Zbor spre înălțimi

TRUBADURUL       
     ~VIO STERIAN~

Eu am aripi de piatră, dar în suflet iubesc,
tot ce-a trecut prin mine din calvarul lumesc.
Nu-mi deschide aripa, e din piatră, nu pot!..
…dar lăuntru-mi v-adună cu iubire cu tot
și din ieri și din azi și din mâine voi strânge
lacrima slovei din fântâna ce-și plânge
neputința de zbor și cuvântul firesc…
amalgamul de gânduri ce în versuri vorbesc…

Mă așez pic de ploaie-n rumeneala de-obraji
și vă susur poeme-n vatra serilor calde,
mă topesc fulg de nea în palma multor  iubiri
și mi-e versul balsam pe sub triste priviri…
Dintr-un dor de citit mă transcriu în cuvânt
și vă țin de urât ca o boare de vânt
ce v-adună în suflet nostalgii, amintiri,
într-o noapte când cerul e orfan de sclipiri.

Mi-e tiparul departe, scriu iubirea ,,de mână”
în coperți virtuale… poezia mi-adună
sentimente, iubiri și o mie de stări…
…un ecou ce mă cheamă dincolo de zări…
Când mă-mbracă în versuri boarea de vânt,
mă transform pe hârtie în albastrul cuvânt,
mă dau prada răstignită amanților Muzei,
o fărâmă de vorbă într-un vârf de condei.

Mi-e aripa de piatră, dar spre voi vreau să zbor,
versul scris de un suflet cu cerneală de-amor,
dintr-o cupă de Liră șoaptele îmi vorbesc,
iubitorii de versuri la popas îi poftesc,
mă sfărâm în cuvinte și m-adun în condei,
lacrima unei Muze sau poruncă de Zei.
  
… sunt un biet trubadur trecător care-și scrie
picăturile din suflet… într-un vers de poezie…

Redactor, coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Când stelele se sting ~Cristina Ghindar Greuruș~

Când stelele se sting, pe cer se face noapte,
E toamnă și e frig, se mai aud doar șoapte,
Și e tristețe mare, și sunt păreri de rău,
E mare-ngrijorare, iar timpul trece greu.

Când stelele se sting, rămâne cerul gol
Și adieri te-ating, încet sau rotocol.
E tristă înserarea și ziua parcă plânge,
Te-ajunge întristarea, iar bucuria fuge.

Când stelele se sting, rămâne doar tăcerea,
Și e tot mai amurg, și doare mângâierea.
Nimic nu te alină și timpul scurs te doare…
E crâncen chinul tău, iar sufletul îți moare.

Când stelele se sting, se stinge lumea toată,
Nimeni să te aline, nicicând n-o să mai poată.
Te simți pierdut prin viață, ești rătăcit prin timp,
Și nu poți să faci față niciunui anotimp.

Când stelele se sting, nici Luna nu zâmbește,
Și lacrimile-i curg, și nu mai strălucește.
Rămâne pustiită pe ceru-ncremenit,
Spre noi nu mai privește, iar chipu-i împietrit.

Când stelele se sting, se sting speranțe, vise,
Promisiuni ce sunt, sau care nu sunt scrise.
Încrederea se stinge, priviri se sting și ele,
Iar gândurile zboară-n necunoscut, rebele.

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț

Locul întâi:

Emoții de toamnă
     ~Cristina Ghindar Greurus~

Ne bate toamna în fereastră, schimbându-și ROCHII, mii, de frunze,
Se sting și florile-n grădină, iar păsările sunt confuze.
În PARCUL unde toată vara, ne-adăposteam pe sub castani,
Acum e liniște de moarte, parc-a plouat cu prea mulți ani.

E mult prea scurtă ziua-n toamnă, prea repede se face seară,
Iar soarele, răpus de neguri, ÎNTÂRZIE să mai apară.
APUSUL este mai grăbit și norii se-mbulzesc mereu,
Frumoase TIMPURI se sfârșesc, iar noi ne adaptăm cu greu.

Pădurea tot mai des oftează, se tânguie cu glas de FLAUT,
IZVOARELOR se confesează, iar vântul nu mai e precaut.
Apa FÂNTÂNILOR se zbate, e mult mai tulbure acum,
Cerul ne pare  mai aproape și norii-au coborât pe drum.

Visăm la ÎNGERI ce ne-alină sub mângâierea toamnei triste,
Visăm la zilele de vară (ne-am fi dorit să mai persiste).
Eu încă mai DEZMIERD trecutul, sperând să nu se ducă-n vânt
Și îi scriu toamnei începutul, răstălmăcind orice cuvânt.

Redactor, coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

MOȘTENIRE

Îl mai aud în noapte,
povestind,
bunicul avea harul
cuvintelor frumoase,
lampa din cui orbise
pâlpâind,
când soarele trecuse
peste case,

Eram copil
dar auzeam cum plânge
în palmele bunicului,
vioara,
cireșul înflorise
într-o noapte,
chiar dacă tot mai grea
era povara,

Tot mai departe
înfloreau castanii
cu Feți-Frumoși
și rochii de mireasă,
bunicul meu
își dăruise anii
pădurilor din cer
cu frunza deasă,

Nu mai avea aici
decât o clipă
pe care mi-o lăsase
amintire,
bunicul meu
mi-a mai lăsat
o carte
pe care v-o las vouă,
moștenire.

28.09.2021
Marin Rada

Redactor, coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

AȘTEPTAREA ~Marin Rada ~

În casa
cu pereții de lemn,
așteptarea
înnegrise ferestrele,
nu se mai știa
dacă este noapte
sau zi,
dacă focuri mari
se aprind
peste frunza castanilor,
dacă iedera
înflorește pe ziduri
ca furtunile mari,
ucigând florile
înainte de a le naște…

Nimic nu se mai știa
despre casa
cu pereții de lemn,
chiar și moartea
se făcea vinovată
de o mare întârziere…

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț

Urme
~Ionuț Pande~

Cade urma unui vânt
Peste pusta unui gând
Și se-adâncă, pe sub luturi
Aurul din cozi de fluturi.

Curge fluviu peste albii
Sângele, când vin codalbii
Iureș peste cer pământul,
Pradă-i victimei sărutul.

Stă Gorunul drept ca Raiul,
Gându-și prinde-n mine scaiul,
Și-mi șoptește la ureche,
Raiului Iadu-i pereche.

Cade rouă peste pustă;
Gândul, peste foaia-ngustă
Se deșiră alb pe negru,
Din funest în cânt alegru.

Eu mă strâng până la gând,
El m-așază într-un rând,
Apocrif și epitaf
Peste doar un pumn de praf.

Redactor, coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Mențiuni:

 Cerb stelar
     ~Monica David~

Când MIEZUL nopții își dospește,
Pe-un CORN de lună, visele,
Tu vino-ncet și îmi trezește
Cu-o TREMURARE, brațele.

De o coroană-ți ȘADE-N umbră,
Să știi că sunt un CERB stelar
Ce vrea să-ți CULCE-n noaptea ALBASTRĂ,
Iubirea într-un sanctuar.

Când FERECATĂ-N stele, luna,
Ne-așteaptă jos lângă izvor,
De la FEREASTRĂ-ntinde mâna
Să-mi dai FELIA ta de dor.

Redactor, coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț