În copilăria mea, toate fotografiile erau alb-negru, cu o ștampilă pe spatele cartonului în care puteai să scrii și tu anul și ziua și numele celui care se uita trist după culoarea albastră a cerului…
Nu puteai să faci nimic cu ea, numai să nu te întrebe lumea de ce nu îți faci și tu o fotografie lângă ulucile gardului…
Atunci vedeai că a putrezit lemnul de atâta deșertăciune de ploi și cerul se șterge la gură cu o cârpă albastră din care se rostogolesc norii pe uliță.
Sunt azi tăceri care coboară-n suflet să vindece o rană de demult, și e o muzică divină-n lucruri, un râu cu o cascadă sub pământ,
Parcă și luna râde printre stele cu sufletul pe raze de fiori, de și le-ar prinde-n păr, puțin rebele, aș ține-o lângă mine până-n zori,
Dar bate vântul peste flori uscate, pasul se-ndepărtează pe cărare, în cer, o stea se-aprinde și veghează o lacrimă de ceară-n lumânare…
Doar visătorii spun ca nu sunt singuri doar ei știu să vorbească cu o floare, cu gheara ei, o moarte îi tot strânge… în cer se pregătește lumea de serbare…
NEȘTIUTE doruri vin, născând FOȘNETE în tăcere, Inima mi-e AMORȚITĂ și scăldată în durere, Tristă, caut mângâierea în brațe moi de CANAPEA Și m-afund într-o visare, ce balsam divin se vrea.
Se PRELING încet secunde din al vieții mele ceas, În apusul ce se stinge, iarăși singură-am rămas, Când cuvinte dulci, DOMOALE află taina rugăciunii, Mă-nconjoară-o pace blândă… simt pe pleoape raza LUNII!
Încet noaptea mă-nvelește în falduri de catifea, Peste sufletu-mi trudit se așterne liniștea, SOMNUL lin culcuș își face, între GENE ostenite, Mintea nu vrea să-mi culeagă gândurile risipite.
Vise dulci îmi dau târcoale LOVIND neagra nopții tâmplă, Cad din cer stele puzderii și-o minune se întâmplă, În tăcerea nopții-adânci sufletul îmi cântă iară… De-ar dura o veșnicie liniștea ce mă-nconjoară!
Bine v-am regăsit, grup frumos! LA MULȚI ANI de Ziua Copilului! Să vă trăiască sănătoși și frumoși, să aibă parte numai de bucurii alături de d-voastră. La mulți ani și d-voastră, celor care mai păstrați în suflet bucuria copilăriei! Pentru cei mici și pentru cei mari cea mai frumoasă poezie la minut!
FURNICUȚA DE POVESTE
Într-o zi, de dimineață De prin iarbă-n plină ceață, O furnică îngrijorată Pe surate-i supărată… (Mihaela Avram)
C-au uitat să o trezească, Ceaiul să îl încălzească Și-au plecat cei mici la școală Cu a lor burtică goală.
Și acum, în graba mare, Încropește o gustare Să le-o ducă, de-o putea, Când pauză o să le dea. (Cristina Ghindar Greuruș)
Dintr-un grăunt’ jumătate Cum să fac tuturor parte, Se întreabă furnicuța, Spălând, de cafea, ceșcuța! (Pande Ionuț)
Poate găsesc în cămară Puse de-astă primăvară Câteva boabe de mei… Fac tocană, spune vrei? (Cristina Tunsoiu)
Dar cu-atâta pregătire Se sunase de ieșire Și micuța ducea-n spate Nota zece și o carte Cu povești pentru furnici Desenate de cei mici , Scrisă de copii isteți, Nu ca iezii cucuieți . (Georgeta Rada)
Iute ea se pregătește Și desaga o gătește C-are drum lung de parcurs Pân’ dă soarele-n apus! (Adina Florea)
Iar apoi, spre înserare, Se întoarce la culcare, Cu desaga încărcată Şi cu inima-mpăcată, Admirabila furnică, Harnică şi mititică. (Violeta Andrei Stoicescu)
Furnicuța-i de poveste, Și cu drag puii și-i crește, Timp de stat la sfat nu are, Ea e gospodină mare. (Florentina Savu)
Bună seara, grup frumos! Vă ofer cu drag o poezie la minut , un dialog frumos al versului propus de d.voastră. Vă mulțumesc pentru participare și vă aștept la următoarea provocare. Felicitări tuturor!!
SUNT…
Sunt boarea ce se pierde-ncet în zare, Un fir de iarbă legănat de vânt, O rază-n flăcări la apus de soare, O ultimă silabă-ntr-un cuvânt… (Violeta Andrei Stoicescu)
Sunt doar o barcă rătăcită-n mări, Fără catarg și pânze întinse-n vânt, Când nu-mi mai ești Luceafărul din zări, Sunt valul agitat, în stâncă frânt. (Sterian Vio)
Sunt raza lunii prinsă între pleoape Și un mister ce-a răsărit în gând Un înger ce rostește calde șoapte Cu un șirag de stele scăpătând! (Adina Florea)
Sunt raza ce coboarã-ncet în zori Din cerul încãrcat de frumuseţe, Sunt gingãşia şi miresmele din flori, Sunt anotimp, sunt vis, sunt tinereţe. (Cristina Ghindar Greuruș)
Fir de nisip sunt în clepsidra vieții, Un ghiocel născut în primăveri, Un strop de rouă-n pragul dimineții, Un strigăt rătăcit printre tăceri. (Iancu Cătălin)
Poemul de luni din volumul aflat în pregătire TĂCEREA DIN LACRIMĂ
AM CĂLĂTORIT PRIN STAȚIA VISARE … (autor Vasile Bele)
M-au trezit picurii de rouă care-și chemau diminețile. Adierile de curcubeu, zburau înspre inima ta privind spre clipa unui bob de fericire. Tăcerile dintr-un trup de răstignire, mi-au spus să urc în trenul pierdut. Am urcat … iar stropii de mir îmi sărută tâmpla ninsă, fără bilet am călătorit prin stația Visare, doar zborul unui pui de curcubeu mi-a înțeles tăcerea. Aștepta să răsară fericirea …
În umbra privirii tale era rouă ninsă, de pe florile de crin alb. Trandafirii așteptau în gara Speranței, să dea în rod trupul unui vis, ori să nască tăcerile dintr-o vie …
Unirea dintre o clipă de fericire și un sărut mult-dorit se îngemăna, cu veșnicia unui vis de toamnă. Macii și-au donat frumusețea zâmbetului …
La stația următoare secundele eternității prindeau vise, dintr-un cuib de rouă. Greierul își dona valsul dimineții, unei clipe de veșnicie ce aștepta, același tren, în stația Iubiri rătăcite … Unde ai plecat întomnare de vânt? Călătorim în același timp? În vagonul inimii, la clasa ,,lux”, roua dimineții prindea rădăcini. Trenul își alerga liniștea din simfonia acestei dimineți … am călătorit cu Euterpe pe-un bob de fericire.
Și, se făcu mâine! Urmează stația Revederi albastre … (din volumul TĂCEREA DIN LACRIMĂ)
Sub pleoapa blândă-a LUNII plâng doruri NEŞTIUTE, Şi umbre reci, albastre, în suflet se PRELING… Se-ascund sub GENE lacrimi din nopți târzii născute, E linişte… şi-n taină, lumini pe rând se sting.
O rază mă mângâie, şi cu mişcări DOMOALE, M-aşez pe-aceeaşi veche şi tristă CANAPEA… Şi parc-aud departe ecoul vocii tale, Ca un balsam ce curge-n şoptiri de catifea.
Te-aştept să colindăm prin templele tăcerii, Să alergăm de mână printre galaxii… Şi-apoi din amintiri să ne clădim imperii, Şi să ne prindem iar în joc, ca doi copii.
În clipa AMORȚITĂ de lunga aşteptare, Ascult zefirul nopții LOVIND încet în geam, Mi-e inima pustie, absența ta mă doare, Mi-e dor de-acele zile, la piept când te strângeam…
Şi legănat de visul scăldat în SOMNUL dulce, În FOȘNETE de gânduri, purtat pe-un colț de stea, Tresar când zorii cheamă luceferii să-i culce, Şi se aşterne iarăşi în juru-mi liniştea.
Te-am visat, copilărie Și parcă nu mă părăseai. Mi-ai adus doar bucurie… Te-am visat, copilărie! Anii tăi pururi să-mi fie. Așa de dragă îmi erai! Te-am visat, copilărie Și parcă nu mă părăseai.
Te-am dorit, copilărie! Cel mai de preț dar îmi erai… Altul, sigur n-o să-mi fie, Te-am visat, copilărie, Chiar de clipa mi-e târzie. Tu-n povești mă dezmierdai. Te-am visat, copilărie! Cel mai de preț dar îmi erai.
Azi, din păcate, te-am pierdut… Încă mă gândesc la tine Și aș mai vrea un început. Azi, din păcate, te-am pierdut Dar vreau să știi că m-a durut, Că-mi era așa de bine! Azi, din păcate, te-am pierdut… Încă mă gândesc la tine.
Premiu doi: Macii ~Felicia Percec ~
Șoaptele-aduse de vânt, Macii-n lan îi unduiesc Și-i apleacă spre pământ. Șoaptele-aduse de vânt, Pete roșii sângerând, Spicele le-nvăluiesc. Șoaptele-aduse de vânt, Macii-n lan îi unduiesc.
Bravi soldați cu strai de floare Se tânguie și se frâng, În căldura de la soare. Bravi soldați cu strai de floare, Scurtă e și trecătoare Viața voastră pe pământ. Bravi soldați cu strai de floare Se tânguie și se frâng.
Zbor spre înălțimi 