Zbor spre înălțimi

ANETA

(part.31 – fragment din romanul apărut anul trecut) Seara, medicul de gardă l-a lăsat pe Petrișor să plece acasă din spital, după ce asistentele i-au mai făcut un rând de perfuzii. Înainte să plece i-a scris o rețetă cu ceva pirule ca să le ia de la farmacie și pe care să le înghită timp de o săptămână. Aneta mai avea ceva bănuți prin portmoneu, suficient cât să sune de la telefonul public din curtea spitalului, la ei în sat, acasă la părintele Rodion. Părintele era ieșit, însă i-a răspuns preuteasa, iar fata s-a prezentat și a rugat-o pe femeie să dea o fugă până acasă la maică-sa ca să-i spună că ei, copiii, sunt bine, sănătoși și că se vor întoarce acasă cu cursa de seara. Au ajuns târziu, aproape de miezul nopții, iar Zamfira i-a așteptat cu tocană bună de pui și mămăligă aburindă, cum îi plăcea lui Petrișor și castraveți murați, preferații Anetei. Erau treji cu toții, inclusiv copiii. Au mâncat fiecare cu poftă, după care s-au așezat în pat, la culcare. Viața își continua cursul ei obișnuit în timp ce noaptea a pus stăpânire peste satul moleșit. În scurt timp se mai auzea doar sforăitul Zamfirei și respirațiile liniștite ale copiilor, însoțite de lătratul stingher al vreunui câine… A doua zi, de dimineață, Zamfira s-a trezit, prima, ca de obicei, ca să pregătească de mâncare pentru cei ai casei și să pună la foc fiertura pentru porci. Aneta s-a trezit și ea destul de repede, imediat după mama ei, s-a-mbrăcat cu hainele de casă și a ieșit afară, în răcoarea dimineții. S-a spălat cu apă rece pe față, așa cum l-a văzut pe Nea Ion că făcea în fiecare dimineață, după ce se trezea. A coborât în conie, i-a dat binețe mamei sale și a pupat-o veselă pe obraz, după care s-a dus în grajd la oi, să le dea de mâncare și apă. Trebuiau să le dea la împreunatul turmei. Ceea ce-nsemna că toți cei din sat care aveau oi le dădeau la ciobani, după ce făceau măsurătoarea . Ciobani erau cei doi frați gemeni, Relu și Nelu a lui Pistol, care urcau cu turma sus, pe dealuri, la vechea stână și se întorceau abia toamna târziu. Pentru asta, fiecare om trebuia să se ducă, atunci, la stână ca să-și aleagă oile din ciopor și să vadă de-i lipsește sau nu vreo oaie. În cazul în care-i lipsește, săteanul musai să cadă la-nțelegere cu ciobanul, care trebuia să-i plătescă oaia sau să-i dea o oaie de-a lui, la schimb. În ziua aceea oamenii din sat se adunau pentru măsurătoare și trebuiau să mergă cu oile lor, să participe la întrunire, la fel ca în fiecare an. Aveau douăzeci de capete iar Nea Ion, când trăia, se mândrea la oricine c-ale lui sunt cele mai multe din sat. Pentru asta era respectat și apreciat, întotdeauna îi era ascultată și cerută părerea în legătură cu oile și cu locul de pășunat. În anul acela, sătenii au stabilit ca măsurătoarea să se țină de dimineața, la ieșirea din sat, pe pășunea unde era terenul de fotbal. Zamfira a aprins focul, a pus la fiert pentru porci și s-a dus să-l trezească pe Petrișor. Aneta s-ar fi dus doar ea la întrunire, poate că Petrișor s-ar simți slăbit după cele două zile petrecute-n spital, dar maică-sa nici n-a vrut s-audă, i-a zis că fără fratele ei mai mare nici vorbă să meargă. Ce să caute ea, fată singură, cu oile, acolo-ntre atâția bărbați? Nu se cade! Petrișor s-a trezit cu greu, ca de obicei, s-a îmbrăcat, s-a spălat, a coborât în conie și s-a așezat la masă. Se simțea mai bine, nu-l mai durea stomacul, îi era foame de-ar fi mâncat orice. Zamfira le-a pus copiilor să mănânce, iar ea s-a așezat la locul ei pe laviță, îmbucând un colț de pită cu silvoiț de prune. Când i se făcea dor de Ion al ei, îl privea pe Petrișor și zâmbea, băiatul se străduia atât de mult să-i semene tatălui său încât de cele mai multe ori îi reușea, însă… Au deschis larg