Georgeta Giurea

CARTEA VIEȚII
de Georgeta Giurea

Sunt eu. Citesc, la margine de lume,
O carte cu coperți de curcubeu…
Se regăsește- ntr-însa al meu nume ,
Povestea ce-am știut-o numai eu.

Sorb cu nesaț, mesajul din cuvinte,
Căci au, vă spun, ceva dumnezeiesc.
Știu sigur că lumina-i nu mă minte,
Căci, prin cuvânt, eu supraviețuiesc.

Întorc sfielnic, filă după filă,
Mai am atâtea file de citit !
Privesc spre cer cu ochi de clorofilă,
Spre luna ce iubirea și-a cernit …

În straiul alb, visez la puritate,
La un poem și dragostea dintâi…
Se-ntoarce timpul din eternitate,
Și se-odihnește pe un căpătâi.

M-apucă zorii lumii încă trează ,
Tot cugetând ca să găsesc un sens
Acestei vieți ce, iată, jubilează,
Cu frumuseți ascunse-n univers.

Drepturi de autor rezervate
Foto : internet
9 iunie 2021
România

Redactor șef Camelia Boț

Concurs, poezia zilei 18Iunie

PĂDUREA DE CUCI ~Marian Florentin Ursu ~

Sunt un biet trubadur rătăcit prin păduri
și îmi cresc printre plete șuvițe de muri
dar îmi place când taci și cum vrei să m-ajungi
când eu fug printre fagi și mai mor printre munți

Mi-este bine oricum, părăsit sau iubit
și mă-ntreb cât mai am prin copaci de trăit
fiindcă-s frunză de dud și m-auzi când te chem
și mi-e frică de vânt și de tine mă tem

Nu mai am vreun habar despre lume sau cer
dar mi-e dor de străbuni și de-un alb lerui-ler
sunt un om fără crengi și un măr fără mâini
când te rog în genunchi printre lupi să rămâi

Mai rămâi, mai rămâi prin păduri c-un tâlhar,
să înveți să iubești un final nuclear,
ca să vezi cum dispar inocenții din sfinți
și cum ard doi copaci descărnați de dorinți

Te mai vreau, te mai simt, te ador, te mai am,
dar îmi car tot mai greu propriul trup într-un ham
și în iernile lungi sângele mi-e prea cald
când în straie de viscol m-ascunzi într-un fald

Între omniprezent și-ntre omnitrecut
te-am avut pe nimic, ai plecat cu prea mult
și-n pădurea de cuci am rămas sfârtecat
din iubire m-ai vrut, pe nimica m-ai dat

Te-am luat cu prea mult, te-am vândut cu puțin,
te-aș fi dat în final și pe-o vadră cu vin,
te-am făcut dintr-un vers, te-am vândut pe un mit
și-am făcut din egal semnul plus infinit

Și pe-un munte stăteai și-ntuneric era,
nu vedeai că pe trup secolul îngheța
și cădea o ninsoare peste umbre și vii
când voiam să te-nvăț cum mai este-a iubi

În pădurea de cuci mă ascund după vânt,
când mă-ntorc să te prind te prefaci într-un gând,
dar îți place cum zbor și îți place cum cânt
și îmi spui că sunt ultimul atlant pe pământ

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor

Florin Dediu Suceveanu

Scributarii
de Florin Dediu Suceveanu
(după Mihail Eminescu)


Pui sub cloșcă, sub a muzei fustă largă, purpurie,
Au crescut și sînt o breaslă scributarii cu simbrie,
Auresc minciuna-n versuri pentru cititorii-struți;
Exersează ca să pară zîmbet radios grimasa
Screamătului de-a ajunge-n panteonul de sub masa
De pe care cad ciolane la căței și la vînduți.
.
E satanica mafie în cultura literară,
Masturbînd simțiri să pară mare dragoste de Țară,
Într-o limbă fără verbe, țanțoșă, gălăgioasă.
Junii inspirați de clasici sînt plagiatori sălbatici,
Dar LOZINCA E PAROLA DE DEBUT, acestei zvastici
Uși i se deschid, Succesul, Rang, Fotoliu, Soldă, Casă!
.
Scopul scuză ce mijloace folosești, ei sînt lacheii,
Urechea din dosul ușii, ochiul prin gaura cheii.
„Filozofi”, „dădace”, „dascăli” cugetă în poezele,
Se excită-n propriul zvîcnet și strigarea pătimașă,
Capetele involute, de-a extazului cravașă,
Zgîlțîite de orgasme în obscene temenele.
.
Apostații ne învață omenia ce înseamnă
Și dospind de lenevie să muncim ne tot îndeamnă,
Din condei e-atît de simplu cînd nu-ți ninge și nu-ți plouă!
Teza și Lozinca fără logică sau sentimente,
Dintr-o gură-n altă gură aruncate excremente,
Nici în somn nu ai scăpare de această plagă nouă!
.
Cînd mafia îi aruncă sorții cad ca mîța moartă,
Nu contează că ești geniu, spre tipar nu treci de poartă!
Își știu bine în mafie loc și rol chiar și portarii!
După nesfîrșite drumuri, alte drumuri, iar și iar,
Într-o țară-n care cinstea n-are loc nici în altar,
C-au găsit-o și credulă și incultă cărturarii!
.
Parc-ar fi născuți de diavol să presare tuberoze
Peste crimele ascunse cu noroiul negrei proze,
Cum dintr-o hazna ies viermii peste toate se ridică.
Au intrat în panteonul-grajd prin poarta adulării
Și rînjesc posterității din ieslea îndestulării,
Că de oameni n-au rușine, că de Dumnezeu n-au frică!
1984

