Azi nu mai plâng! De ce să plâng? Că tristă sunt și sunt străină Ca sunt bătrână, făr’ de rost? Mă întreabă viața:
Unde ai fost? Și ce-ai făcut cu tine! Privesc pe geam E vreme bună! Te bucură că-i iarnă În crâng. A nins frumos Deși-i furtună Potop de gânduri și de vise A nins cu iarnă peste suflet Și căile sunt toate închise Și ninge calm Cu fulgi de vise.
Prin ferestre-n miez de noapte Luna-ți conturează trupul, Frumusețe, voluptate, Prin ferestre-n miez de noapte Formele-ți parcă sculptate Îmi încântă … ochii, gândul, Prin ferestre-n miez de noapte Luna-ți conturează trupul.
Felicia Percec Luna
Toarce luna lungi fuioare, Întinse pe-ntreg pământul, Din raze strălucitoare. Toarce luna lungi fuioare, Nopți de dor și de visare, În care, treaz e doar vântul. Toarce luna lungi fuioare, Întinse pe-ntreg pământul.
Raze fine de mătase, Bat în geam, încetișor, Pe-al meu chip vrând să se lase. Raze fine de mătase, Împletite-n fire groase, ‘Mi-aduc un nostalgic dor. Raze fine de mătase, Bat în geam, încetișor.
Cristina Ghindar Greurus În tăcere
În tăcere trece timpul Și-n tăcere-i suferința, În tăcere-i anotimpul, În tăcere trece timpul Puternic precum Olimpul Și-n tăcere ni-i dorința. În tăcere trece timpul Și-n tăcere-i suferința. În tăcere spunem multe
Și tăcută, lumea piere. Amintirile-s oculte, În tăcere spunem multe Pentru cine vrea s-asculte, În tacere-i mângâiere. În tăcere spunem multe
Și tăcută, lumea piere. În tăcere facem planuri, Chiar de viața e nedreaptă Și visăm la idealuri. În tăcere facem planuri Și tot inventăm sloganuri Deși nu știm ce ne-așteaptă. În tăcere facem planuri, Chiar de viața e nedreaptă.
Vom iubi tot în tăcere, Deși suferința-i mare. Ne lipsim de mângâiere, Vom iubi tot în tăcere, Și nimic nu vom mai cere, Că iubirea-i trecătoare. Vom iubi tot în tăcere, Deși suferința-i mare.
Ca luceafăr printre stele Chipul tău dansează norii, Toate gândurile mele Ca luceafăr printre stele. De mai sunt și nopți mai grele, Până se arată zorii, Ca luceafăr printre stele Chipul tău dansează norii.
De pe fruntea ta înaltă Visători ne luăm lumina, Norii pleacă deodată De pe fruntea ta înaltă. Chiar de noaptea-ntunecată Ne ia pe furiș regina, De pe fruntea ta înaltă Visători ne luăm lumina.
Ai rămas și vei rămâne Sus pe bolta înstelată, Un luceafăr, o minune, Ai rămas și vei rămâne. Ochii tăi ca de cărbune Ne vegheaz-a noastră soartă, Ai rămas și vei rămâne Sus pe bolta înstelată.
Fantasme disparate mă bântuie acut, Când viscolele toate scrâşnesc ocult în farduri Și caii de zăpadă mă poartă spre demult Când luna mai cădea în săbii printre arbori.
Spre noi se-ndreaptă friguri şi năpustiri de vânt Și păsări boreale ne-apropie de moarte Și prin lunete oarbe mă chinui să te văd Dar când mi te apropii, te duci tot mai departe.
Ninsori rostogolite peste un glob de fier Prin inerţia mută ne-apasă omoplaţii Și se-ncleştează munţii rupându-se de cer Strivind iubiri pe margini subţiri de constelații.
Doar printre orizonturi îţi văd suavul chip Când umbre de zăpadă ar vrea să te dezbrace Și din ecouri albe încerc să te-nfirip, Și din ninsoarea care în tine se preface.
Bate-un vânt de poezie dinspre lacul cel albastru Iar în luciul apei line, se-oglindeşte-acelaşi astru… Mai suspină câte-un nufăr legănat pe-un vers de seară, Amintindu-şi de poetul ce-i zâmbea odinioară.
Printre ramuri desfrunzite se ridică blânda lună, Dinspre zarea-ntunecată, singuratic, cornul sună… Şi bolnav de necuvinte, trist şi fremătând a jale, Codru-şi toarce-a lui poveste-n taină, cu mişcări domoale.
Bate-un vânt de poezie cu parfum de floare-albastră, Vin luceferii pe-o rază să-mi colinde la fereastră Şi privesc cu întristare, cum sub bolta-nlăcrimată, Ninge-o linişte durută peste teiul de-altădată…
Te simt atât de-aproape acum și mereu ca un răspuns al sufletului meu ca și cum timpul ar îmbrăţişa spaţiul într-o expresie pură, necreată ne strabate aceeaşi lumină nevinovată de dincolo de sori și curcubeu și tot ce sunt şi tot ce am este doar ceea ce Ți-am dăruit vreodată!
Aş fi fost om doar om de nu te-aş fi ştiut și-aș fi rămas ne’ntreg nedefinit dar azi sunt Omul ce s-a reclădit pe Sine din Dor şi Dragoste de Tine!
În plin ecou de cântec infinit iubesc și măreţia Totului și-un sâmbure topit!
Tu ai adus în mine teribila trezire și-adânc mi-ai dezvelit miez nou de nemurire!
Zbor spre înălțimi 