poarta și au ieșit în uliță, întâi oile iar în spatele lor Aneta și Petrișor mânând turma. Trebuiau să ajungă la întrunirea de pe terenul de fotbal, pentru măsurătoare. Nicu a lui Țolea, vecinul lor, a ieșit și el din curte cu cele zece oi ale lui, s-au înțeles de mai devreme să se ducă împreună. Două case mai încolo, Ghiuțu a lui Milea îi aștepta-n drum, cu oile lui și cu ciobănescul mioritic care lătra noaptea de-i asurzea pe toți vecinii. Pe vremuri Nea Ion a vrut să-i cumpere câinele, dar omul n-a vrut să-l vândă nici în ruptul capului, chiar dacă bătrânul i-ar fi dat o sumă bună… După ce s-au întâlnit, bărbații au dat mâna, iar Ghiuțu le-a zis că el își ține oile lui mai în spate, ca să nu le amestece cu ale celorlalți, iar Țolea și Petrișor s-au apucat de râs și au zis că oile lui oricum erau prea slabe și se deosebeau de restul turmei. După-aceea s-au oprit, chiar în capul satului, să fumeze și să bea câte un păhăruț de jinars, iar Aneta i-a zis lui frate-său să stingă țigara că nu-i bună, însă Petrișor i-a răspuns: „Așa făcea și ticu’ cân’ merea cu oile să le deie-n turmă, tu Anetă!” Au ajuns chiar la timp, pe pășunea de pe terenul de fotbal erau adunați mulți săteni, fiecare cu oile lui, așezați care pe unde apucau. Unii dintre ei au venit cu căruțele și cu caii ș-au adus vase mari pentru măsuratul laptelui. Toader a lui Canciu, bătrânul, stătea așezat la umbra unui stejar gros, lângă caii lui, răsucindu-și o țigară. Avea câteva oi și-un singur berbec, iar Dorin, fecioru-său ședea lângă el și mânca. După ce și-a aprins țigara, bătrânul a scos dintr-o desagă o glajă. I-a smuls dopul cu dinții și a turnat într-un păhăruț, pe care l-a băut dintr-o data, strâmbându-se din nas și zicând: „No, Doamn-ajută!” Apoi și-a mai turnat unul. L-a întrebat și pe Dorin dacă vrea și el unul, că mâncarea fără un jinars înainte nu merge, n-are nici un gust, dar feciorul a dat din mână a lehamite, continuând să mănânce. Petrișor și Aneta s-au așezat nu departe de Toader și oile lui, iar Dorin, când a văzut-o pe fată s-a ridicat în picioare și i-a făcut cu mâna. În clipa aia bătrânul lui tată a pufnit nervos în râs, zicându-i feciorului: „Iar te uiți după aia a lu’ Mătrăgună? Că nu-i de nasu’ tău, bă! Aia-i premiantă la școală, nu ca tine slugă la coada calului!” Dorin s-a uitat încruntat la taică-său, vrând să-i zică ceva, însă s-a abținut, după care și-a adunat lucrurile și a plecat de acolo. Bătrânu-său a strigat după el și l-a întrebat unde se duce, însă feciorul nu i-a răspuns, grăbind pasul… Aneta a avut de grijă ca înainte să plece de acasă, să-și însemneze oile cu litera A, cu feșteală galbenă, pe spinare, ca să le cunoască și deosebească de celelalte. Nicu a lui Țolea le-a feștit pe spinare un X mare verde, iar acum erau amestecate cu oile copiilor. Doar Ghiuțu a lui Milea s-a dus ceva mai încolo, lângă un văr de-al lui din partea cealaltă de sat și s-au apucat de povestit și de băut. În scurt timp s-au adunat câțiva oameni chiar în mijlocul terenului, iar Aneta și Petrișor s-au dus să vadă despre ce e vorba. Începea măsuratoarea mult așteptată. Asta-nsemna că fiecare om prezent acolo trebuia să-și mulgă oile, iar cantitatea de lapte obținută era măsurată și consemnată de Traian A lui Hâțu, președintele de la CAP, într-un registru. El făcea socotelile și nota măsurătoarea laptelui în fiecare an, chiar dacă unii săteni erau nemulțumiți și ziceau că el ține ba cu unul, ba cu altul… Erau cazuri în care omul care avea oi mai multe, mulgea de la ele mai puțin lapte, în comparație cu un altul care avea oi mai puține, dar care dădeau mai mult lapte. Iar cel care avea cantitatea cea mai mare de lapte la măsurătoare, era primul pe listă, următorul era cel cu cantitatea ceva mai puțină, și tot așa.