Redactor șef Camelia Boț

Premiul special 9Iunie

Și dacă tac…

Și dacă tac e pentru că mi-e teamă
Să nu alung cuvintele din vers,
Când depărtarea către ea mă cheamă
Și îmi e dor de-un tainic univers.

Pășesc atent să nu strivesc petale,
Să nu zdrobesc în palme zbor de fluturi,
Mă ancorez c-un lanț cu grele zale
De amintirea primelor săruturi.

Și dacă tac e pentru că mi-e sete
De liniștea ascunsă-n dimineață,
Mi-e gândul rătăcit printre regrete
Și amintiri dintr-o trecută viață.

Și dacă tac e pentru că mi-e toamnă,
Îmi arde bruma florile târzii,
Te-aștept în visul meu, iubită doamnă,
Să-ți desenez în suflet poezii.

Cătălin Iancu 08.06.2021

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Mihaela Avram

OGLINDA ~Mihaela Avram~


Ne-aruncăm absurd printre cuvinte
Și în vârtejul lor adânc, prin trup,
Tot încercăm să le salvăm pe cele sfinte,
Dar ce păcat…din rădăcini se rup!

Nici gândul pașnic nu le mai găsește,
Nici zâmbetul crestat în zori pe chip,
Doar fapta rea mereu ne urmărește
Ca pasul ce se adâncește în nisip.

Și-n ziua ce-o să vină tot sperăm
Ca plânsul ploii să împrăștie nisipul.
Cuvinte -flori în noi să semănăm
Și-n brazde de culori, să ne răsară chipul!

Dar în oglinda vieții, goi, de vom privi
Tot întunericul din noi, de ea se sparge
Iar fapta rea sub tălpi se va strivi
Și gândul rău, tăcut, se va retrage…

Redactor, coordonator Mihaela Avram

Redactor șef Camelia Boț

Ștefan Sitaru

VĂPAIA CARE ARDE

Am strâns în mine
Atâta patimă și dor
Și te aștept acum
Să ți le dăruiesc
Iar din prea plinul lor
Să le aștern
În calea ta
Și să le împărțim
În lacrimi
Dar și în bucurii…
Am strâns în mine
Și dulce și amar
Fantastice vise,
Dorințe nebune
Și uneori mă întreb
De ce a mele lacrimi
Nu pot să stingă
Văpaia care arde?
Hai, vino
Să împărțim în două
Și suferință și plăcere
Și dragostea pe care,
Vezi bine,
Inima o cere…

Stefan Sitaru Din volumul IUBIRE INFINITĂ.

Redactor șef Camelia Boț

Premiul special 1Iulie

M-ai creat, Doamne, femeie! ~Marilena Răghinaru ~

M-ai creat, Doamne, femeie, trup din coasta lui Adam,
Și mi-ai dat nenumărate întrupări prin Veșnicie,
Pentru-a-i fi etern sortită, când metresă, când soție,
Fără-a mă-ntreba vreodată dacă asta îmi doream.

M-ai purtat prin Atlantida și Iliria străveche,
Prin exotice tărâmuri, prin ținuturi înghețate,
Pururi să îi stau în umbră, inocentă jumătate,
Să-nțeleagă că, prin timpuri, veșnic i-am rămas pereche.

L-ai lăsat să-mi modeleze trupul după cum a vrut,
Fildeșul fără de suflet, măiestrit să îl sculpteze,
Numai după a sa voie i-ai permis să mă creeze,
Suflu-apoi să-mi dăruiască prin divinul său sărut.

L-am iubit fără speranță, împotriva tuturor,
Să-i fiu soață pe vecie, chiar otrava am sorbit,
Dacă neamul meu select era cu-al lui învrăjbit,
Decât trai fără iubire, am ales, plăcut, să mor.

Pentru El am străbătut mioriticul meleag,
Când visam, cu disperare, ca în viață să-l găsesc,
Pentru-a mai putea o dată dragostea să i-o șoptesc,
Să îl fac a înțelege, Doamne, cât mi-era de drag!

Uneori l-am părăsit, știind că îi stau în cale,
Nu știam să luminez un Luceafăr sclipitor,
Mă îndepărtam timidă, dar speram, nemuritor,
Să mă regăsească iarăși strălucind printre vestale.

M-ai creat, Doamne, femeie, însă nu regret defel,
Chiar de mi-ai cerut, prin veacuri, sacrificiul suprem,
Să știi, Doamne, că de Moarte sau Iubire nu mă tem,
De, în soarta viitoare, al meu soț va fi tot El!

01/07/2021

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Maria Poiană

Unde-ți este coasa tată? Unde îți e sapa, mamă?
Nedormiți de-un car de vreme văd în ochii voștri teamă.
Da’ nu-i teama că de-acuma bătrânețile v-apasă
Sau că v-ar lipsi vreodată bucăturile pe masă.

Masa voastră e ștergarul cel pe care poa’ să-ncapă
Făr-a vă jeli amarul: mămăliga lângă ceapă.
N-a stat bogăția voastră nici în bani, nici în palate.
Ci în truda palmei aspre și în rugăciuni curate.

Teama voastră e că cerul s-a îndepărtat de lume…
Și că pe nelegiuiri astăzi prețul se mai pune.
Nu-ți e teamă c-ai să pleci dragă tată, biet țăran.
Da ți-e jale c-a ta trudă ți s-a irosit in van.

Astăzi, alți boieri ți-au luat și opinca și securea.
Rău ți-au otrăvit pământul și-au secătuit pădurea.
Munții cei semeți odată, plâng cu jale triști si goi.
Au murit ciocoii vechi. Dar au înviat cei noi.

Unde îți e coasa tată? Unde-ți este sapa mamă?
Nu plecați până ciocoii n-or să dea cu toții samă.
Că v-au văduvit de-o țară și-ați rămas orfani de-un Rai.
Nu pleca, sărman țărane. Pentru fiii tăi mai stai!

… țara e a voastră, tată. Raiul e al vostru, mamă.

m.a. 29. 06. 2021

Redactor șef Camelia Boț

Concurs duminical 20Iunie

Premiul doi
Că te-am iubit, îmi cer iertare
     Violeta Andrei Stoicescu

Te-am întâlnit azi-noapte-n vis,
Tot hoinărind la întâmplare.
Păşind la braț prin paradis,
Eu ți-am furat o-mbrățişare.
Dar zorii clipa mi-au ucis,
Şi-s CONDAMNAT la renunțare…

Cu glas DUIOS, mi-ai spus că PLECI,
Şi te-ai pierdut în nemurire…
Eu am rămas cu ochii reci,
PĂTRUNS de greaua despărțire…
Iar fermecatele poteci
Îmi sunt de-acum doar amintire.

Să nu mă CERȚI dacă mi-e dor,
Şi mă GÂNDESC mereu la tine…
Sunt doar un simplu călător,
Purtat pe-un nor spre SLĂVI senine,
Şi-n vis adesea mă strecor,
Un LEAC să-mi fii printre suspine.

Te văd cum URCI pe-acelaşi drum,
Iar inima îmi bate tare…
Şi-aş vrea să-ți spun, dar nu ştiu cum,
Că mi-eşti balsam şi alinare.
Sunt vinovat! Dar vin acum,
Că te-am iubit, să-mi cer IERTARE.

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Concurs duminical 28Iunie

Mențiune;
Ca o pleoapă spre Pământ
   Daniela Konovală

Te iubesc cu OCHI de Lună prins în APĂ la DESCÂNTEC,
Te-am PĂSTRAT, STROP de lumină, în lăcașul meu de PÂNTEC,
În cosițe împletită floare-amară de pelin,
POARTĂ nouă îți deschide într-un vis de heruvim.

Noaptea CRAPĂ la răspântii înspre zori de zi prin tei,
Dimineața îmi aprinde macii TOȚI dintr-un condei,
Torțe vii, pe drum de soartă pașii ni i-am însoțit,
Arzând viață după viață către plus de infinit.

În călcâie pârjolite SOARBĂ lutul din arsuri,
Noi, din lacrimi altoite să ne făurim trăsuri
Ori opaițe de Lună, prinse-n ore de pătrar,
Să ne lumineze calea spre cetăți de chihlimbar,

Unde nu-s dureri și patimi, doar iubirea-i crezământ…
Unde raiul se deschide ca o pleoapă spre Pământ,
Unde inima-i acasă în bordeiul ei de mir
Și-n căderi de curcubeie cerul naște flori de crin.

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț