Iubite-n vara-n care mi-ai fost dat vis să-mi fii, Te caut prin poeme și flori de iasomii Să-mi ningi cu șoapte calde pe gându-mi zbuciumat, Să-mi smulgi din piept durerea, ascunsă în oftat. Știi cum se naște roua? e-o lacrimă de stea, Ascunsă-n pleoapa nopții, ce-o simte cerul grea. Sub pași de întuneric, ea cade-abia simțit În ea-mi ascund tot plânsul, de dor înnăbușit! Primul surâs al zilei, sunt zorii cei de foc Ce pot să-mi împrumute o rază, să mă joc Cu ea o să te mângâi pe gene, să tresari Tu, flori de iasomie pe tâmple să-mi presari! Să ne iubim sub vraja miresmelor târzii, Să poleim tot visul cu praf de nostalgii, Și-același dor sălbatic în noi se va aprinde Căci dorul nu se poate nici cumpăra, nici vinde!
Ți-aș scrie versuri, vorbele-mi sunt seci, În noi, tăcerea lumii se bifurcă, Nici steaua noastră nu mai cade, urcă Iar călimările-s doar loc de veci.
Presari în zori petale de amintiri, În noapte-mi fugi ca o nălucă-n minte, Măinile-ntinse nu-și mai știu cuvinte Să te-mbrățișeze iarăși în iubiri.
Atâta noapte s-a înfiripat în noi Că nici singurătatea nu mai știe Să ne dezbrace-n zori de agonie Măsoar-un urlet, în distanță, pașii goi.
Ce pot să-ți scriu? … când mi-ai secat izvorul Și-ai tolănit pe maci plecarea ta, În palmă-mi strâng cenușa dintr-o stea Și-mi vindec rănile din lipsa ta cu dorul.
Fumez tăcut, o ultima țigară, Te desenez prin fum, aievea, o nălucă, Într-un pahar, te vărs … voia de ducă, Dar tu-mi rămâi în suflet ca o gheară.
,,Poezia nu este numai artă. Ea este însăși viața, însuși sufletul vieții. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant”.
Nichita Stănescu
NASTASICA POPA GÂNDURI INDAMINE (semnal editorial; autor Vasile Bele)
,,Se scurg de-o vreme anii tăi, măicuță, Neputincioasă ești, pasul e scurtat, Vorba ți-e șoaptă, cuvântul prescurtat Și de statură pari mult mai micuță.
Mă-ntrebi adesea cuvinte fără rost … Pierdută-n gânduri, ai ochii mici și stinși. Privești în vatră, cărbunii sunt încinși, Parcă nu mă vezi … Mă simt atât de prost!
Ți-aș da măicuță, stelele-n arcadă Și Luna de pe Cer, dacă aș putea. Mi-este sufletul bucată de cutea, Când starea ta începe să decadă. (cute = piatră de gresie folosită pentru ascuțit unelte)
Mărgăritare ți-aș picura în piept! Să mă cuprinzi în brațe lângă tine Și să-mi mai spui: ,,-Copilă,-ți este bine?” Și-n mângâierea ta durerea să-ndrept.
