepărta împreună cu ceilalți țigani. La un moment dat, ea s-a oprit. S-a întors și i-a făcut un semn cu mâna. El a ridicat din umeri a mirare, iar fata i-a zâmbit. S-au îndepărtat, cărând în spinare sacii burdușiți de hainele căpătate. Hans a rămas mult timp uitându-se după ei, până când au dispărut pe deal în jos. Și-a amintit că îi era o foame de ar fi mâncat chiar și bolovani. Cuprins de o veselie pe care nu și-o putea explica, a pornit-o spre bucătărie. A căutat-o după câteva zile, la ceasurile înserării. I-a trebuit mult curaj ca să se ducă. A stat mult timp pe gânduri dacă să o facă sau nu. Încerca să-și imagineze cum va fi și cum va apărea el acolo, între ei. S-a hotărât într-un final să meargă pentru că nu-și putea scoate din minte chipul ei frumos. Simțea că trebuia neaparat s-o vadă. A coborât prin praful drumului dorindu-și să nu se-ntâlnească cu nimeni. Doar o muiere în vârstă, ieșită la poartă, i-a dat binețe, iar el a fost musai să-i răspundă. Când câmpia s-a întins dinaintea lui, s-a oprit și a tras aer în piept. Căruțele erau înșirate una după alta la umbra unor arini, iar în spatele lor, oamenii erau adunați în jurul unui foc. Și-a continuat drumul, pân-a întâlnit o țigancă bătrână care l-a întrebat unde se duce. „O caut pe Rubina!”, i-a zis el, cu o jumătate de gură. Piranda s-a întors cu spatele și i-a strigat ceva pe limba ei unei alte femei ce ședea lângă foc. Aceasta s-a ridicat și s-a apropiat de un bărbat care era întors cu spatele. I-a șoptit ceva la ureche. Omul s-a răsucit, l-a privit pe Hans și i-a zâmbit. Bulibașa Tobar a scos pipa din gură și i-a făcut semn băiatului să se apropie. Apoi a strigat o singură vorbă, scurtă, pe limba lor, iar ceilalți țigani din jurul lui s-au împrăștiat care încotro. Rubina a apărut din spatele unei căruțe, parcă mai frumoasă decât a văzut-o în urmă cu câteva zile. Hans a rămas cu gura căscată. A vrut să-i dea „zâua bună”, însă cuvintele nu voiau nicicum să se lase rostite. A privit-o fascinat cum trecea pe lângă el, cu fustele foșnind, lăsând în urmă miros de iasomie. „Ce coți pe la noi, Don’șoru’?” l-a întrebat Tobar pufăind din pipa cea lungă. Băiatul a surâs, neștiind ce să spună. Rubina s-a apropiat de el și i-a zâmbit. „Vrei să-ț’ ghicesc în palmă?”, l-a întrebat. Hans a dat din cap, fericit. „Da, vreau!”, a murmurat el. Fata s-a așezat pe o ridicătură de pământ și l-a invitat lângă ea. „Întinde palma, Conașule!” Atunci el a simțit pentru prima dată în suflet o căldură și un sentiment de bine pe care nu și-l putea explica. Inima-i bubuia în piept de parcă ar fi vrut să iasă afară. Îi venea s-o ia pe Rubina de mână și s-o ducă în locul în care să fie doar ei doi și...
„Conașule! Întinz’ palma?” Vocea ei l-a trezit din visare. I-a privit ochii verzi și a surâs. A întins palma. Degetele subțiri ale fetei i-au urmat conturul liniilor din palmă, făcându-l să se înfioare. Nu-și putea dezlipi ochii de pe chipul ei frumos. „Vino cu mine!” i-a șoptit el vrăjit. „Se vede acilea drum lung, conașule…”, i-a zis ea, privindu-i palma. El a tăcut, sorbindu-i fiecare cuvânt. „Drum de oase…”, a adăugat Rubina fără să-și ridice ochii din palma feciorului. „Hai cu mine!” a insistat el. O țigancă în vârstă a trecut pe lângă ei ținând un copilaș în brațe. Bulibașa Tobar a tușit și i-a strigat ceva femeii, care s-a oprit și i-a privit pe cei doi. Rubina i-a strâns palma lui Hans și s-a ridicat dintr-o dată. El a tresărit. „Când o să te mai văd?” Fata i-a zâmbit. „O să mă mai vezi…”, i-a șoptit ea, îndepărtându-se. Ca la un semn au apărut toți, într-o forfotă plăcută, asemenea unui mușuroi. Seara s-a pogorât dintr-o dată, trimițând la culcare soarele toropit de căldură. Băiatul a rămas câteva clipe privindu-i și dorindu-și să facă parte dintre ei. Să doarmă sub cerul liber, iar Rubina să fie a lui și numai a lui…
Doamne, fă-mă colț de rai și ghioc în palma Lunii, Fă-mă trup de busuioc în mijlocul săptămânii, Fă-mă miez de bob curat ce-a dospit pe-a mesei roată Ca o inimă de cer peste margini de covată!
Fă-mă Doamne, fir de crin peste fruntea cea trudită, Fă-mă lacrimă în vin și lumină răvășită, Fă-mă noapte peste om, fă-mă rouă peste plauri Să fiu nufăr călător peste adumbrite maluri.
Fă-mă Doamne, colț de rai și lumină-mpărtășită În opaițe de jar să fiu dragoste-mplinită, Și-n văpaia de argint mistuind culori plăpânde Fă-mă Doamne, ochi de cer peste lumea dintre unde!
Plin de încântare, a răsărit un ghiocel Cu albe petale, tare mândru de el. Trâmbițează în gura mare că a câștigat, Lupta cu frigul iernii, temutul Goliat.
De prin frunzele ierbii uscate s-a înălțat, Ca un mare cuceritor al iernii, încununat. Dar alături de el de pe neînverzitul imaș, L-a apostrofat ironic, un mic năsturaș.
Te vezi micul David, nimeni nu o să te creadă, De unde până unde, te-ai luptat fără zăpadă? Al iernii ger năprasnic l-am îndurat și noi Dar nu suntem impostori, să ne declarăm eroi.
Dragă ghiocel, să întâmpinăm cum se cuvine Mult așteptata și frumoasa primăvară ce vine. Să adăugăm la frumosul nostru alai de pe imaș, O prea frumoasă brândușă și superbul toporaș.
Știm bine ești al mărțișorului drag simbol, Și al declarației de iubire, trimis vestitor. Dar și noi prin frumoase petale dăm obol Iubirii ce se naște în al primăverii decor!
Cronicarul toporaș, 🥰 vă dorește multă, multă fericire! Autor Dan Lupu
Zbor spre înălțimi 