Toamnă indecentă, toarnă-ți vin și bea! Uită-ți frunza verde în cămașa mea. Uită frigul, ploaia, lasă-le pustiei! Vreau să șterg rugina din călcâiul viei. (Mărioara Nedea)
Stai o clipa toamnă, uită-te pe geam. Uită-te la frunza ce plânge pe ram. Uită-te la mine, la ochii mei verzi. Te rog, dragă toamnă, să nu-i înserezi. (Adriana Rușățeanu)
Toamnă buclucașă, n-am știut că vii, Creanga mea golașă va îmbătrâni.. Singur voi rămâne până toamna trece.. Ultimul romantic dintr-o lume rece! (Cristina Tunsoiu)
Se clatină ramuri, frunzele foșnesc, Ești suavă toamnă și eu te iubesc!... (Florian Dan)
Ploaie, ploaie udă- ne, Spală-ne păcatele! Suntem păcătoși și cruzi, Pân’ la piele să ne uzi! Spală invidia și ura Ce-au adus în noi ruptura! Ploaie, ploaie udă-ne! Suntem plini de cugete. Gânduri negre, răsfirate, Pe la porți de mult uitate. Cheamă vântul să ne bată Si apoi să ne răzbată, Scoate răul tot din noi! De iubire… suntem goi…
Soare răstignit. Norii își îneacă vămile-n pustiu. Lacrimă după lacrimă ne doare plânsul frunzei rătăcită de ram. Grăbite păsări își caută drumul… Drumurile ploii duc spre nicăieri. În noi încă zace mirosul de pământ amestecat cu humă. Înfrigurarea ne cuprinde precum blestemul toamnei încătusate-n păcat. Ca o spovedanie în fața zorilor, simțim legănarea ultimei frunze în drumul ei spre pieire. Doar copacii se-nalță spre Cer a-mpăcare!
Nu-i târziu, chiar dacă-i toamnă ~Marilena Răghinaru~
Nu-i târziu, chiar dacă-i toamnă, să mai vii pe strada mea Cu surâsuri în valiza învelită-n catifea, Nici să alergăm bezmetici printre frunze ruginii, Nepăsându-ne de ploaie sau de norii plumburii.
Nu-i târziu, chiar dacă-i toamnă la mine să poposești, C-un pahar de must în față, să ne-ntindem la povești, Apoi, îmbătați de-aroma strugurilor înăspriți, Să valsăm în ritmul toamnei, ca doi vechi îndrăgostiți.
Nu-i târziu, chiar dacă-i toamnă, seri întregi să irosim, Peste tristele petale, obosiți să ațipim, Fără-a fi nicio secundă pe vânt aspru supărați, Când, prin crengile uscate ne-om privi amorezați.
Nu-i târziu, chiar dacă-i toamnă, înapoi să mai privim, Să-nțelegem că nici astăzi nu-ncetăm să ne iubim, Chiar de flori posomorâte pe alei pierdute plâng Și-i mâhnit și singur lacul ce ne aștepta în Crâng.
Nu-i târziu, chiar dacă-i toamnă, de iarnă să nu fugim Teamă azi să nu ne fie că și noi ne ofilim, Ci, zâmbind mereu spre Soare, cum făceam odinioară, Să mai credem în Speranță și-ntr-o altă primăvară!
AM FOST Am fost apă curgătoare și de maluri m-am lovit Și-am fost stâncă, am fost ceară și de doruri m-am topit... Am trecut prin labirinturi și-am făcut acrobație, Am mocnit ca un tăciune, ori am ars ca o făclie. (Ica Gărgălie)
Azi iau foc din Prometeu, din vâltori m-adună ceasul, Ard iubirii undelemnul să-ți fiu ramă la tot pasul, Iar în noapte, de-i crai nou, Ceru-nvie să-mi vorbească Glasuri ce-n veac au sfințit neam și glie strămoșească. (Rony Codreanu)
Am fost bob firav de rouă strâns în palma unei flori, Lacrimă întârziată pe sub geană uneori, Între vis şi împlinire am fost semn de întrebare Dar mi-am aninat dorința printre stele căzătoare. (Violeta Andrei Stoicescu)
Nu se știe in ce eră, în ce an, ce veșnicie Am fost apă curgătoare, am fost râu și poezie Și am strâns la piept cuvinte ce prin lume s-au tot dus Și mi-au spus ,, limba română ", din vecie-așa mi-au spus... (Marin Rada)
Am fost visul din furtună ce s-a spart de mal abrupt, Am fost punctul de lumină pentru noul început. Am trecut de stavili multe și m-am cățărat pe stânci, Am iubit, ca nimeni alta, valul care mi-a dat brânci. (Florentina Savu)
Am aprins tămâie-n palmă și-am fost cântec de șaman, Am adus în lume veste și iubire-ntr-un chimval, Am sădit culori pe nouri și-am strâns curcubeu în pumni, Pentru dragostea de viață am purtat pe frunte spini... (Daniela Konovală)
Ascunde-mă într-un apus de soare, La ușa cerului să-mi pui zăvor Să nu mă pierd în cea dintâi ninsoare, Să nu mai ard, mocnit, de al tău dor. (Iancu Catalin)
Să nu mai ard, mocnit, de al tău dor, Trimite-mi un semn, că încă mă vrei, Căci mă îmbăt în dulcele amor, Și-mi este tare dor de ochii tăi. (Luci Trusca)
Și-mi este tare dor de ochii tăi Culoarea lor, gândul îmi răscolește. Îngemănați vor fi mereu cu ai mei Inima mea pe tine te iubește. (Adriana Rusățeanu)
Inima mea pe tine te iubeste Și cât vei vrea acolo sa rămâi, De drumul rătăcești, ea te găsește, Căci ai rămas iubirea ei dintâi. (Anca Man)
Căci ai rămas iubirea ei dintâi, La brațul tău, buchet de crizanteme, S-au ofilit, le-ai dăruit oricui... Un verde crud prin toamnele boeme! (Cristina Tunsoiu)
Un verde crud prin toamnele boeme Mai răscolește astăzi amintiri, Se-ascund tăceri în doine și poeme Și gânduri, nestemate-n povestiri. (Coca Mahalu)
ALBIND POTECI
Ascunde-mă într-un apus de soare, La ușa cerului să-mi pui zăvor Să nu mă pierd în cea dintâi ninsoare, Să nu mai ard, mocnit, de al tău dor. (Iancu Catalin)
Să nu mai ard, mocnit, de al tău dor, Să nu-mi mai fie viața o vâltoare, Să nu-mi mai stea pe frunte niciun nor, Un fluture în mine doar să zboare. (Ionuț Pande)
Un fluture în mine doar să zboare Ca o romanță, pasul potrivind, Pe strada Toamnei cu parfum de floare Aripă nouă clipei, făurind! (Daniela Konovală)
Aripă nouă clipei făurind Și zboară Cerului, intreg frumosul În clipa următoare zămislind, Să simți că viața este tot prinosul (Pande Ionuț)
Să simți că viața este tot prinosul Când te așezi pe perna înserării, În gândul tău purtând smerit icosul, Ca pe-o albită haină-n geana zării... (Daniela Konovală)
Ca pe-o albită haină-n geana zării, Să-ți fie viața-n cântece de îngeri, Iar când veni-vor zilele plecării, Să n-aibă-a face Timpul contra-ți plângeri. (Pande Ionuț)
Să n-aibă-a face Timpul contra-ți plângeri, În veșnicia lui să fii sclipire, Precum cămașa albă-a unui mire, Albind poteci de șoapte pentru îngeri! (Daniela Konovală)
Ştiu că o să plec în locul în care Dumnezeu îşi prepară cafeaua de unul singur pentru o felie de pâine o să- l rog să mă lase seară de seară să- l spăl pe picioare înainte de culcare şi dacă va fi să cinăm şi să dormim împreună dimineață mă voi preface că am visat şi îi voi spune că l- am văzut încotit pe marginea patului cum din palmă imi hrănea moartea cu bucăți de carne rupte din mine şi o să- i mai spun că cel care îi ştergea lacrima din colțul ochiului eram eu cel de dinainte de a ne cunoaşte
(Teodor Dume, Eu, Dumnezeu și lacrima din colțul ochiului. Editura: Pim 2021)
Mi-ai mai povestit, cândva, despre toamne, când pleoapele ți se acopereau cu fiori, plecaseră de la lansarea de carte, câteva doamne cu brațele pline de flori,
A trebuit să mă opresc, doar o clipă, să cumpăr, în gând, o floare din vis, ochii tăi mă priveau cu nesațiu, o fereastră, în inima ta, s-a deschis,
Atunci m-ai prins de braț cu sfială, ai dat vina pe pantofii ce strâng, ne-am plimbat pe străzi prin noaptea de smoală și alte toamne au trecut mereu, peste rând…
Cu brațele-mi deschise te primesc, Să ne iubim sub ramuri desfrunzite, Când îngerii iubirii ne privesc, Iar fluturi albi fac valsuri infinite... (Carmen Pinte)
Iubirea toamnei, nemărturisită, Făcea din frunze fluturi de mătase. Frumoasa din pădurea adormită, De-atâta dor pribeag se înnoptase. (Georgeta Rada)
Brodând lumina în frânturi de apă S-așternem patul nunții între ploi Să ne iubim în vis de promoroacă Cu fluturii zăpezii între noi. (Daniela Konovală)
Pe-un baldachin acoperit cu frunze, Stam răvășiți, tulburător de singuri, Fluturi imenși ne-acoperă cu pânze, Prin umbrele din alte anotimpuri! (Cristina Tunsoiu)
Și m-aș întoarce iar în primăvară, Izvoare curgă din iubire-n dor, Când pomilor e floarea o povară Prea dulce, ca al nostru sfânt amor. (Pande Ionuț)
Zbor spre înălțimi 