Dar tu asculți povața de la mine … Prin ochii tăi văd viața cum se scurge, Copilărie ta prin vene-mi curge … Măicuță dragă, ai gânduri indamine!” (indamină = colorant organic albastru sau albastru-verzui), poezia Gânduri indamine, din volumul cu același nume, Gânduri indamine, apărut la Editura Ro.cart, București, 2021, 198 p., ISBN 978-606-8783-0-5, autor, draga prietenă, Nastasica Popa, volum dăruit cu ,,dedicație și iscălitură”, chiar de către autoare. A fost lansat într-un cadrul festiv, în Tabăra prieteniei literare ,,De amicitiae”, Alba Iulia. Volumul, Gânduri indamine, este ,,girat literar”, cu o Prefață, semnată de prof. Vladimir POP (Cluj-Napoca). Prof. dr. Maria Vaida (prezentă și Domnia Sa, în Tabăra literară de la Alba Iulia) semnează o postfață la acest volum, pe care o intitulează Poezia Dobrogei sau Nu mă da lupilor, pradă. Repet, ,,botezul” acestui volum, s-a întâmplat să fie, la Alba Iulia, cu emoție și vibrație puternică. Au prezentat volumul, poeta Mariana Moga (ea, fiind moderatorul), distinsa prof. dr. Maria Vaida, poeta Rodica Mureșan și editorul George Călin, membru fondator al Societății Culturale ,,Apollon”, România. Au mai felicitat autoarea, dar și cea mai proaspătă apariție editorială, poeții Cristinel Badea (Calafat) și Romulus Moldovan (Cluj-Napoca), pentru ca finalul, așa cum este firesc, să-i aparțină autoarei. Felicit și eu, această apariție editorială și mă bucur că printre cei prezenți la acest eveniment am fost și eu. O voce tânără, o poezie sensibilă, în peisajul literar, aș îndrăzni, precum sufletul autoarei. Noblețea sufletului evident că se reflectă și în poezie. Cu mesaj profund și pătrunzător, Nastasica Popa, ne uimește, risipind petale de emoție și bucurie în jurul său. Mult prea prietenoasă și generoasă, Nastasica Popa, își adună gândurile, picurând cu parfum de poezie și apoi ni le dăruie cu imensă iubire. Eu, personal, îi mulțumesc pentru acest dar și mă bucur de un asemenea prieten. Cu ceva vreme în urmă, făceam recenzia unui alt volum de poezie, semnat de autoarea noastră, pentru ca, un pic mai târziu, recenzia să fie inclusă într-un, amplu și măreț, proiect literar, coordonat de către prof. Gelu Dragoș, poet popular Nelu Danci și subsemnatul, pe care l-am numit Antologie de texte. Recenzii de cărți personalități ale literaturii contemporane. Sincerus verba, ajuns la volumul 6, din 10 propuse. Clar. Și acest semnal editorial va face parte din următorul volum, cu acceptul autoarei. Te felicit, scumpa mea prietenă și, uite că dorul de voi deja mi-a cuprins sufletul. Citesc din poemele dumitale și-mi stâmpăr setea de voi. Și încă un amănunt … Citesc și mi place ce citesc. Știindu-te persoană religioasă, știu că știi pilda talanților (înmulțiți sau risipiți!). Acest lucru ți se potrivește cel mai bine. Dumneata, nu irosești timpul degeaba, dimpotrivă. Înmulțești talantul, pentru ca apoi să îl dăruiești tuturor, precum talanții, înzecit. Draga mea prietenă, am să las poezia ta să ,,vorbească” în locul meu și pentru acest lucru am ales, la întâmplare, poezia Înfloresc amintiri, (p. 122): ,,Învolburată-i marea în furtună, Destinul e plecat către amiază, Iubiri, păcate, le anemiază De o margine-a vremii, pe-o zare-oportună.
Pică cerul de stele și marea-l răstoarnă Și în valuri se duce spre malul de ceață, Să atingă făcliile cu roua de gheață, Ce de gând par aduse în strigăt de goarnă.
Cu fiori peste pleoape înfloresc amintiri, Își scutură pletele de vreme albite, Pe urmele pașilor din nopți înălbite, Primăveri parfumate ce vor naște nuntiri.
Iar marea mai neagră că noaptea îmi pare, Către ea mă tot cheamă cu brațele-ntinse, Vântul tronează iubiri ce-n valuri sunt stinse, Iar crestele ninse de gânduri, mal-de-mal să separe!”. Alegerea e pur întâmplătoare, repet, dar, crede-mă, că aceste amintiri chiar înfloresc și ne dau putere de a merge tot înainte. Citind, când la întâmplare, când filă după filă, poeziile, îmi simt sufletul vibrând în ritmul emoțiilor ce le-ai ,,pus” sau adăugat aici în volum. ,,Poezia doamnei Nastasica Popa vorbește despre vârste, despre treptele succesive ale trăirii. Prima vârstă este cea a inerenței, care își ajungea sieși fără să-și pună întrebări despre adevărul trăit. (…) A doua vârstă este cea din Lecția de viață, tăietura pe care suferința o face în camera monadei iubirii care începe să sângereze, dovedindu-se vie sau revendicându-se de la ceva care, în ciuda inerenței, fusese viu și trăit. (…) A treia vârstă este cea a post-suferinței”. O poezie care ,,curge” cu eleganță. O cromatică tematică diversă, care dă o înaltă ținută volumului de față. Invocarea dorului sau a dorinței, în diverse ipostaze, cât și persoanele purtătoare ale acestuia sunt evidente și evidențiate în câteva poeme, gen Iaca, mi-a venit fetița!, Măicuță mea, mă iartă, În dram de lut, Însetate dorinți, Gânduri dezbrăcată, Dor fără de leac sau Veșniciei absențe. Observ (sau simt!), alături tematicii dorului și dorinței, plus încă alte motive tematice, o muzicalitate în poezii. De fapt, avem ,,cavale”, ,,triluri”, ,,viori”, avem ,,solfegii”, iar bogata paletă cromatică aduce un bonus substanțial lirismului dăruit de Nastasica Popa, amintind doar ,,indaminul” din titlul volumului semnalat, dar sunt și ,,maci aprinși”, și ,,mere roșii „, și ,,copac sângeriu”, ,,și-albastrului din curcubeu”, avem ,,argintate zări ori dalbe ținuturi”, ,,curcubeul rubiniu” sau ,,învălmășită-n rubiniu”, ,,pielea carmajin”, ,,albatrosului albastru”, ,,roz, albastre, violete”. Avem și ,,muguri”, ,,mugurire”, ,,’mugurește”, ,,nuri muguriți”. Voi finaliza acest semnal editorial, în spirit ,,năstrușnic”, folosind poemul Năstrușnice silfide, (p. 91), pentru că Nastasica Popa are un spirit năstrușnic: ,,Se-ndulcește mireasma visului din noapte, Prinde aromă, gust și ritm în poezie, Cum este cafeaua, sorbită-ncet, fierbinte Și-ți înmoaie gândul plecat în fantezie.
Ușor se-așterne-apoi, pe coala de hârtie, Iar literele-mi par năstrușnice Silfide*, Eterul îl străpung cu-ngemănate rime, Împerecheate-n vers cu silful ce desfide.
De muza magmei tale ești mângâiat apoi, Cuvintele fierbinți sunt noua ta poruncă, Incandescente curg ca lava din vulcanul Mocnit, apoi din el tot focul îl aruncă.
Spre Sud migrează Vara să se-ndemne La drum cu tot cu păsări după Ea, Vacanța-i pe sfîrșite și ziua face semne Că noaptea vine ca o vreme rea… . În lume și-a pierdut copilăria Și ultimul crîmpei de inocență, Cum un vîrtej de-o clipă îți fură pălăria Și-ți saltă poalele cu indecență… . Fără să mai aștepte dimineața, Cărînd bocceaua ca un mort pe targă, A întristat-o lumea și a grăbit-o viața Și-o Fată fulgerînd-o cu o vargă… . Știai că va pleca, dar nu și cînd Și cum, fără răgaz de-o vorbă dulce Ori o condoleanță, că a plecat plîngînd, Martira coborîtă de pe cruce… . S-a dus copilăria ta gonită Ca o orfană dintr-un loc de joacă, Dar uneori revine prin semne sau zvonită De clopote de-aramă și de toacă… . Prin vînt te-atinge într-un fel anume, Cu pomii gînduri murmură în frunze, Cu doruri de acasă, cu chipuri și cu nume, Ce dor în crucea pieptului pătrunse… . Timid, plăpînd, confuz, crescînd încet, Privind în jur cu umedă mirare, A tresărit de spaimă în tine un poet Și felul său de-a cugeta te doare… 1976
În universul de iubire încape numai infinitul, Eu te-am primit cu brațe largi în gândul meu curat Și te-am găsit în poezia ce îmi ascunde asfințitul, Seninului i-am pus visarea să știe cât te-am așteptat.
Un soare blând mă încălzește și mă privește iar… Eu cum să-i spun că raza lui, pe tine te așteaptă Cu clipele-n candoare, să ți le dau când vii, în dar Căci inima mi te-a ales cu mintea înțeleaptă!
În universul de iubire e mai albastru infinitul Te-am conturat pe cerul meu cu lacrimă de dor, Să fie veșnic început, să nu ne caute sfârșitul, Și dacă scris va fi să plec, eu pentru tine am să mor.
Zbor spre înălțimi 