(VA URMA)

GLOSAR:

pirule – pilule, tablete, pastile;
împreunat – toate oile dintr-un sat, adunate laolaltă într-o singură turmă;
măsurătoare – vas tronconic de lemn cu care se măsoară laptele la stână;
silvoiț – dulceață, gem de prune;
feșteală – spoială, vopsea

Redactor șef Camelia Boț

ANETA (part.30 – fragment din roman)

Nici nu s-a luminat de ziuă când o asistentă îmbrăcată în halat alb a deschis ușa, a intrat în salon și a aprins toate luminile. Cei de dinăuntru au început să se foiască și să-și deschidă, speriați, ochii. Începeau să se trezească, încetul cu încetul. În încăpere era un miros greu de transpirație, grajd și urină stătută. Femeia a încercat să-și țină respirația, câteva secunde și s-a dus direct spre geam, să-l deschidă. Petrișor încă dormea, iar asistenta s-a oprit lângă patul lui, s-a sprijinit de el, și a deschis larg fereastra. Răcoarea aerului de afară l-a trezit pe loc pe băiat. S-a ridicat în fund, buimac, și s-a uitat mirat la femeia care a trecut pe lângă el. Începea să se dezmeticească, acasă mamă-sa îl trezea cu încetinitorul, însă aici era cu totul altceva. Asistenta s-a oprit undeva pe la mijlocul salonului, a scos un termomentru din buzunar, l-a scuturat bine, si a întrebat, cu o voce puternică: „Cine-i Groza Vasile?” „Io!” a răspuns un bătrânel speriat din capătul celălalt, chircit sub pătură. Femeia s-a îndreptat spre el și i-a zis să nu facă nici o mișcare, că trebuie să-i ia temperatura. Afară, pe hol, cu capul într-o parte, sprijinit de perete, Aneta dormea ușor. Se trezea și deschidea ochii la fiecare zgomot din apropierea ei. Înainte cu câteva minute, omul care dormea pe cele două scaune s-a trezit și a căscat zgomotos. Un altul s-a ridicat dintr-o dată în picioare și a început să se plimbe agitat, cu pași mărunți, pe hol. Mergea până în capăt și se întorcea. Cei doi care au jucat cărți până târziu, în noapte, dormeau, fiecare, cu capetele pe mâini, pe masă, iar femeia care a mâncat parizer cu muștar sforăia, aplecată, cu capul în poala bărbatului care nu a închis un ochi toată noaptea. La un moment dat, Aneta a tresărit și a deschis larg ochii. Prin fața ei treceau două infirmiere, vorbind una cu cealaltă, și trăgeau după ele un pat pe roți. Și-a înăbușit un căscat și și-a întins picioarele. Nu mai putea să doarmă, trebuia să meargă la baie, în ciuda mirosului greu ce venea de acolo. Zamfira a dormit foarte puțin, s-a zvărcolit în pat toată noaptea. Nu era obișnuită să nu aibă copiii lăngă ea, mai ales pe Aneta, mâna ei dreaptă. I se părea că e pustie casa, chiar dacă în odaia cealaltă dormeau gemenele Aurica și Adelina, precum și Vasilică, mezinul. S-a trezit de câteva ori, ba ca să bea apă, că își simțea gura uscată, ba ca să meargă afară, la WC. Simțea, așa, ceva ca un ghem în stomac și nu știa ce să facă. Ultima dată când s-a trezit, a deschis încet ochii și s-a uitat direct pe geam. Era încă întuneric, nu s-a luminat de ziuă. Satul încă dormea, se auzea,undeva în depărtare, câte un lătrat de câine sau câte un strigăt de cocoș. Era obișnuită să fie în picioare atât de devreme, Nea Ion, când trăia, se trezea la ora asta ca să meargă la lucru, iar ea, muierea lui, trebuia să-i pregătească ceva ca să mănânce înainte să plece, și să-i pună pachet pentru amiază. S-a dat jos din pat și a aprins becul. Ghemul din stomac parcă o deranja tot mai tare. A băut o cană mare cu apă, a luat o coajă de pită uscată, și a început să o mestece. Petrișor s-a trezit de-a binelea. Parcă îi era frig acum. Valul de aer rece, de afară l-a înviorat. Durerea din stomac încă îl mai măcina, dar o îndura, ca un bărbat. S-a ridicat în fund în pat și s-a uitat în salon, spre ceilalți pacienți. Ar fi vrut să meargă la baie, dar nu știa unde. Știa doar că trebuie să iasă din încăpere și să găsească baia, undeva pe hol. Asistenta nu mai era în salon, i-a pus acelui pacient termometrul și a ieșit. S-a dat încet, jos din pat. Amețea, nu se putea ține bine pe picioare. S-a sprijinit de grătarul patului, și a făcut un pas ușor. Apoi încă unul, până ce a ajuns la fereasta deschisă. Și-a scos capul afară și a tras cu sete o gură de aer proaspăt. Și apoi încă una. Parcă se simțea mai bine. Se uita la luminile orașului amorțit care începea să se trezească la viață. Auzea, undeva departe, un zgomot de mașini care treceau încoace și încolo. Îi plăcea să stea la geam, mai uita de durerea de stomac, însă nevoia de a urina devenea tot mai apăsătoare. A mai luat două guri mari de aer proaspăt și s-a hotărât să meargă, afară din salon, la baie. Așa încet, cu pași mărunți. Se găndea la Aneta. Oare unde o fi? Înainte să fie băgat în salonul ăsta, ea l-a asigurat că-l așteaptă pe hol, afară, și că n-o să se miște de acolo toată noaptea. Poate o să dea de ea acolo. Sau poate că nu. “De dus acasă, nu s-o fi dus, că n-avea cu ce”, găndea Petrișor. A stat trează toată noaptea? A apucat să doarmă cât de cât? Gândul la Aneta l-a adus aproape de ușa salonului. A deschis-o brusc și mirosul de clor și de dezinfectant de pe hol l-a amețit dintr-o dată. Pe coridor era o lumină galbenă, puternică. A ieșit timid, afară, și s-a uitat, pierdut, când în dreapta, când în stânga, căutând cu ochii baia. Undeva în partea stângă a văzut niște oameni, și s-a îndreptat încet, spre ei, ca să-i întrebe unde e baia. Amețea, și se sprijinea de perete. Făcea un pas, se oprea scurt. Apoi încă unul și iar se oprea. Nu avea voie să cadă. Era bărbat, trebuia să se facă bine, să se întoarcă înapoi, acasă. Aneta și-a făcut curaj și s-a ridicat în picioare. Trebuia să meargă la baie, orice ar fi, chiar dacă mirosul ce venea de acolo era unul care îți întorcea stomacul pe dos. A făcut câțiva pași, și a intrat în baia femeilor. A ieșit după câteva minute, și s-a dus direct la fereastră. A deschis-o larg și a sorbit o gură de aer proaspăt, cu nesaț. Încă nu s-a luminat de ziuă. Se uita, de pe geam, în curtea spitalului. Vedea ghereta paznicului, de la intrare, îl vedea pe paznic, înăuntru, cum stătea pe un scaun, și, probabil, moțăia. Afară, lângă ușa de la intrare, doi câini dormeau tolăniți pe un preș. Se gândea la Petrișor, oare s-o fi trezit? Cum e? Îl mai doare stomacul? S-a ocupat cineva de el? I-au dat vreun tratament? Vreo injecție? Vreo doctorie? Ar fi vrut să intre în salon, la el, dar nu avea voie. I s-a spus că doar după vizita medicului poate să intre. Salonul în care era băiatul era undeva, în dreapta ei. Instictiv s-a uitat încolo, și l-a văzut pe fratele ei, Petrișor, venind încet, spre ea. Se clătina și se sprijinea de pereți. A alergat într-un suflet spre el. Zamfira a ieșit din casă, încet, ca să nu facă gălăgie, să-i trezească pe cei mici. Începea o nouă zi, urma să se ocupe de gospodărie și de animale. Cum Aneta și Petrică nu erau acasă, trebuia să vadă ea de oi și de cal. S-a dus spre bucătăria de vară și a aprins focul în sobă. Îi venea să plăngă, era speriată, nu știa nimic de băiatul ei. Cum e acolo la spital? Ce i-or fi făcut copilului? Dar Aneta? E acolo cu el? Or fi apucat să doarmă, copiii ei? A stat, nemișcată, acolo, în conie, căzută pe gânduri, minute în șir. Apoi și-a amintit că trebuie șă pună la opărit fiertura pentru porci. Când trăia Nea Ion, după ce n-a mai mers la lucru și s-a pensionat, tot ea se trezea prima din casă, iar dumnealui, imediat după ea. El o simțea când se dădea jos din pat și când se mișca prin odaie. I-a povestit Zamfirei că, atunci când era prizonier în lagăr, dormea doar câteva ore pe noapte, un somn chinuit și plin de vise. Doar gândul la ea l-a ținut în viață, de multe ori ar fi vrut să se sinucidă, să se arunce, pur și simplu, cu pieptul gol în gardul de sârmă ghimpată ce împrejmuia lagărul. Amintirea cu Nea Ion i-a umezit ochii, și a trezit-o la realitate. Era prima noapte când Aneta și Petrișor nu erau lângă ea. Avea multă treabă, ziua era lungă. A tras aer în piept, a suspinat adânc și a plecat spre magazie, să aducă lemne pentru foc. Aneta a ajuns repede lângă Petrișor și l-a prins de braț. L-a pupat zgomotos pe obraz. Băiatul se clătina ușor, dar zâmbea. Se bucura că și-a întâlnit sora mai mică, era îngrijorat, nu a știut nimic de ea. I-a zis că trebuie să meargă la baie, și că nu știa unde e baia. Fata i-a arătat o ușă, pe care scria litera B mare, situată la câșiva pași de ei. A intrat în baie, iar Aneta l-a așteptat afară. Pe holurile spitalului a început agitația de dimineață. Femei și bărbați în halat alb treceau, unii pe lângă alții, își ziceau “Neața bună” și se îndreptau fiecare spre locul unde aveau treabă. La un moment dat un domn mai în vâstă, cu un stetoscop la gât a trecut pe lângă ea, iar o asistentă mai tânără i-a zis: “Bună dimineața domnule doctor!” Bărbatul i-a răspuns grăbit: “Bună dimineața”, iar Aneta s-a uitat lung după el și s-a gândit la Viorica, cumnata ei, care era asistentă, aici, la spital. Oare o fi de serviciu? Ar trebui s-o caute neaparat și să-i povestească despre ce i s-a-ntâmplat lui Petrișor. Ea va putea să-l ajute.

(VA URMA)

Redactor șef Camelia Boț

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

ETERNUL EMINESCU

Oh, cât aș vrea să-ți povestesc,
La câte versuri m-am oprit,
Și chiar de-aș vrea să-ți mulțumesc
E prea târziu de-un Răsărit!

Căci ai apus mult prea devreme
Și-adâncul tău e-acum al nostru.
Dar strălucind printre poeme
Orice cuvânt devine astru.

Tu n-ai murit!-așa se spune
Doar te-ai născut de mii de ori.
Clepsidra timpului ți se opune,
Iar tu trăiești prin vers, în noi!

(Mihaela Avram)

Redactor șef Camelia Boț