Zbor spre înălțimi

Dezamăgire ~Violeta Andrei Stoicescu ~

Stau la fereastră şi privesc în noapte…
În sufletu-mi e-o linişte ca-n vreme de război…
Dezamăgire, dor, singurătate,
Alunecă pe-o lacrimă din ochii-mi trişti şi goi…

Ți-am dăruit iubirea ca pe-o floare
Şi am crezut c-ai s-o sădeşti pe-un colț de infinit,
Ca să devină-apoi nemuritoare,
Dar ai plecat şi floarea-ncet, încet s-a ofilit…

Te-am aşteptat să vii cu primăvara,
Să îmi aşterni un curcubeu pe-al vieții şevalet,
Să-mi fii arcuş, iar eu să-ți fiu vioara,
Pe portativ de vreme să purtăm iubirea în secret.

E-aşa târziu, mi-e inima pustie…
Te-ai depărtat şi-au nins uşor tăceri peste cuvânt,
Dar n-am uitat a noastră melodie,
Şi-o fredonez precum o pasăre cu zborul frânt…

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Pedepsit pentru toate răutățile lumii…

Ziua de azi e un fel de plictis
ocaziţional casc de parcă
sunt pedepsit pentru toate răutăţile lumii
uneori oscilez între cer şi pământ
caut locul în care o să
locuiesc pentru o vreme
potrivindu-mi respiraţia după
zborul de pasăre
o să o iau de la început
şi pentru că mi-e teamă de întuneric
cineva o să-mi fie complice
alteori stau să desenez cu privirea pe cer
un Dumnezeu răutăcios şi fără barbă
cu mâinile lui însângerate
agită norii
un înger crapă cerul în două
mă priveşte lacom şi plescăie din buze

pe lângă mine trece o umbră

ştiu

când vine vremea peştii
se lasă la fund
păsările coboară pe vârfuri de copaci
câinii scheaună bezmetic
Dumnezeu fără motiv
se plimbă de colo-colo şi
nici că-i pasă de scâncetul
noului născut

un petec de cer negru cade peste zare
mă aplec
îmi fac semnul crucii şi aştept…

Redactor șef Camelia Boț

DALMAȚIENII ȘI LUCIAN
Florentina Savu
(în afara concursului) A fost odată ca niciodată o mămică de căței simpatici și jucăuși nevoie mare. Toți erau de un alb strălucitor numai mama lor era albă și cu buline negre pe tot corpul.

Se spunea că ar face parte din rasa dalmațiană, proveniți fiind de pe undeva din Dalmația și ajunși și pe la noi cu foarte mulți ani în urmă.
Mama își îngrijea cu multă afecțiune puii și-i iubea ca pe ochii din cap. Când ei au mai crescut puțin ea i-a luat la plimbare, să-și întărească mușchii picioarelor și să devină mai puternici. Voia să le arate în același timp împrejurimile, să se obișnuiască de mici cu toate.
Unul dintre cățeluși era mai năzbâtios și parcă și mult mai energic și mai curios decât ceilalți șase așa că, într-una din aceste plimbări, s-a îndepărtat și s-a rătăcit de grup.
Când mama i-a observat absența l-a căutat înnebunită peste tot însă totul a fost zadarnic.
A început să se frământe de îngrijorare, temându-se pentru viața lui. Plângea pe ascuns să n-o vadă ceilalți cățeluși. Le spunea mereu că puiul rătăcit se află pe undeva prin apropiere, că e bine și că se vor regăsi în cele din urmă, însă numai ea știa ce suferință purta în sine.
Cățelușul neastâmpărat, văzându-se singur, a început să-și strige mama și frățiorii din toate puterile, dar nu-i răspundea nimeni, în afară de propriul ecou. S-a adăpostit într-un stufăriș până când a auzit niște voci și niște pași apropiindu-se de locul unde se afla. S-a făcut și mai mic și a început să tremure.
Așa l-au găsit Lucian și tatăl său pe micuțul Toto, cum l-a botezat băiatul din prima clipă când l-a descoperit. L-a scos din lăstăriș, l-a luat în brațe și a început să-l mângâie și să-l sărute pe căpșor.

• Prostuțule, de ce ești speriat? Te-ai rătăcit de mama ta? Se mai întâmplă! O să te iau cu mine și o să ne împrietenim și poate, cu timpul, îți vom găsi mama.
  Cățelușul, simțind afecțiunea puștiului, și-a pus capul pe pieptul lui, fericit că a scăpat de frică, de singurătate și de pericole.
• Tată, i se adresă Lucian lui Ștefan, tatăl său,
  îmi dai voie să-l iau pe Toto acasă la noi? E atât de drăguț și ar fi păcat să-l abandonăm aici. Va muri de foame sau, mai rău, ar putea fi omorât de alte animale.
• Bine, dragul tatii, să-l luăm! Este și el un suflețel care are nevoie de îngrijire și de dragoste. Dar, să știi, va trebui să-ți asumi responsabilitatea îngrijirii lui.
• Desigur, tată, nici nu se pune problema!
  Astfel, Toto a ajuns în familia lui Lucian, unde chiar nu a avut motive să se plângă vreodată de ceva. Da, încă le mai ducea dorul mamei și frățiorilor săi, însă Lucian îi suplinea cu brio pe toți. Crescând, nu mică i-a fost mirarea puștiului să constate că Toto s-a umplut de pete negre pe tot corpul, ba chiar și pe cap, pe botic, pe codiță și pe picioare:
• Doamne, ce minune! Tată, tată, vino să-l vezi pe Toto!
• Se pare că e un cățel dalmațian, copile!
• Ce înseamnă asta, tată?
• E un cățel de rasă, vioi, prietenos, grijuliu și care poate fi și dresat.
• De ce îi spune dalmațian?
• Pentru că e originar din Dalmația. De acolo a ajuns și prin părțile noastre această frumoasă rasă.
  Copilul s-a împrietenit tot mai mult cu Toto. Cățelul îl însoțea peste tot, îl păzea pe el și lucrurile sale mereu, ce mai, era un amic de nădejde! De acum crescuse și călca mândru și apăsat în urma băiatului. Toți prietenii îl invidiau pentru că avea un așa amic, frumos și credincios.
  Nu era un câine blănos și, dacă în anotimpurile călduroase îi era bine, iarna cu gerul ei îi punea probleme serioase.
  Lucian nu ezita să-l ia cu el în casă tocmai pentru a nu suferi de frig.
  Într-o zi, la poarta lor s-au auzit niște schelălăituri și lătraturi care nu mai încetau. Băiatul a ieșit să vadă ce se întâmplă. Nu mică i-a fost mirarea când a văzut o haită de câini dalmațieni, conduși de mama lor.
  Tocmai îl zăriseră pe Toto și realizaseră că acesta era fratele și copilul pierdut cu ceva timp în urmă. Lucian a deschis larg poarta și i-a primit pe toți în curte:
• Tată, vino să vezi ce se întâmplă!
• Da, copile, cu siguranță sunt mama și frățiorii lui Toto. Ce vei face acum? Te vei despărți de el? Îl vei lăsa să plece cu familia lui?
• Tată, nu putem să-i păstrăm pe toți? Astfel nu ar mai fi despărțiți nici ei și nici eu nu mi-aș pierde prietenul.
• Cum te vei descurca, fiule, cu atâtea suflete?
• Mă voi descurca. Au nevoie de iubire…sunt atât de frumoși și prietenoși!
  Toți îl înconjuraseră și-i lingeau mâinile, i se vârâseră printre picioare iar ochii mamei pur și simplu râdeau, se luminaseră de parcă pătrunsese soarele în ei.
• Au nevoie și de îngrijire, dragul meu, nu numai de iubire.
• Iubirea nu presupune și îngrijire, tată? O să mă ajuți financiar să-i întreținem, nu-i așa?
  Curtea noastră va fi cea mai veselă curte de pe fața pământului, cea mai binecuvântată!
  Și, într-adevăr, așa a și fost. Și mama, și cățeii erau foarte fericiți în curtea și pe lângă casa puștiului cel atât de iubitor și milos. Dar și Ștefan, tatăl său, era un om și jumătate: participa cu mărinimie cu tot ce era necesar, astfel încât să nu le lipsească nimic, să le fie mereu bine și să fie cât mai fericiți.
  Acești dalmațieni erau cei mai credincioși, mai energici, mai voioși și mai prietenoși câini din lume și meritau din plin toată atenția lui Lucian și a lui Ștefan.
  Dragi copii, când aveți timp, rugați-i pe părinți să meargă cu voi la casa lui Lucian, pentru a face cunoștință cu niște amici splendizi. Poate, cine știe? Vor mai fi și alți pui și veți primi și voi în dar câte unul…
  Nu v-ar plăcea?

Redactor șef Camelia Boț

Amiază-n soare,
Arșiță peste trupuri,
Sete peste flori.

Deșteptare-n zori,
Răcoarea dimineților,
Cafea fierbinte.

Gândire de Corb:
Să-i scoată ochii sau nu
Fratelui Uliu?

Caiși în floare,
Ciripit de cintezoi,
Fluturași în zbor.

Ferestre spre cer,
Suflete eliberate,
Iluminare.

Înserare-n vers,
Tăcerea întrebărilor,
Amurg în cuvânt.

Curcan înfoiat,
Găini, rațe și gâște,
Peisaj rustic.

Tăcere-n cer,
Liniște ca de mormânt,
Lătrat de câine.

Mama în visuri,
Mângâiere pe frunte,
Copilărie.

Mirosul casei,
Dulceață de afine,
Surâsul mamei.

Poartă deschisă,
Infinitul surâzător,
Soarele zâmbind.

Îmi ning fluturii
Peste păru-mi argintiu,
Cu flori de cristal.

Redactor șef Camelia Boț

Dimineți de vis Versuri: Luci Trușcă

Vreau dimineți de vis cu tine
Vreau să se întâmple minuni,
Să simt că îmi este bine,
Să ne iubim ca doi nebuni.

Vreau caldă-mbrățișarea ta
Și vreau sărutul tău de foc,
Să urc la stele sus, aș vrea
Și nicicând să nu mă întorc.

Să-ți simt inima cum bate
Alături de inima mea,
Grijile să le uit toate
Și să simt alinarea ta.

Să fim noi singuri pe pământ,
Numai noi și fericirea,
Fără de nici un legământ,
Doar să ne trăim iubirea.

De lumea asta să uităm
Și să plutim în paradis,
Raiul întreg să-l avem,
Să avem dimineți de vis.

(Drepturi de autor rezervate)

Redactor șef Camelia Boț

LA MOȘII DE VARĂ ~Georgeta Rada ~

(în vers popular)

Vino, mamă, pân’ la mine
Că n-am cum să vin la tine,
Mi-ai lăsat în grijă casa,
M-ai lăsat să aștern masa…
Vino, mamă, că te-așteaptă
Potecuța de la poartă,
Bătătura măturată !…

Mi-ai lasăt ulcelele
Și mi-ai frânt surcelele,
Grâul în piva de piatră
Și focul aprins în vatră,
Lumânarea pe prichici,
Numai tu nu ești aici
Să-mi dai pânză și arnici,
Ca să-ți fac pomnețile,
Să-ți dau diminețile.

Vino, mamă, te îndură,
Că nu știu să fac prescură,
Nici colivă nu făcui…
Dacă vii, mamă, să-mi spui,
Să-ți pun colac în săcui!

Bate, mamă, clopotu’,
Mi se zbate sufletu’,
Bate toaca, maica mea,
Eu te-aud pe dumneata
Cum chemi la masă lumea
Și pe tata cum bătea
Coasele și secera.

Drumul ți l-a dezlegat
Popa de la noi din sat;
Dezlegai firul de lână,
Plecași, maicuță bătrână,
Ca o pasăre din laț
Și ca setea fără saț
La tata, la frații mei
Că ți-o fi dor și de ei!…

GEORGETA RADA
19.06.2021

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț