Zbor spre înălțimi

URLET ÎN JUNGLA URBANĂ

Nu sunt orb și nu sunt surd,
sunt ursuz dar nu sunt mut.
N-am un deget mult mai lung
ca-ntr-o țeapă să-i străpung.
Nu văd totul bine-n zare,
generația viitoare
vrea numai remunerare …
dar la muncă nu se întrec,
stau virtual sau petrec.
Stau în colt la birt măi frate,
la sapă-i trebuie roate.
Ziua să le fie noapte,
doar cină dacă se poate…
C-au vândut pământul tot,
n-au ce face, asta pot …
Că le-au dat bunicii lor
să le fie de-ajutor
Când n-au bani să stea la bar,
să le-ajungă de pahar,
Mâncare și haine scumpe,
să le-ajungă și de trufe …
Hai că și-au luat mașină,
dar n-au bani nici de benzină
C-au împrumutat la bancă,
toată viața-o stă în rată
Și i-au pus gaj pe nepoți,
acum sunt doar IDIOȚI.
Se pimbă pe ,,Strada Mare”
Dar n-au bani în buzunare,
doar de-o țuică le-a rămas…
-Hai la cârciumă-n oraș !
S-a dezchis terasă nouă,
fetele au fusta-n două,
patalonii rupți în spate,
cămașa e doar jumate.
Nu sunt geniu ,dar nici prost,
când văd oameni fără rost
mă apucă amețeala
și-mi repugnă indignarea.
Gâtu-mi strânge-n laț străbunii
când mă uit la câte unii
care au vândut pădurea…
țeasta crăpa-le-ar securea!
Și pământurile toate,
i-aș tăia de la jumate
să nu mai poată să meargă
unde ochii pot să vadă,
c-au vândut țara la hoți,
s-au umflat de pestă toți
și de gripă aviară,
ne-au lăsat cu burta goală…
Noroc c-avem cap și mâini
căci ne-am vândut la străini,
și muncim o viață amară
pentru cei ce stau în țară.
Îngrijim bătrănii lumii,
pe-ai noștrii adorm tăunii
îngropați în cimitire
de prea multă amăgire.
De-ast-au luptat în război
să o ducem bine noi.
Dar în loc s-avem foloase
am ajuns piele si oase.
Doar câțiva înavuțiți
stau în Casă, sus, uniți
într-o haită de hiene,
intra-le-ar otravă-n vene!
Vând și fabrici și uzine
de-au ajuns toate ruine
Pământu-i amanetat
unui hoț dintr-un alt stat.
Pădurea și apa de sus,
unui alt hoț din apus.
De la vest și pân’ la est
totul e vândut pe șest.
De la nord și pân’ la sud
Tot poporu-i orb și surd.
nu ascultă, nu vorbește,
nu clintește, nu se zbate …
Nu e viață, asta-i moarte !

Redactor: Viorel Poenaru (Relu Popescu)

Redactor șef: Camelia Boț

Parfumul tău, Emine…

E foșnet de frunze în codrii de aramă
Pădurea, cu argint își schimbă veșmântul,
Pe umeri își pune o albă năframă
Căci iarna, încet, își spune cuvântul

Și vântul răsună din bucium pe deal
Când lacul cu nuferi, tăcut, se ascunde,
Doar teiul bătrân veghează pe mal
Povești de iubire și dalbe colinde.

Pe ceru’ înghețat se înalță un luceafăr
Pășind grațios printre stele, în noapte,
Poeme de dor rătăcite într-un cufăr
Se împletesc cu ale timpului șoapte.

Cuprinsă e zarea în ochi de poet
Parfumul tău, Emine, plutește peste noi,
Iar dorul de tine ne poartă discret
Pe pagini de vers, cu foi de trifoi…
Rămâi geniul nostru și-n viața de apoi!

Redactor: Viorel Poenaru (Relu Popescu)

Redactor șef: Camelia Boț

Mă cheamă marea

Mă cheamă marea, freamătul s-ascult
Chiar dacă-i frig, ea tot mă ține minte
Din serile cu dor, în vara cea fierbinte
Când mă vrăjea, cu-al valului tumult.

Când pescărușii peste valuri poartă,
Pe aripi de furtună, versu’-mi călător
Peste nisipul fin, aștern al mării dor
Și-ascund iubirea mea, nevinovată.

Când îngerii au venit să te privească,
Tumultul tău nebun s-a ridicat la cer
Și mă îndrăgostesc, ca un mic străjer
Ce poarta inimii voiește s-o păzească.

Mă cheamă marea și valurile ascult
Chiar dacă-i frig, tot mă mai ține minte
Din serile cu dor, din vara cea fierbinte
Când mă striga, cu glasu’-i de demult.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Știam că vii

Te-am auzit cum scrijeleai în ușă,
ca o dojană târzie; știam că vii,
dar gândul mi-era stins,
emoția-vlăguită.
Aveam ochii încremeniți într-un sloi,
cu trepte înspre suflet, știam că vii,
da, da, știam.
Din mine se lungea o umbră
în tăcerea pașilor firavi,
peste cuvântul sfânt.
Te-am găsit așteptând de o viață
mărturisirea sinelui de după ușa păcatului.
Peste împreunarea rugăciunii
alunecă ispitiri de veșnicii
și nu mai știu unde sunt.

Redactor: Viorel Poenaru (Relu Popescu)

Redactor șef: Camelia Boț

Pe urmele muzelor

Pe umărul meu drept a plâns o stea
Și-mi picură poeme în condei,
M-a învățat cu mine-a conspira,
Punând lumina ei în ochîi mei.

Răpesc o rază, vis să mi-o așez,
Când caut prin cuvinte, fără somn,
La căpătâiul versului veghez,
Până ce către ziuă-ncet adorm.

Cu muzele în dansuri îmi petrec
Și uit ce trist e astăzi pe pământ,
Rătăciții cu moartea se întrec,
Luptându-se cu morile de vânt.

Să mă trezesc mă tem că n-am să pot,
Rămân cu visul doar că am trăit,
Simt prin aer al gloanțelor ropot
Și-al ceasului negru greu ticăit.

Spune tu, muză, Eminescu-i viu?
Lacrima din plânsu-i curge-aievea,
Pare cu sânge că poeme scriu,
Mărite geniu, plângi de ziua ta?

15 ianuarie 2o23
Mioveni – ROMÂNIA

Redactor: Viorel Poenaru (Relu Popescu)

Redactor șef: Camelia Boț

Eminescu

Pentru mine, Eminescu este-n fiecare zi!
Este, domnul Eminescu, însuși felul de-a trăi,
Este val de lac albastru, e miros de flori de tei,
Când, cu gene ostenite, seara, trece pe alei.

Când ascult doina bătrână, parcă îl aud pe el,
Cum adună flori de nufăr. Dorul e al lui de fel.
Și întreaga frământare a acestei lumi nebune,
Parcă tot lui Eminescu pare că îi aparține.

Toate dorurile lumii el în inimă le-a strâns.
Câte gânduri nerostite și atât de nepătruns
S-or fi dus cu el de-odată, niciodată nu vom ști!
Este domnul Eminescu felul nostru de a fi!

Eminescu este zilnic, nu de două ori pe an!
Când iubim, purtăm în suflet și-al poetului alean,
Când oftăm, în plânsul nostru sunt și lacrimile lui,
Este-n valul ce se sparge, este-n frunza plopului,

Este-n apa de izvoare și în codrul ce ne cheamă,
Eminescu e în toate, este El , de bună seamă!

Când cuprinzi cât vezi cu ochii, cum se-ntinde verde glia,
Eminescu e în toate, Eminescu-i România!

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Priveghi
Pande Ionut

Deasupra timpului, țipătul ochilor.
În labirintul pieptului, două mame,
bucuria și durerea.
Cu memoria strivită în călcâie,
ecoul soarbe, din țipăt,
o lacrimă de soare.
Așa, numai așa se moare…
Priveghiul e o Lună…
de haită nebună…

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Urme pierdute

Printre macii de foc mi-am pierdut urma,
În inimă ducând, munți de durere,
Să nu aud, cum mă strigă întruna
Iubirea, cu-ale ei fioruri grele.

Strivit e crinul alb al purității,
Sub talpa-ncovoiată ca un clește,
Iar eu, de pe pragul singurătății,
Mă zbat s-alung tristețea ce-n piept crește.

Pășesc pe spinii dragostei pierdute,
Cu-ochii secați de lacrimi și nevoi,
Un răgaz să le-acord clipelor mute,
Ce-și caută un drum spre înapoi.

Oricâte piedici mi-or ieși în cale,
Am să îmi urmez soarta hărăzită…
Încinsu-amor se va stinge, agale,
În inima, de mult dor, pârjolită.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț