Dorului îi e de ducă unde fetele se-adună îmbrăcate ca să placă, să stârnească iar furtună între fii satului ce la horă sunt veniti, ca din ritmul jocului să înțeleagă de-s iubiti. S-a pornit dispută mare. Cine oare e alesul, cine-i bun de-nsurătoare pân’ se termină culesul viilor coapte în soare? Şi la fete e pricină când stârnit le este dorul, cine oare poartă vină când în horă-ți ții iubitul? Numai toamna e de vină că-ntr-un an vine odată, strânşi în horă mână-n mână un băiat şi cu o fată, şi-au spus taina de iubire şi îmbujoraţi la faţă, şi-au jurat nedespărţire cu pecete-n viața toată. Constantin Nicolae Gavrilescu
Răsare o lumină, o rază strălucește; Speranța ce pălise, acum iar înflorește. Lăsăm în urmă lacrimi, tristeți și gânduri rele, Uităm de suferință, de clipele rebele.
Va răsări iar soare pe cerul plin de nori, Va fi iar frumusețe, vor înflori iar flori. Acolo unde visul s-a frânt fără de veste, Va dispărea durerea, va deveni poveste.
Iar zâmbetul pierdut, ascuns de măști ursuze, Va înflori pe fețe uimite și confuze. Nu vor mai curge lacrimi, iar frunțile-ncruntate Vor fi din nou senine, va fi zi peste noapte.
În parcurile goale, pustii și abătute, Vor răsuna iar glasuri ce au rămas tăcute. Chiar de în școli sunt clase la fel de goale-acum, Vom merge înainte, nu ne-om opri din drum.
Vor răsări iar zorii, o viață nouă-ncepe Cu multe neștiute, în timp le vom pricepe. Suntem azi mai maturi, ne-a încercat durerea Însă, speranța-n bine ne-aduce mângâierea.
Ne-am resetat în timp, ne-am resetat în vise Și vom lupta mai mult cu gânduri interzise. Vom încerca să mergem spre viitor din nou, Uitând încet trecutul, cu al său trist ecou.
Pe trepte luminate ne vom purta iar pașii Lăsând tăcut în urmă tristețea și „luntrașii”. Vom merge înainte, curați, cu fruntea sus, Cu zâmbetul pe buze, spunând ce-avem de spus.
Cristina Ghindar Greuruș – poet debutant Coordonator – doamna Florentina Savu Grup – Zbor sprd înãlţimi 03.05.2021
Din vremi ce-n cronici au rămas nescrise, eu, suflet rătăcit, călătoresc, să regăsesc, să simt ce doar în vise puteam simți ce-nseamnă să iubesc.
Înspre apus mă îndreptam tăcută, cu pași mărunți, împiedicați și grei, purtând în suflet lung suspin, drept luptă și dulce gust de-amar dictat de zei.
Prin neguri gri orbecăiam bezmetic să caut pașii tăi, să îi urmez, din vremuri de-nceput, în ritm poetic, să simt, să zbor, să plâng sau să vibrez.
Ai noștri pași, uniți în nemurire, alături și la braț cu Dumnezeu, pășeau spre infinit fără grăbire, scriind despre întregul Tu și Eu…
Într-un târziu, ne-am regăsit în treacăt și lacrima și clipa-a amuțit… Doar visul mai șoptește-n dulce freamăt… … Tăcuți, pășim în doi spre infinit…
.. Un TOT etern, predestinat de îngerI, un Univers în care lacrimi nu-s… … Ne-ndepărtăm de valea multor plângeri, spre-un răsărit născut dintr-un apus.
Iubirea niciodată n-a cerșit Iubire… Ea doar s-a dăruit și cere Dăruire… Ce poate fi iubirea dacă nu, Doar împlinire Căci ea e peste tot, Este zidire… Acolo unde e iubire E sfântă nemurire Tu trebuie doar să îi dai Aleasă prețuire… Chiar dacă lacrima apare În a ta privire Ea vine doar din dor Și din iubire Însă iubirea cere Ocrotire… E greu să definim iubirea Ea e trăire Și doar iubind, tu vei ajunge La fericire…
De-aș fi un nor, aș plânge lumea asta, Aș cerne ploaia pe câmpurile nude, Să poleiască calea cu stele fără nume, Să văd în urmă holdele crescânde.
Ca o fantasmă să iasă curcubeul Și în culori mărețe să îmbrace zarea, Să las luminii să fie corifeul, În toate să tresalte iubirea și candoarea.
De-aș fi un mugur ferice de speranță, În inimi mi-aș găsi oricând un loc mai cald, Mi-aș ghemui în suflet fierbintea doleanță, Să strălucească acolo o piatră de smarald.
De-aș fi un vis, te-aș căuta mereu în noapte Să-ți mângâi chipul cu povești nemuritoare, S-astâmpăr dorul flămând de cireșe coapte, Să simți atunci a dragostei savoare.
De-aș fi un măr, le-aș da la toți din roade De și-ar dori un fruct, far’ de păcate, S-astâmpăr clipa ce în palmă cade, Să simtă toți din gustul meu aparte.
De-aș fi, nu știu nici eu acum precis ce-aș fi Dar rogu-te pe tine mărite Doamne, Să faci lumină-n lume, un zbor în miez de zi, Să faci din lacrimi rouă, dând viață unei toamne.
Zbor spre înălțimi 