Eugenia Calancea

Învățătorul

Autor : Eugenia Calancea

Învățătorul ce era ca un tată,
Multe lucruri ne învăța odată,
Iar noi cu învățătura ce am primit,
În viață avem drumul mântuit.

Învățături bune ne-a dat,
Pe cel rău din toate l-a salvat
Și totul a-mpărțit la fiecare,
Pentru o viață bună sub soare.

Unii astăzi îl urmează
Alții au altă cale deasă,
Dar cuvântul lui rostit
Ferice de cel ce l-a primit.

El ne-a învățat corect vorbirea,
Prin iubire și strădanie.
Așa nimeni nu se teme
De-ntâlnirile supreme.

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Georgeta Radu

RĂSPÂNTIA
Georgeta Radu

La răspântia uitată şi de lume, şi de timp,
mă duc să mă spăl de rele, în fiece anotimp.
Iau o candelă cu mir, să alung duhuri vrăjmaşe,
din tămâie-mi fac brăţări, din IUBIRE, îmi fac faşe.

Lumânări din ceară pură, aprinse la ÎNVIERE,
busuioc udat cu lacrimi dăruite de durere
și crenguţe ce presară bucuria somnului,
cu parfumul mângâierii Mâinii Maicii Domnului.

Un buchet de angelici, să-mi aducă Ceru-aproape,
să-mi descânte Cupidon, când se-ngreunează pleoape.
Am duhovnic taina nopţii care-mi spovedeşte gândul
și-mi alungă spaima morţii ce m-a curtat ani de-a rândul…

Steaua Nordului mi-arată drumul spre inima ta,
care bate-n miez de noapte, în ritm de „nu-mă-uita!”
Vino-acum la Liturghia din răspântia uitată
și-o să vrei să vii întruna…înc-o dată şi-nc-o dată!…

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Cornelia Gheorghe

Gânduri cu ploaie

Din fiecare strop de ploaie
Am făurit o poezie
Și-am așternut pe ochi un gând
Să privesc în urmă doar zâmbind.

Să uit ce amintiri m-au plouat,
Cât am plâns atunci când ai plecat,
Din lacrimi împleteam de ce-uri,
La întrebări n-aveam răspunsuri.

Sub umbrela vechilor gânduri
Sunt EU…citesc doar printre rânduri.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Anca Man

Copilărie… puf de păpădie

Azi am colindat cu gândul
Prin a mea copilarie,
Pe care a dus-o vântul
Ca pe-un puf de păpădie.

Îmi era atât de dor
De copilul de-altădată
Și-n suflet am pășit ușor…
Acolo o am păstrată

Ca pe cel mai tainic dar!
De nostalgii sufletu-mi umple
În prima zi din cireșar,
Deși am zăpezi la tâmple.

Dar azi sunt fetița mamii,
Desculță-n roua dimineții
Pe care au purtat-o anii,
În zborul lor pe-aripa vieții.

Mă-ntoarce gândul călător
Prin a mea copilărie,
Pe care-a dus-o vântu’n zbor,
Ca pe un puf de păpădie!

1.06.2021


Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Carmen Pinte

Vis Dumnezeiesc

Mă plimb cu dragostea de mână,
Iubirii vreau să-i dau răgaz,
Să-mi potolească din furtună
Un strop ce-mi lacrimă pe-obraz,

Iar bezna ce se risipește,
Peste un câmp cu flori de maci,
Cu năluciri îmi dojenește
Răspunsurile, fiindcă taci.

Culoarea irișilor prinsă
De vânt ce-adulmecă poteci,
Cu aripi de lumină stinsă,
Se-neacă pe buzele reci.

E liniște și mi-ești departe,
Iar gândurile se topesc
Pe ulițe întortocheate,
Mă pierd în vis Dumnezeiesc.

O lume întreagă ne desparte,
Clepsidra timpului stă-n loc,
Pe chipuri zâmbetele sparte,
Le vom lipi c-un cer de foc.

iunie 2022, Vulcan
Carmen Pinte

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Mirela Șoimaru

CĂUTĂRI​


Te caut în noapte printre stele de-argint,​
Te caut în vorbe, dar și ele mă mint…​
Înghețată-i tristețea, ninsori valsează,​
Însă-n sufletul meu, chemări hibernează!​


Rafale de vânturi, poteci de zăpadă​
Peste pasu-mi grăbit, stau gata să cadă!​
Te caut în viscol și-n topite zăpezi,​
Dar nu știu unde mai ești sau dacă mai crezi…​


