Testamentul tinerei în pragul morții autor Rotariu Dorel (în memoria cumnatei mele)
Tu, Doamne ne dai viața drept darul cel mai scump, Eu abia răsărit-am cum pot oare s-apun?… Ca salcia stau frântă de boala ce nu iartă, Cu ce greșit-am oare să-Ți bat degrabă-n poartă?
Ca ieri mijit-am ochii iar azi sunt fum în vânt, Castele de iubire le surp înspre mormânt, În ochii-mi verzi durerea culcușul și-a sădit, Morfină-i rugăciunea căci nu m-am spovedit!
N-arăt chipul prea palid nici celor ce-am iubit, Nu-i chinui căci destinu-mi oricum i-a doborât!… Ca ieri, farmecul nopții-l furam până la zori, Azi, îngerii tăi Doamne-i zăresc, în mâini cu flori!
Fă-mi lină despărțirea de al vieții freamăt, Ia-mi Doamne și durerea să nu mai scap vreun geamăt! Ca umbrele veghează toți care mă iubesc, Aprinde-mi Tu lumina, să pot să Te găsesc!…
Din ochii ca migdala, lumina Tu o stinge, Preia-mi și trupul firav cu viața ce se scurge, Condu-l în zbor spre Tine, dă-i trup numai lumină, Nu m-amăgi cu lumea și trupul cel din tină!…
Doina-Maria Constantin, o fiică a acestei țări, dar pe care viața a purtat-o pe alte meleaguri pe care și-a dus cu sine setea de frumos și talentul deosebit, atât în poezie cât mai ales în pictură. Lucrările sale farmecă și cuceresc, adesea poemele sale sunt însoțite de o pictură sau de o grafică ce-i scot în evidență mesajul poeziei, de fapt între pictură și poezie existând o simbioză perfectă. Doina este cel mai optimist om pe care îl cunosc și, indiferent de necazurile ivite în cale, ea nu-și va pierde zâmbetul ori încrederea în sine și în cei din jur niciodată!
IUBEȘTE-MĂ ! autor-Doina-Maria Constantin
Mă tem că, dacă m-ai iubi, mi-ar exploda tâmplele de atâta fericire… Tâmpla dreaptă mi s-ar prelinge pe sâni și pe coapse și s-ar scurge într-o crăpătură de pe podea, ducându-se apoi la Muma Pământ… Tâmpla stângă s-ar desprinde de mine și delirând, ar pluti în neștire până când s-ar izbi de o stea… Totuși, te rog,.. iubește-mă !
Immagine; ” La donna passionale ” -Acquarello- Autore- Doina-Maria Constantin- Italia
AMAMI ! Autore-Doina-Maria Constantin
Ho paura che se tu mi amassi , Mi scoppierebbero le tempie di cosi tanta felicità. La tempia destra scivolerebbe sui miei seni e sulle cosce e scorrerebbe in una screpolatura del pavimento, andando poi a Madre Terra… La tempia sinistra si sarebbe staccata da me e in delirio, avrebbe galleggiato senza conoscenza fino a quando non sbattesse su una stella… Tuttavia , ti prego tanto, amami !
Immagine; ” La donna passionale ” -Acquarello- Autore- Doina-Maria Constantin – Italia
Când uităm de cei dragi, Dumnezeu plânge de mila noastră. ~Camelia Boț ~
Dacă-ți dorești ceva, atunci fă să se întâmple, fiindcă singurul lucru care poate cădea din cer este doar ploaia. ~Relu Popescu ~
Viața este scena unui circ. Mulți oameni sunt bufoni, se bucură compătimind și blamează zâmbind. ~Relu Popescu ~
Înfumurarea unora duce la asfixierea altora. ~Relu Popescu ~
Fericiri urbane – Discursurile incoerente ale unor politicieni ~Teodor Dume~
Haina poate înșela, atitudinea nu. ~Relu Popescu ~
Când îți accepti defectele, nimeni nu le poate folosi împotriva ta. ~Relu Popescu ~
Lasă soarele să-ți mângâie chipul, ca umbra să-ți cadă dincolo de umeri. ~Camelia Bot~
De-as avea doua vieti…,dar Dumnezeu nu risipește timpul! ~Stanca Iosif ~
Fii tolerant faţă de celălalt, îngăduie-i să existe şi vei câştiga un prieten. ~teodor dume~
Întotdeauna să ai ușa casei deschisă pentru doi oaspeți de seamă, bunătatea și credința. ~Relu Popescu ~
Prefer să visez cu ochii deschiși decât să trăiesc cu ochii închiși. ~Mihaela Avram~
A fi umil nu înseamnă a fi sărac, înseamnă că în sărăcie și în abudență ești aceeași persoană recunoscătoare, fericită și generoasă. ~Relu Popescu ~
Prietenia, un măr ce-ți fură ochii, deseori, având gustul de pelin. ~Camelia Bot~
Nimeni și nimic nu poate îndupleca moartea să ne mai lase o viață, dar o poate întârzia ~Teodor Dume~
Autoeducația este cea mai importantă și dificilă realizare personală. Gândurile și sentimentele ne reprezintă, ele ne controlează destinul. ~Relu Popescu ~
Faptele noastre spun întotdeauna cine suntem, cuvintele spun cine încercăm să părem a fi. ~Relu Popescu ~
Nu călca pe visuri, învață să le dai zbor! ~Anca Man ~
Ai nevoie de înțelepciune ca să rămâi în liniște, mult mai multă decât ai pune în cuvinte. ~Camelia Boț~
Adeseori liniștea ta este mai importantă, decât să cauți a înțelege gălăgia altuia. Mai bine lasă-l baltă! ~Relu Popescu ~
Timpul dintre iubire şi om se măsoară în fericirea celuilalt ~Teodor Dume~
Când îmi lipsești, îmi pun mâna la inimă să simt bătăile inimii tale. ~Camelia Boț~
Nu fi supărat pe omul orbit de mândrie, lauda exagerată nu dovedește altceva decât felul său de a fi. ~Relu Popescu ~
Mi-e teama!Cine sunt eu să emit o cugetare despre viață, când nici n-am învățat bine ce să-i cer!? ~Stanca Iosif ~
Viața aduce diverse provocări pe care le putem folosi pentru a învăța cum să navigăm pe harta propriilor emoții. ~Relu Popescu ~
Îl plânge familie, dar și prietenii, îl vor plânge pentru totdeauna!
Eu nu mă pot opri, Florina… Eu scriu așa cum respir, nu mă strufoc să dăltuiesc capodopere literare. Nu cred că m-aș putea opri… S-ar bloca creierul… Scrisul este Edenul în care m-am refugiat…” (N.G. – 1963-2021)
Noi comunicam prin poezie… Mesajele noastre sunt pline de poezii. Și despre moarte, vorbea mult despre moarte, ca despre o izbăvire și apoi o renaștere, într-o lume mai frumoasă, mai bună! Îmi spunea „Cais Înflorit” și a ales să plece când au înflorit caișii. E nedrept, Nicu! Altele erau planurile noastre. Cum rămâne cu volumul de poezii pe care urma să-l scoatem împreună? Poemul tău antilacrimă azi mă copleșește cu lacrimi de neoprit! Ai plecat, deși eu încă nu am învățat zborul! Drum lin spre stele, prieten drag sufletului meu!
„Poem antilacrimă
Nu mă plânge când voi apune în spatele stelei. Umbra mea se va transforma în strălucirea ei, nopțile tale se vor transforma în cuiburi de păsări iar tu, ei bine, tu vei fi trilul sufletului meu răstignit pe ușiorul de sus al dorului.” Nicu Gavrilovici
”Incantații de înveșnicire
Nu… nu pot muri până tu nu vei fi învățat să zbori.
Nu pot nici trăi până nu îți sărut urmele presărate pe nori.
Tămâiază-mă deci din cădelnița de rubin cu șoapte
și înveșnicește-mă cu atingerea trupului tău în noapte.” Nicu Gavrolovici
”Dragoste fără frontiere
Te voi iubi si dincolo de porți, Nu-mi va fi gard, nici zid bătrâna moarte Nici neiubirea ta nu ne-ar desparte… Te-am câștigat la zar avarei sorți.
Te voi iubi și dincolo de timp, Nu sunt armate granițe să-mi puie… Icoana ta îmi e bătută-n cuie Pe inimă, de zeii din Olimp.
Te voi iubi chiar dacă eșafod M-ar aștepta la capătul de drum… Și ieri…si azi… Te voi iubi postum; Esti spicul ce în mine-aduce rod.
Ești verbul ce mereu îl voi rosti La timpul viitor… Te voi iubi!” Nicu Gavrilovici
„Păstreaz-o pentru când despre nicu gavrilovici se va vorbi la timpul trecut…” Asta m-ai rugat, prieten drag. Azi îmi este greu să cred acest lucru, azi îmi este greu să mă obișnuiesc cu această resemnare! Dar, a venit ziua când despre tine se vorbește la timpul trecut… O voi păstra…
„Am să te-aștept să-ți spun bine-ai venit Pe ciotul unei căzătoare stele…” Nicu Gavrilovici
Iubito, am deschis fereastra, iar am crezut c-am să te văd trecând, au înflorit magnolii, casa noastră are un nimb de raze peste gând,
Aproape totul seamănă cu tine, bujori, lalele, liliacu-n floare, din zori, în zumzet de albine, cu inima te caut și mă doare plecarea ta prin flori diamantine…
De ce nu vii în cartea mea de rime ? Aici, aproape totul se-aseamănă cu tine…
E PALIDĂ privirea ce cade pe MORMÂNT Și-un FREAMĂT se ridică spre ceru-ntunecat, E umbra Ta bătută de spini și de cuvânt, Purtată-n RUGĂCIUNE, desprinsă de păcat.
La crucea Ta, o FLOARE își plânge frumusețea Și PLOUĂ cu durere peste pământul sfânt . NEBĂNUIT ți-e glasul ce va purta blândețea Când ÎNGERII cu Tine vor face legământ.
Tu ai DORMIT adânc, uitând de omenire, De piatra aruncată cu ură-n urma ta. DANSAU în juru-ți brațe purtând spre surghiunire Și ultima-ți tăcere, ce-n mâna lor va sta.
Intoarce azi, Isuse, privirea spre pământ Revarsă-ți peste noi lumina delicată Iubirea să ne fie de-a pururea veșmânt Iar floarea să răsară din piatra aruncată!
Zbor spre înălțimi 