Zbor spre înălțimi

Dezamăgire ~Violeta Andrei Stoicescu ~

Stau la fereastră şi privesc în noapte…
În sufletu-mi e-o linişte ca-n vreme de război…
Dezamăgire, dor, singurătate,
Alunecă pe-o lacrimă din ochii-mi trişti şi goi…

Ți-am dăruit iubirea ca pe-o floare
Şi am crezut c-ai s-o sădeşti pe-un colț de infinit,
Ca să devină-apoi nemuritoare,
Dar ai plecat şi floarea-ncet, încet s-a ofilit…

Te-am aşteptat să vii cu primăvara,
Să îmi aşterni un curcubeu pe-al vieții şevalet,
Să-mi fii arcuş, iar eu să-ți fiu vioara,
Pe portativ de vreme să purtăm iubirea în secret.

E-aşa târziu, mi-e inima pustie…
Te-ai depărtat şi-au nins uşor tăceri peste cuvânt,
Dar n-am uitat a noastră melodie,
Şi-o fredonez precum o pasăre cu zborul frânt…

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Joc de rime, în întâmpinarea Sânzienelor.

Ce știi tu

Ce știi tu, despre iubire? Un trecut, în amintire,
Că ți-a provocat mâhnire, greu păcat, tristă, sortire
Dorul chin, nelegiuire, cu iluzii în neștire
Interzis, spre fericire, suflet greu, dezamăgire.

Să nu fie împlinire, fără pic de lecuire
În dragoste o scrintire, aruncat în pribegire
Când privirea e lucire, n-o lăsa fără simțire
Dă-i clipe, de revenire, alintată de iubire.

Cititor într-o psaltire, lunecând spre uneltire
Vine dor, în răzvrătire, suferința-i peste fire
Răul plece-n pustiire, sufletului dă-i de știre
Că nimic nu e uimire, este timp, de regăsire.

Clipe de îndrăgostire, ard în focul cu sclipire,
Vreme nu-i de amăgire, ghemul își deapănă fire
Lasă tot în pregătire, pentru soare răsărire
Inima nu vrea sluțire, zguduită la trezire.

Noaptea vine cu sfințire, astrele în răsărire
Luna e pe asfințire, iscodită, hărăzire
Sufletele cu lipire, sunt destin, altar, zidire,
Busuiocul cu vrăjire, flacără spre nemurire.

ZCi. Astăzi 17 Iunie 2021.

Redactor șef Camelia Boț

PRINȚUL CRISTOFOR (Columb)
Profesoarei de geografie, de la Liceul „Nicu Gane”,
din Fălticeni, Maria MĂCĂRESCU, decedată și
înmormântată în Filadelfia, pentru prezentarea
interesantă a marilor expediții geografice.

autor: Gheorghe APETROAE, Sibiu

De unde-i el? … E fiu de Albisola –
ţinut sub cer azur de-ntinderi portocale!
Cândva, trecând pe străzi la Boliasco,
se prezenta cu „Prinţul de Chiavara”-,
unui ţinut exotic, pururea în soare…!

Mulţi îl ştiau că e din neam regal,
urmaş ales al regelui din Quinto…!
Chiar şi Savona şi-l dorea al ei
şi-i declara pretura, viţa princiară!
Deşi, unii ziceau că l-au văzut copil,
trăgând din sfârcul ţâţei unei bone din Piadeloo?!

Dar el, ajuns în ani, de Eldorado rege,
nu-și recunoaşte- alt paradis al vieţii
decât Genova însorită- mare port italic…
Acolo unde adăstau, cum călătoare stele,
șiraguri de galere mari şi lunge caravele….,
de unde-i tatăl său, Domenico Columbo…!

De-acolo, el scruta cu mintea ageră-n întins,
atras, cum albatrosul de cântecele mării,
de voci sirenice pe cer, spre ţărmuri egeene,
corabii călărind tiranic valurile zării…!
În al lui vis încins de un alt paradis
îl fericeau pe Crist…. cărări orientale!

Aşa porni pe mare, prinţul, spre Levant
de braț cu stelele din bolți ce îi cuvântă
pe drumul lui, mânat de crezul unei noi Veneţii,
lăsând Genovei sale doru-i de lagune
și Soarele italic, răscolind în țărmuri
nisipul lor pelagic strâns în scoica vieţii…!

Fălticeni, 10.08.1963

Redactor șef Camelia Boț

Reper … ~Carmen Pinte~

Zvon de sărutare transmit în eter
Uitat pe obrazul spălat de mister
În vâltoarea soartei totu-i efemer
Visul meu de vară înalț către cer.

Fruntea mi-o descopăr, trebuie să sper,
Că îți voi transmite gândul meu stingher
Suntem unul altui pe veci prizonier,
Mă supun cu trudă, ție mă ofer.

Clipe dulci în viață ne vin pasager,
Inima-i antenă, sentiment străjer,
Recolta bogată de sărut o cer
Pasă-mi-te gândul este somnifer.

Din muguri mi-apare ager cavaler
Darul ce coboară de la Lucifer
Mâinile amândouă devin colier,
Pulsul meu spre tine trimit curier.

Iunie 2021, Petroșani

*drepturi de autor rezervate *

Carmen Pinte

Redactor șef Camelia Boț

Haiku
     ~Camelia Boț ~

Chip de lumină-
cununa amurgului
în lanul vieții.
*
Floarea soarelui-
foc aprins în univers,
divinul în noi.
*
Fluturi aurii-
petale de flori de tei
colindă cerul.
*
Trestie dulce-
zbor de puf către azur
în vara caldă.
*
Brânduși purpurii-
la urechi de fecioare
foc arzând în dor
*
Flori de levandă-
mireasmă și culoare
în vara noastră.

Redactor șef Camelia Boț

CA ÎNTRE TATĂ ŞI FIU

Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată şi fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum…
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
” vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo”,
apoi îşi cufunda capul în pumni şi suspina

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă mama e acolo şi mă priveşte de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au fost cândva pe-aici

e târziu,Doamne!
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

(Autor: Teodor Dume
Din volumul, Temnița de sub rană)

Redactor șef Camelia Boț

Nimic despre nimic

de Petre Poștașu ‘

Eu n-am mai vrut să știu
Nimic despre nimic
Și m-am înstrăinat
Un pic câte un pic.
Și greu am înțeles
Că eu sunt vinovat,
Că nu m-am priceput
La care porți să bat.
De oameni n-am știut
Aproape să mă țin
Și printre oameni eu
Am devenit străin.
Eu m-am bătut în piept
Cu adevărul meu,
Când fiecare-avea
Un adevăr al său…
Eu am știut de mulți,
De mine numai eu
Și m-am trezit ades,
Însingurat la greu…
Și dacă n-am lovit,
Și dacă n-am strigat,
Și dacă nu am plâns…
Doar eu sunt vinovat.
Privesc cu ochii goi
Și parcă aș pleca.
Dar unde, când aici
E toată lumea mea?
Am să rămân aici,
Cu oamenii în rând,
Dar despre mine eu
Am să vorbesc în gând.

Redactor șef Camelia Boț