Te caut de-atunci, prin grădinile moarte​
Și-aș vrea să mă rup de himerele toate…​
Rămâne în urmă ceva ce-o să doară,​
Visul se stinge în topita lui ceară!​


De ce să te caut în lumea cea rece,​
Când goală mi-e slova și viața îmi trece?!​
Totul se strânge într-un pumn de cenușă…​
Mi-e greu fără tine…și moartea-i la ușă!​


Să nu te mai caut printre stele de-argint?!​
Iluzii m-au prins într-al lor labirint…​

Mirela Șoimaru

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Flori Cristea

Mă dori

Ca o rană adâncă, mă frângi și mă dori,
Gândul meu de-nceput, gândul meu de sfârșit,
Răvășit peste sufletul meu, rătăcit,
Mă-nfiori, mă-nfiori…

Mâna mea strânge ferm, cui în palmă, absența,
Din pustiul rămas, urma pașilor tăi
Mai adaugă recilor nopți reticența
Unor palide, albe văpăi…

Vine iarna, mai suflă-mi pe suflet, și hai,
Pleoapa ta să îmi fie permanent adăpost,
Între nord și-ntre sud, cavalcade de cai,
Cotropind sub copite vreun rost…

Prin ferestre răzbat lungi tăceri, lungi tăceri,
Dintr-o dată patul se transformă în rug
Și prin vene amintirile noastre îmi curg,
Pănă ieri, până ieri…

Flori Cristea

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Vio Sterian

Te caut…

… te caut
printre clipe
în ticăitul vremii
tăcerea din săruturi
ce scriu pe buze șoapte
îmbrățișând amurgul
singur
în pragul serii
prin hăul de tumulturi
te caut
vis de noaptepe cer

norii de ploaie
șterg stele de lumină
și nevăzută luna
dansează în blak-out
prescrise-n horoscoape
stau viețile de mână
și-n dăruirea ta
eu încă te mai caut

lângă durerea seacă

ce dă cu pumnii-n suflet
și smulge de sub pleoape
albastrul tot din zări
o iarnă
dă să treacă
și mi-a-nghețat în urlet
iubirea ta…
din șoapte
și…
tot parfumul tău
din nări în vis

un fior de noapte
ce-ațâță vârcolacii
a-ncatușat suspinul
în sărutarea noastră
buzele
ară-n piele
sălbăticia-n șoapte
și-n palme orfan macul
la dans cu saltimbacii
aruncă-n nori podeaua
și-n țărm
marea albastră

din palma ta căuș
ce-o umple amintirea
și-mbracă dragostea
în șarmul său firesc
te regăsesc iar visul
ce-și strigă-n nopți
menirea
și-n căutarea mea
iubire
te găsesc

VIO STERIAN
IUNIE 2022

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Doina Moritz

O primăvară pleacă…

O primăvară pleacă şi se-nchină
În mii de simfonii se tot petrece,
Sărută tâmpla clipei făr’ de vină,
Prin unduirea amintirii trece.

Un ultim pas şi zâmbetul dispare,
Au fost schimbate vise pe-amăgire…
Mălinul plânge tremurând o floare
Și-o ultimă durere în privire.

La poala codrului păreri se-adună
Să-oprească verdele pentru vecie…
O floare de măceş cu spini se-ngână
Îmbrățişând o lacrimă târzie.

Acum aleg petalele rănite,
Mă rog de frunza crudă să rămână,
Îi dau în schimb secundele cernite
Pe prima zi din noua săptămânā.

O primăvară pleacă și mă doare,
Noi vom rămâne două anotimpuri
Ce se-ntâlnesc mereu la țărm de mare
Să-și regăsească urma prin nisipuri.

Doina Moritz
1 iunie 2022

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Constantin Mosor

ULTIMUL COSTUM!

În memoria poetului Ionel Arădoaie

Poetul a plecat de-acasă,
Dar sufletu- a rămas pe loc
Să facă viața luminoasă,
să-i pună frigului cojoc!

Și dacă nu mai e poetul,
Uitarea are vreun folos?
Veniți să-i răsfoim caietul
din care timpurile-au ros!

Să curgă poeziile!
Și liniștea, ca un izvor!
Veniți aici cu miile
Sufletul lui e iubitor!

Veniți cu ce aveți pe-acasă!
Nu vă frăbiți! Veniți încet,
Să-i facem lacrima frumoasă,
O clipă…Domnului poet!

În amintirea lui vom scrie
Ce el n-a mai putut nicicum
Căci și-a-mbrăcat, precum se știe,
Viața în ultimul costum!

Constantin Mosor, 04 iunie 2022, București.

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț